duminică , 19 noiembrie 2017

Container în loc de şcoală

10 elevi dintr-un sat hunedorean învaţă într-un container de tablă. Vechea şcoală din sat e dărâmată, iar primăria nu are bani pentru una nouă.
Are o tablă câteva bănci şi multe panouri pe pereţi. E, redusă la minim, definiţia unei săli de clasă. Numai că în realitate e mult mai mult, este chiar o şcoală pentru 10 copii din satul hunedorean Holdea. Nu este construită din căramizi sau ciment, ci din tablă, are doar 2 geamuri şi nu mai mult de 20 de metri pătrati – este un container amplasat în mijlocul satului. Aici învaţă în fiecare zi 10 copii de ciclu gimnazial, care trebuie să se descurce fără condiţiile oferite de o şcoală normală. Prima bancă e clasa I, în spate a doua, pe rândul celalalt un elev e într-a treia, ceilalţi sunt clasa a IV-a.
Micuţii, care împart acelaşi spaţiu strâmt, cu aerisire deficitară şi cu iluminare artificială, chiar dacă spun că s-au obişnuit să înveţe în aceste condiţii, visează totuşi la o şcoală normală.
„E bine, numai ar trebui să fie mai mare că nu încăpem. Mai trebuie să vină de clasa I, dar nu este spaţiu. Aş vrea să fie două calculatoare, măcar două table”, spune una dintre elevele şcolii care precizează că în pauze se joacă pe lângă şcoală, şi că şi-ar dori şi un teren de joacă.
Un coleg de al ei, din clasa a IV-a, vrea şi el un teren de joacă, şcoala să nu mai fie într-un container şi să aibă un părculeţ mic.
Învăţătoarea din sat susţine că este greu, dar speră ca localitatea să aibă în curând o şcoală adevărată.
„Este destul, dar ne descurcăm. Ne-am dori şi noi o şcoală mai mare, dar din păcate promisiuni sunt multe. Anul cest sperăm să fie gat o şcoală nouă, să fie mai bine pentru copii. Mi-aş dori un loc de joacă mai frumos amenajat, un teren şi o sală de sport unde să facă educaţie fizică. Mi-aş dori multe…”, a declarat Mirabela, învăţătoarea care îi pregăteşte pe cei 10 elevi.
În momentul în care fosta şcoală din sat a devenit nefuncţională copiii ar fi trebuit să plece la şcoală în altă localitate. Pentru că nu au vrut să-şi lase micuţii să facă zilnic o navetă de 15 km, părinţii au acceptat propunerea primarului: amplasăm în mijlocul satului un container, iar copiii sunt astfel aproape de casă.
Costurile pentru reabilitarea fostei şcoli ar fi mult prea mari, astfel că singura soluţie rămâne ridicarea unei clădiri noi. Pentru aceasta e nevoie de 400 de mii de lei, bani de care bugetul local nu dispune.
Copiii care sunt acum în clasa a 4-a se vor muta de la anul într-o şcoală din centrul de comună. În locul lor vor veni însă alţi micuţi, atâta vreme cât bugetul Primăriei Lăpugiu nu va permite construcţia unei şcoli noi.
Andrada VELCIOV