Curtea de Apel Alba a decis în cazul delapidării de la BRD Petroşani. Câte 5 ani de închisoare cu executare pentru vinovaţi

Curtea de Apel Alba a decis în cazul delapidă…

Inculpatele din dosarul BRD Petroşani nu mai execută 7 ani de închisoare, ci numai 5. Curtea de Apel Alba s-a pronunţat, în această săptămână, în recursul înaintat de cele trei…

Curtea de Apel Alba a decis în cazul delapidă…
Conducerea Companiei şi cea a Termocentralei de la Paroşeni nu cad de acord asupra preţului la gigacalorie

Conducerea Companiei şi cea a Termocentralei …

O nouă rundă de negocieri pe marginea preţului la gigacaloria produsă de CNH a avut loc, joi, la sediul SE Paroşeni, discuţiile nefinalizându-se însă în niciun fel.

Negocierile care au avut…

Conducerea Companiei şi cea a Termocentralei …
Anchetă la Spitalul de Urgenţă Petroşani – Cazul medicului care a operat un copil la mâna stângă, deşi afecţiunea de care suferea era la mâna dreaptă, a intrat în atenţia forurilor competente

Anchetă la Spitalul de Urgenţă Petroşani – C…

Poliţia Petroşani, Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara, dar şi conducerea Spitalului de Urgenţă Petroşani au declanşat anchete în cazul medicului chirurg care a operat un minor la mâna stângă, deşi…

Anchetă la Spitalul de Urgenţă Petroşani –  C…
Fostul vicepreşedinte al Judecătoriei Petroşani, judecătorul Valentin Popescu, eliberat din funcţie de CSM

Fostul vicepreşedinte al Judecătoriei Petroşa…

Judecătorul Valentin Popescu, de la Judecătoria Petroşani, a fost eliberat din funcţie de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), după ce a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la doi ani…

Fostul vicepreşedinte al Judecătoriei Petroşa…
Prinţul Paul al României a primit titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Petroşani

Prinţul Paul al României a primit titlul de C…

Alteţele Lor Regale Prinţul Paul şi Prinţesa Lia ai României au fost ieri-joi la Petroşani. Momentul principal al vizitei l-a constituit decernarea titlului de Cetăţean de Onoare al municipiului Petroşani…

Prinţul Paul al României a primit titlul de C…
Nu pot vota pentru că nu au acte

Nu pot vota pentru că nu au acte

Aproximativ o mie de târgujieni nu au acte de identitate valabile, iar din această cauză, nu pot vota, la alegerile programate în luna iunie. Reprezentanţii Direcţiei Locale de Evidenţă a…

Nu pot vota  pentru că nu au acte
Tribunalul Hunedoara a schimbat soluţia dată de Petroşani. Luptele sindicale ar putea să-i lase, pe viitor, pe mineri fără contract colectiv de muncă

Tribunalul Hunedoara a schimbat soluţia dată …

Instanţa de la Tribunalul Hunedoara a admis marţi recursul depus de către formaţiunile sindicale din Valea Jiului care se opun primirii reprezentantivităţii de către Sindicatul Muntele şi a casat integral…

Tribunalul Hunedoara a schimbat soluţia dată …
Primarul de la Petrila nu a înlocuit consilierii care au plecat de la un partid la altul

Primarul de la Petrila nu a înlocuit consilie…

Primarul oraşului Petrila, Ilie Păducel, nu a pregătit proiecte de hotărâre pentru validarea celor patru locuri de consilier local rămase libere după ce aleşii au schimbat taberele politice şi nici…

Primarul de la Petrila nu a înlocuit consilie…
CE Oltenia s-a înfiinţat prin decizia judecătorilor

CE Oltenia s-a înfiinţat prin decizia judecă…

Magistraţii Tribunalului Gorj au aprobat în şedinţa de ieri  înfiinţarea Complexului Energetic Oltenia, cererile formulate pentru a se  interveni în proces fiind respinse.
După ce  luni 14 mai, magistraţii Tribunalului Gorj…

