sâmbătă , 20 ianuarie 2018
Cele patru dosare în care este cercetat Ilie Păducel au fost cerute de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Cele patru dosare în care este cercetat Ilie Păducel au fost cerute de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Dosarele în care este cercetat edilul din Petrila, Ilie Păducel, desemnat de PNL drept candidat pentru un nou mandat, au fost cerute, potrivit informațiilor Gazetei de Dimineață, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Primarul orașului Petrila, Ilie Păducel,  este ”pionul principal” al mai multor dosare, vechi de câțiva ani. Patru dosare ce s-au aflat în cercetare la polițiștii petrileni au fost cerute de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Adică același parchet care în vara anului trecut trimitea dosarele în curtea Poliției Petrila.

Dosarele primite în vara anului trecut de polițiștii petrileni de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție viza nereguli constatate în urma controlului realizat în 2013 de Corpul de Control al premierului Victor Ponta la primăria din localitate. Informațiile GDD arată că toate cele trei dosare fac referire la banii alocați administrației locale pe mandatul fostului Guvern- adică pe mandatul Guvernului Boc.

”Sunt trei dosare care vizează nereguli constatate în urma controlului realizat la Primăria Petrila de Corpul de Control al premierului Victor Ponta în anul 2013. Corpul de Control a trimis dosarele la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care le-a dat în lucru la Poliția Petrila”, spuneau, în vara anului trecut, sursele GDD.

Oamenii legii confirmau, în iunie anul trecut, că fac cercetări în ceea ce privește administrația locală, însă nu au precizat care sunt dosarele primite de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Din informațiile GDD, dosarele cu pricina fac referire la construcția parcului de recreere pentru tineri și vârstnici, canalizarea din Cimpa și cheltuirea sumelor primite din fondul de rezervă al Guvernului.

Potrivit raportului Corpului de Control al premierului României, canalizarea de la Cimpa – investiția realizată de administrația locală pe banii Guvernului- nu a fost efectuată legal. Actele controlate de Corpul de Control au scos la iveală mai multe nereguli, printre care lipsa unor documente necesare realizării investiției care este nefuncțională, dar și acordarea unei finanțări mai mari decât s-a solicitat prin cererea de finanțare, negăsindu-se actele prin care Primăria Petrila a solicitat, în plus, cele aproape   două milioane de lei.

”În legătură cu realizarea proiectului ”Canalizarea apelor menajere Cimpa”, aprobat în anul 2007, au rezultat indicii privind acordarea finanțării cu 1.499.698,60 RON mai mare decât s-a solicitat prin cererea de finanțare, în condițiile în care nu au fost identificate înscrisuri care să fi fost depuse de către reprezentanții Primăriei Petrila, privind finanțarea, cu această sumă suplimentară, a proiectului”, se arată în raportul Corpului de Control.

Forul de control mai arăta că suma de peste 5,1 milioane de lei, cât a costat investiția în canalizarea de la Cimpa a fost cheltuită ineficient, asta pentru că oamenii nu beneficiau de canalizare la data efectuării controlului.

”Există Hotărâre de Guvern prin care Primăria Petrila a primit banii și i-a folosit pentru canalizare. Probabil s-a întârziat cu depunerea documentelor necesare, dar există actele necesare. Investiția este foarte legală. S-a realizat pe baza OUG 7, banii au venit prin Hotărâre de Guvern și au fost alocați pe bază de hotărâre de consiliu. Banii s-au folosit numai pentru canalizare”, spunea în 2013, primarul Ilie Păducel, PSD.

