marți , 17 octombrie 2017

Elevii au dat testările, profesorii trebuie să le interpreteze

Elevi testaţi pentru obţinerea progresului. Elevii de la toate unităţile de învăţământ din judeţul Hunedoara au fost testaţi pentru stabilirea nivelului lor de cunoştinţe. Potrivit inspectorului şcolar, Alexandru Lăutaru, eva – luările iniţiale s-au încheiat.

„Acum se efectuează interpretarea evaluărilor, plecând de la patru piese. Acestea sunt evaluarea iniţială, baremul de corectare şi de notare, matricea de specificaţii cu obiective şi competenţe şi graficul de interpretare. Cea din urmă piesă relevă dacă testul a avut efectul scontat. În cele din urmă se ajunge la „Clopotul lui Gauss” din care rezultă concluziile raportului de verificare”, a declarat pentru Gazeta de Dimineaţă, inspectorul şcolar Alexandru Lăutaru.

Clopotul lui Gauss este un grafic (în formă de clopot-n.r.) care poate semăna cu reprezentarea grafică a distribuţiei notelor luate de elevi. Potrivit sursei citate, rezultatele testelor iniţiale sunt analizate de Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ şi de directorii acestora. Scopul testelor de la începutul anului este acela de a verifica progresul elevilor în decursul anului şcolar.

“La sfârşitul anului, elevii vor mai fi testaţi o dată, iar rezultatele testului vor fi comparate cu rezultatele testului iniţial. Trebuie să ajutăm elevii să progreseze”, a mai spus Lăutaru. În funcţie de rezultatele obţinute la testele iniţiale, dascălii de la clasă vor trebui să lucreze diferenţiat cu elevii, pe grupe, în funcţie de nivelul din care aceştia fac parte.

Monika KIS