CE Oltenia s-a înfiinţat  prin decizia judecă…
PrecedentUrmatorul
Declarația zilei - Curtea de Apel Alba a decis în cazul delapidării de la BRD Petroşani. Câte 5 ani de închisoare cu executare pentru vinovaţi - Conducerea Companiei şi cea a Termocentralei de la Paroşeni nu cad de acord asupra preţului la gigacalorie - Anchetă la Spitalul de Urgenţă Petroşani – Cazul medicului care a operat un copil la mâna stângă, deşi afecţiunea de care suferea era la mâna dreaptă, a intrat în atenţia forurilor competente - Fostul vicepreşedinte al Judecătoriei Petroşani, judecătorul Valentin Popescu, eliberat din funcţie de CSM - Prinţul Paul al României a primit titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Petroşani - Policlinica din Petroşani aşteaptă finalizarea licitaţiei pentru a fi reabilitată - Doi ciobani s-au luat la bătaie pe câmp - Amendă pentru afişe pe gardul şcolii - Campania „Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare” a ajuns în Valea Jiului
Curtea de Apel Alba a decis în cazul delapidării de la BRD Petroşani. Câte 5 ani de închisoare cu executare pentru vinovaţi
Featured
Conducerea Companiei şi cea a Termocentralei de la Paroşeni nu cad de acord asupra preţului la gigacalorie
Anchetă la Spitalul de Urgenţă Petroşani –  Cazul medicului care a operat un copil la mâna stângă, deşi afecţiunea de care suferea era la mâna dreaptă, a intrat în atenţia forurilor competente
Prinţul Paul al României a primit titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Petroşani
Nu pot vota  pentru că nu au acte
spital3

Declaratia Zilei

Declarația zilei

Posted on 18 mai 2012

„Am început şi noi o anchetă în urma reclamaţiei. Nu știm dacă e malpraxis. A fost o comisie la Spitalul de Urgenţă Petroşani care a adunat tot materialul. Se vor întruni şi vor lua o decizie care va fi făcută publică”, Dumitra Ştefan, directorul DSP Hunedoara.

Comments (0)

Fostul vicepreşedinte al Judecătoriei Petroşani, judecătorul Valentin Popescu, eliberat din funcţie de CSM

Flash, Infractionalitate

Fostul vicepreşedinte al Judecătoriei Petroşani, judecătorul Valentin Popescu, eliberat din funcţie de CSM

Posted on 18 mai 2012

Judecătorul Valentin Popescu, de la Judecătoria Petroşani, a fost eliberat din funcţie de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), după ce a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la doi ani şi jumătate de închisoare cu executare, pentru luare de mită, cumpărare şi trafic de influenţă. Popescu este suspendat din activitatea de la Judecătoria Petroşani.

Potrivit unui comunicat al CSM, în şedinţa de joi, plenul CSM a decis înaintarea către preşedintele României a propunerii de elibe­rare din funcţia de magistrat a judecătorului Valentin Popescu, de la Judecătoria Petroşani, după ce acesta a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea infracţiunilor de încheiere de tranzacţii financiare utilizând informaţii obţinute în virtutea funcţiei deţinute, trafic de influenţă, luare de mită, cumpărare de influenţă, abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în 8 mai, definitiv, scăderea pedepsei aplicate de instanţa inferioară, Curtea de Apel Alba, judecătorului Valentin Popescu, de la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare, la doi ani şi jumătate de închisoare cu executare.
Popescu  a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie la 7 mai 2010. Procurorii au stabilit că, în perioada 16 februarie 2007 – 14 iulie 2007, fostul vicepreşe­dinte al Judecătoriei Petroşani a făcut demersuri pentru achiziţionarea, printr-un interpus, a unui apartament aflat în proprietatea denunţătorului, ce fusese scos la licitaţie pu­blică urmare a executării silite pentru neplata cheltuielilor de întreţinere.
Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA, Valentin Popescu, între 16 februarie 2007 şi 14 iulie 2007, a achiziţionat un apartament scos la licitaţie publică ca urmare a unei executări silite, printr-un interpus, însă imobilul era în litigiu chiar la instanţa din Petroşani şi Popescu urma să dea soluţia. Pentru a fi sigur că va obţine apartamentul, Valentin Popescu a intervenit în luna februarie 2010 pentru fiul interpusului prin care primea apartamentul scos la licitaţie, după ce fusese prins de poliţişti în timp ce conducea beat. Astfel, judecătorul a sunat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Deva şi le-a cerut medicilor de acolo să falsifice rezultatul probelor toxicologice astfel ca tânărul să scape de dosar penal. În probatoriul procurorilor anticorupţie se mai arată şi că magistratul a primit mită de la alte două persoane pentru a le da soluţii favorabile în anumite dosare pe care le judeca. Popescu fusese arestat în 31 martie 2010, de Curtea de Apel Alba Iulia şi tot atunci CSM a dispus suspendarea lui din funcţie.

Mihaela MIHAI

Comments (2)

Comunitate

Policlinica din Petroşani aşteaptă finalizarea licitaţiei pentru a fi reabilitată

Posted on 17 mai 2012

Nu mai puţin de 4 mi­lioane de euro, fonduri europene nerambursabile, aşteaptă să fie investite în reabilitarea şi modernizarea policlinicii din Petroşani.

