Abuzurile din sistem, nerecunoscute în mod oficial, îi determină pe polițiști să renunțe la activitatea pe care au desfășurat-o ani de zile, pentru că se practică metoda ”pumnului în gură”, iar conducătorii vor ca subordonații să nu gândească. Un astfel de caz este și cel al lui Emil Cristian Strama, fost angajat al IPJ Hunedoara, la Poliția Lupeni. După 16 ani de poliție acesta a decis că e cazul să spună ”stop joc!” și să își încerce norocul în altă parte, împreună cu soția și copilul, luând-o de la zero în Danemarca.
Reporter: Ce v-a determinat ca după atâția ani de poliție să renunțați, să plecați și să o luați de la zero în altă parte, într-o țară străină?
Emil Cristian Strama: Am hotărât, după 16 ani de Miliție, pot să-i spun Miliție, să plec, pentru că nu mai avea rost să mă mai mint. Ajunge! Și soția a avut 8 ani de poliție. Am decis să o luăm de la capăt în altă parte. Am ajuns în Danemarca. Nu am mai vrut să mă mint, nici pe mine, nici copiii. În România nu mai este nimic. Lupeniul e o enclavă. Acolo sunt cei mai izolați oameni. Cu totul, iar instituțiile sunt și ele vinovate de acest fapt. Să ajungă să te conducă cineva care e zero profesional, e zero cu totul, e inacceptabil. Credeam că se va schimba ceva, dar suntem zero. Suntem conduși de nulități pe toate planurile. Nu am nimic personal cu nimeni. Nu sunt omul care să arunc cu noroi acolo unde am mâncat. Va veni însă vremea să spun și mai multe.
Reporter: A existat o problemă la locul de muncă, o nemulțumire, ceva care v-a determinat să luați această decizie?
Emil Cristian Strama: Nu am avut o problemă anume care m-a determinat să plec. Mulți spun că nu am avut aceleași idei cu comandantul Poliției Lupeni. Nu am plecat din cauza comandantului. Mi s-au propus și alte variante, să mă mut la altă secție de poliție, dar sistemul nu se schimbă mutându-mă eu în altă parte.
Reporter: Cum caracterizați anii petrecuți în MAI?
Emil Cristian Strama: Nu pot să spun că a fost greu. 16 ani parcă au fost câteva zile. Cu bune și cu rele. Nu trebuia să accept de la început, dar nu mi-e rușine de nimic. Nu ai recunoaștere în sistem, iar cei din sistem nu pot vorbi. Ți se bagă pumnul în gură cu totul. Nu vorbește nimeni, probabil de teamă. Dacă te pui contra sistemului, ai tot felul de probleme.
Reporter: Ați avut și dumneavoastră astfel de probleme? V-ați confruntat cu înscenări, cu punerea ”în cârcă” a unor fapte?
Emil Cristian Strama: Ți se găsește orice, doar ca să te țină liniștit. Mi s-a întâmplat și mie. tot timpul ești încărcat cu de toate pentru a te ține în genunchi. Poate unii mă consideră prea laș că am plecat, dar nu poți lupta împotriva sistemului nici măcar cu o idee. După 26 de ani de la Revoluție nu s-a schimbat nimic. Cam cât să mă mai pot minți? Armele nu sunt egale. Nu mă pot bate cu sistemul nici dinăuntru, nici din afară că nu am ce câștiga. Legea nu e aceeași pentru toți.
Reporter: Care credeți că e cea mai mare problemă a sistemului?
Emil Cristian Strama: E personal nepregătit. Aceasta este cea mai mare problemă a sistemului, a poliției din România. Durerea cea mai mare este că așa se dorește să fii, nepregătit. Gândesc ei pentru tine, tu nu trebuie să gândești pentru că trebuie să fii ținut în genunchi.
Reporter: Mai sperați să se schimbe ceva?
Emil Cristian Strama: Sistemul nu s-a schimbat și nu cred că se va schimba ceva. La vremea respectivă când am avut ultrajul, m-am judecat pe banii mei, pe timpul meu, și nu s-a întâmplat nimic. Norocul nostru a fost că respectivul ajunsese în instanță pentru o altă infracțiune. A primit pentru ultraj 10 luni de închisoare și un an de închisoare pentru conducere fără permis. Deci faptul că un polițist a fost lovit în timpul serviciului a contat mai puțin decât conducerea fără permis. IPJ-ul nu ne-a ajutat cu nimic, nici măcar cu o coală de hârtie. Articolul 16 din Constituție, NIMENI NU E MAI PRESUS DE LEGE, e o poveste. Legea nu e la fel pentru toți din păcate.
Reporter: Ați spus stop, v-ați adunat curajul și ați plecat în străinătate. Cum a fost întâlnirea cu Danemarca, un mediu străin, o țară a cărei limbă nu o cunoașteți.
Emil Cristian Strama: A fost o conjunctură favorabilă. Am intrat în concediul de creștere a copilului și am plecat cu o asigurare. M-am dus să văd despre ce e vorba, dar nu am plecat cu capul înainte. La fel ca toți, mai întâi m-am asigurat. Am știut că nu mă mai întorc, pentru că nu era de mine. Lucrez la un hotel, de la 1 aprilie. Spăl vase, o activitate care îmi permite să întrețin familia, să merg la școală, să învăț limba daneză. Fizic nu am lucrat până la 40 de ani. Spălatul de vase e foarte greu. Dacă cineva îmi spunea că e greu, mă întrebam ce poate să fie așa greu să speli vase dacă ai și mașină de spălat vase? Dar acum pot să spun că la coasă mi s-a părut mult mai relaxant.
Reporter: Care e diferența dintre Danemarca și România?
Emil Cristian Strama: Sunt mulțumit de sistem. Sun acceptat și respectat ca om. Nu contează statutul, ce haine porți, ce papuci ai, mașina sau bicicleta pe care o conduci. Suntem toți oameni. Acesta este sistemul pe care îl doresc. Totul funcționează ca un ceas elvețian. 39 la sută din ce câștigăm plătim impozite, ai tot ce îți trebuie, dar cel mai important e că ești respectat. Asta contează cel mai mult.
Reporter: De sărbători ați fost acasă, cum ați regăsit România?
Emil Cristian Strama: Am fost în țară și nu mă mai simt acasă. E un sentiment ciudat, deși e locul natal, nu m-am mai regasit. Îmi place liniștea de aici. Nu e ușor, pentru că în țară am prieteni, am familia, mai am un copil, dar nu mă mai regăsesc acolo. Dacă aș putea renunța la cetățenie, aș face acest lucru. E dureros, dar așa simt.
