vineri , 15 decembrie 2017
Vulcan.  Animale arse într-un incendiu produs în zona Spitalului Municipal Vulcan

Vulcan. Animale arse într-un incendiu produs în zona Spitalului Municipal Vulcan

Mai multe animale, dar și clădirea dezafectată a secţiei TBC de la Spitalul Vulcan a fost afectată de un incendiu iscat, joi după-amiaza, la nişte anexe gospodărești improvizate aflate în spatele unităţii medicale. Patru găini și o capră au ars în acest incendiu.

Primele informaţii arată că focul s-a manifestat pe circa 50 de metri pătraţi, pagubele fiind ale proprietarului coteţelor.

incend

Pompierii au acţionat cu trei autospeciale, una de la Lupeni și două de la Detașamentul Petroșani.

„Este vorba despre un coș de fum improvizat la adăposturile de animale. Cele două cotețe erau fără autorizație și adăposteau animale capre și găini. În momentul izbucnirii incendiului, animalele erau înăutru, dar proprietarul a reușit să-și salveze animalele și să plece de acolo. Acesta a făcut un foc acolo și a plecat, lăsând zona nesupravegheată”, a declarat, pentru GDD, Adrian Avram, comandantul Detașamentului de Pompieri Petroșani.

11736981_907890175949116_1602353259_n

Nu am avut incidente de persoane rănite, focul a fost stins într-o oră și jumătate din cauza materialelor combustibile ce se aflau depozitate în adăposturile respective.

Pompierii au intervenit la timp,  deoarece erau posibilități de propagare la clădirea dezafectată a spitalului.

Cazul va fi cercetat de polițiști, deoarece proprietarul nu avea autorizație .

Iulia BĂLUȘĂ

foto: Bogdan Costea