Licitaţia pentru acest proiect a fost începută în urmă cu aproximativ două luni de zile, dar procedura a tot fost întârziată, astfel că nici acum nu a fost finalizată.
Reprezentanţii administraţiei locale de la Petroşani afirmă că speră ca licitaţia să fie finalizată cât mai curând,  să fie desemnat constructorul şi să înceapă lucrările.
Cele 4 milioane de euro vor fi folosite atât pentru reabi­litarea clădirii în care funcţionează ambulatoriul de la Petroşani, cât şi pentru doatarea cabientelor cu aparatură mo­dernă şi mobilier nou.

Comments (1)

Diverse

Doi ciobani s-au luat la bătaie pe câmp

Posted on 17 mai 2012

În seara zilei de 16 mai, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către G.N., de 44 ani, din comuna Baia de Fier, judeţul Gorj, despre faptul că D.P., de 54 ani, din aceeaşi localitate, a exercitat împotriva sa acte de violenţă.
Din primele verificări efectuate de către poliţişti, a rezultat faptul că în timp ce se aflau cu animalele la păşunat în zona satului Cârligei, din comuna Bumbeşti-Piţic, în urma unor discuţii contradictorii, între cei doi bărbaţi a avut loc un conflict spontan. În timpul acestui conflict produs pe fondul consumului de băuturi alcoolice, cei doi s-au lovit reciproc. Apelantul a fost transportat la Spitalul Orăşenesc Novaci pentru investigaţii medicale. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe pentru lămurirea împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii judiciare.

Comments (0)

Comunitate

Amendă pentru afişe pe gardul şcolii

Posted on 17 mai 2012

Poliţiştii au dispus sancţionarea contravenţională a unui bărbat care a afişat mijloace de propagandă electorală în alte locuri decât cele permise potrivit prevederilor legale. Poliţiştii din Turburea au fost sesizaţi prin 112 de către un bărbat, din comuna Ţânţăreni, judeţul Gorj, despre faptul că în incinta unei unităţi şcolare, au fost lipite un număr de patru  afişe electorale.

Urmare a verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că mijloacele propagandă electorală au fost afişate în seara zilei de 15 mai a.c., de către un cetăţean de 66 de ani, din comuna Ţânţăreni, judeţul Gorj, în alte locuri decât cele stabilite prin hotărârea consiliului local şi fără ca acesta să aibă acordul administratorului unităţii şcolare. Pentru că nu a respectat prevederile art. 103, lit. i din Legea nr. 67/2004, republicată, privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, persoana în cauză a fost sancţionată de către poliţişti, cu amendă în cuantum de 1.000 de lei.
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj asigură populaţia că vor acţiona ferm faţă de orice încălcare a legii şi vor manifesta echidistanţă indiferent de calitatea celor care încalcă normele legale în vigoare. De asemenea, poliţiştii recomandă tuturor cetăţenilor să respecte legea şi să anunţe la numărul unic de urgenţă 112, orice faptă prin care se încalcă reglementările electorale în vigoare.

Costin SOARE

Comments (0)

campanie uricani

Comunitate

Campania „Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare” a ajuns în Valea Jiului

Posted on 17 mai 2012

Reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor au ajuns, joi, în Valea Jiului pentru a promova campania „Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare”. Reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara şi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Hunedoara, împreună cu poliţişti din Valea Jiului au împărţit, joi, pliante informative privitoare la riscurile la care se expun cei care votează ilegal, dar şi cei care cumpără voturi.

Petroşănenii care s-au aflat, la prânz, în Piaţa Centrală, au primit pliante, dar şi informaţii de la reprezentanţii MAI.
Acţiunea s-a desfăşurat şi la Uricani, comandatul poliţiei din localitate, Dănuţ Mocanu, decla­rând că aceasta a avut rolul de a informa alegătorii.
„S-au împărţit pliante, iar oamenii au fost infromaţi cu privire la drepturile lor şi la ce se expun dacă votează ilegal. Totodată, cetăţenii trebuie să ştie că  primirea de bani şi bunuri în schimbul votului se sancţionează cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, la fel ca şi oferirea de bani şi bunuri în schimbul votului”, a declarat Mocanu.
Promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori alte foloase în timpul campaniei electorale, precum şi în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat pentru funcţia de primar, consilier sau de preşedinte al consiliului judeţean, precum şi primirea acestora de către alegători constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Aceeaşi pedeapsă se aplică şi persoanei care votează fără a avea drept de vot ori alegătorului care votează de mai multe ori în ziua alegerilor.
Cetăţenii au obligaţia civică de a semnala orice posibilă încălcare a legii electorale folosind, în ziua alegerilor, numărul unic de urgenţă 112.