Lucrările la canalizarea din Cimpa au început undeva prin anul 2007-2008 și au durat doi ani. La final, totul a costat, potrivit reprezentanţilor administraţiei locale, undeva la 50 de miliarde de lei vechi. Dar asta după ce iniţial proiectul a avut doar jumătate din valoare. Mai mult, de acestă investiție nu beneficiază toți localnicii, iar în multe locuri canalizarea este deasupra nivelului caselor. În 2014, directorul ApaServ, Costel Avram, susținea că banii s-au dus pe apa sâmbetei în ceea ce privește canalizarea din Cimpa, asta pentru că stația de epurare nu era funcțională, iar oamenii nu erau racordați. După mai multe dispute între operatorul de apă și administrația locală, oamenii au fost convinși să se branșeze la rețeaua de canalizare.

Parcul din Petrila, realizat din Fondul pentru Mediu, bugetul de stat şi cel local, a costat peste două milioane de lei şi a fost finalizat în 2011, după mai multe amânări. Lucrarea a fost adjudecată de o firmă din Cluj,  condusă de un agreat PDL, iar printre subcontractanţi s-a aflat şi firma controlată la acel moment de Haralambie Vochiţoiu.

Sursele GDD spun că firma din Cluj, Calidum, doar a câștigat proiectul, subcontractând lucrările. Parcul din Petrila care are orar de funcționare și la acest moment, are și aparate de fitness în aer liber, care nu ar fi fost prevăzute în proiect. După recepția lucrării, în parcul cu pricina au fost mai multe probleme, în special legate de execuția lucrărilor.

Controlul privind banii alocaţi din fondul de rezervă al Guvernului a adus la lumină alte belele financiare. În 2011, Primăria Petrila a primit 100.000 de lei pentru finanţarea investiţiei privind modernizarea şi extinderea Căminului Cultural din Jieţ, investiție ce a fost ”ianugurată” în campania electorală din noiembrie 2012. Pe atunci primarul Ilie Păducel era la PDL.  În plus, între 2009 şi 2012, administraţia publică din Petrila a primit din fondul de rezervă alte 1,5 milioane de lei, procurorii urmând a stabili cum și pe ce au fost cheltuite aceste sume.

Primarul Ilie Păducel susținea că toate investițiile s-au făcut respectând reglementările legale.

O altă ”bubă” a primarului Ilie Păducel este reprezentată de atribuirea pășunilor din localitate. În urmă cu aproape un an, mai mulți dintre angajații Primăriei Petrila, în frunte cu edilul, au fost chemați la declarații de polițiști, în dosarul în care se fac verificări la modul în care au fost atribuite pășunile din localitate în urma licitațiilor organizate de administrația locală.

Edilul confirma că a fost la declarații, însă spunea că nu are calitatea de suspect, fiind chemat de polițiști pentru a ”clarifica situația”.

”Am fost și eu și colegii mei la poliție. Ne ducem de fiecare dată. Modul cum s-a atribuit pășunile din orașul Petrila în 2014. S-a făcut licitația legal, nu am făcut decât să respectăm legea. Că alții au bulversat și au ridicat prețurile la 2000 de lei pe hectar și pe urmă i-au lăsat pe concetățenii lor în soare, aia e altceva. Nu suntem cercetați. În urma unor declarații depuse de cetățeni am fost chemați pentru a ne spune punctul de vedere, să clarificăm situația”, spunea primarul Ilie Păducel.

După cum spuneau polițiștii, în dosarul deschis în 2014, se fac cercetări pentru abuz în serviciu. La Petrila, în urmă cu vreo doi ani, pășunile au fost licitate

Chiar și la o chirie de 3.000 de lei pe hectar.

Mihaela MIHAI

 

One comment

  1. OK. Dar de Dosarele lui ÎL din VULCAN?
    PĂDUCEL E COPOI MIC.
    ILE ARE DELAPIDARE FĂRĂ NUMĂR. 10 DOSARE SUNT CA ȘI GATA CÂT SAL MAI TINA “FRĂȚIA ‘CA ĂSTA NU ȘTIE SA SPUNĂ CUVINTELE DE LEGĂTURĂ?
    AȘA CĂ PARCHETUL SA VINA SA IA DOSARELE MAI ALES TELEGONDOLA ȘI BULEVARDUL. PREGĂTEAM. etc…