Comments (0)

Diverse

Guvernul vrea taxe pe fast food şi pe bere

Posted on 17 mai 2012

Noua Lege a Sănătăţii ar putea cuprinde taxa pe produsele fast-food şi taxa pe Berea cu alcool.
“Prin noua lege încercăm introducerea taxei pe produsele nesănătoase tip fast food care aduc prejudicii sănătăţii şi, de asemenea, pe berea cu alcool”, a spus ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi.

Potrivit acestuia “există o morbiditate crescută pe anumite boli cauzate de alimentaţia nesănătoasă şi ar fi firesc ca aceste produse să fie suprataxate pentru a reduce consumul lor. De asemenea, berea este produs alcoolic şi, aşa cum celelalte produse alcoolice sunt suprataxate (taxa pe viciu), e firesc ca şi berea cu alcool să intre în această categorie”.
Introducerea taxei pe fast food a mai fost în atenţia autorităţilor şi în 2011, însă, după mai multe dezbateri contradictorii, a fost amânată, pe motiv că este foarte greu de implementat.
Ministrul Sănătăţii din acea perioadă, Cseke Attila, declara în aprilie 2011 că Ministerul Sănătăţii nu a avut un proiect în acest sens, ideea privind taxa pe fast food apărând într-o conferinţă de presă, ca soluţie la creşterea sumelor la bugetul de stat.
Ministerul Sănătăţii intenţiona atunci să introducă taxa pe fast food pentru susţinerea programelor naţionale de sănătate.

Comments (0)

20 de ani de la înfiinţarea Consiliului Judeţean Hunedoara

Comunitate

20 de ani de la înfiinţarea Consiliului Judeţean Hunedoara

Posted on 17 mai 2012

Consiliul Judeţean Hunedoara împlineşte 20 de ani de la înfiinţare, ocazie cu care conducerea judeţului a pregătit o săptămână de manifestări.
Astfel, în perioada 21-27 mai, în judeţul Hunedoara sunt organizate mai multe evenimente cultural-artistice, dar şi o zi a porţilor deschise la CJ Hunedoara. Mai mult, un hunedorean va putea fi, pentru o perioadă limitată, preşedinte al Consiliului Judţean Hunedoara.

În săptămâna 21-27 mai vor fi mai multe spectacole de teatru, atât la Deva cât şi în Petroşani, la care intrarea va fi gratuită.
Astfel, la Teatrul ID Sîrbu vor fi puse în scenă piesele „Tata a fist actor… eu, cine ştie?” (21 mai), „Amintiri din copilărie” (22 mai) şi „D ale carnavalului” (23 mai).
La Deva,  Teatrul de Artă-foaier, pe 22 mai se va lansa volumul I al Monografiei Judeţului Hunedoara. Tot la Teatrul de Artă, pe 24 mai va fi spectacolul „Sarea în bucate” al Teatrului de stat pentru copii şi tineret din Sibiu, iar pe 25 mai spectacolul „Moartea accidentală a unui anarhist”.
La Vaţa de Jos, pe 21 mai va fi „Sărbătoarea Taragotului”, iar pe 22 mai va fi Ziua Porţilor deschise la Consiliul Judeţean Hunedoara. Acţiunea va avea loc  între orele 9 – 16.
Astfel, grupuri organizate vor vizita imobilul în care îşi desfăşoară activitatea Consiliul Judeţean şi vor primi informaţii referitoare la atribuţiile şi rolul acestei instituţii.
De asemenea, cei care doresc se pot înscrie la activitatea „Vreau să fiu preşedinte” şi prin tragere la sorţi vor putea ocupa fotoliul preşedintelui pe o durată limitată de timp. Aceştia vor putea lua contact cu problemele curente ale administraţiei publice locale judeţene şi vor fi îndrumaţi de preşedintele Mircea Ioan Moloţ. Înscrierile se fac la tel. 0254 212 590 sau la 0254 212 832 sau la adresa de e-mail: cjhunedoara@yahoo.com
Pe 24 mai, la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane va avea loc vernisajul expo­ziţiei „Artă şi meşteşug în epoca regatului dac”. Pe 26 şi 27 mai la Brad şi Haţeg vor fi organizate spectacole în aer liber.

Comments (0)

SEE MORE ARTICLES IN THE ARCHIVE

Advertise Here

DECLARAȚIA ZILEI!

spital3

„Am început şi noi o anchetă în urma reclamaţiei. Nu știm dacă e malpraxis. A fost o comisie la Spitalul de Urgenţă Petroşani care a adunat tot materialul. Se vor întruni şi vor lua o decizie care va fi făcută publică”, Dumitra Ştefan, directorul DSP Hunedoara. Citeste mai mult

Advertise Here

Gazeta de Dimineata pe Facebook

Slider by webdesign

[] []