joi , 27 iulie 2017
Istoria scrisă cu sângele minerilor. 87 de ani de la reprimarea sângeroasă a grevei din 1929

Istoria scrisă cu sângele minerilor. 87 de ani de la reprimarea sângeroasă a grevei din 1929

Sunt 87 de ani de când, în Valea Jiului, istoria mineritului s-a scris cu sângele ortacilor. 87 de ani de la unul dintre cele mai sângeroase evenimente, respectiv greva minerilor de la Lupeni, din 1929.

Potrivit datelor istorice, greva minerilor din Lupeni a avut loc în august 1929 ca rezultat al eșecului unor îndelungate negocieri legate de salarizare și condiții de muncă. Aproximativ 6000 de muncitori au fost implicați în protestul provocat de salariile de mizerie și sărăcia extremă în care trăiau minerii transilvăneni. Un protest cu un deznodământ tragic, în condiţiile în care 68 de mineri au căzut sub gloanțele trupelor armatei române trimise de către guvernul țărănist de la acea vreme să reprime mişcarea muncitorească, mulți dintre ei împușcați fiind în spate. În presa internațională a vremii se consemnau remarcile unor membrii ai guvernului care declarau că proprietarii (directoratul) companiei au refuzat toate revendicările și că acest lucru a fost adesea nejustificat.
Pe 5 august 1929 minerii decid să intre în grevă, conflictul afectând mai multe mine. Prima zi se desfășoară pe fundalul lipsei de reacție din partea forțelor de represiune, asta deși ziua se încheie cu oprirea grupului electric al unui puț, fapt care punea în pericol de inundare galeriile, minerii aflați în subteran riscând în plus sufocarea în lipsa funcționării ventilației.
A doua zi, administrația locală apelează, aşa cum se întâmplase şi în alte cazuri din ţară, la armată, care deschide focul contra greviștilor deciși să reziste cât timp nu le sunt satisfăcute revendicările. Câteva zeci de mineri au murit pe loc, iar presa internațională a vremii vorbește și despre 200 de răniți, care și pe patul de spital erau păziți de armată, care respinge cu baionetele miile de mineri adunate afară.

S-a declarat starea de asediu

Pe 9 august sicriele celor decedați sunt purtate de căruțe de cărat bălegar spre cimitir, armata forțând cortegiul funebru să grăbească pasul. Mulțimea imensă lângă cimitir a fost îndepărtată la mai multe sute de metri, iar la patru ore după înmormântări o companie de infanterie încă mai păzea cimitirul cu armele în poziție de tragere. După înmormântări, s-a declarat stare de asediu, hotelurile și restaurantele fiind închise, vânzarea de alcool interzisă, toată populația fiind obligată să fie în casă înainte de ora 8 seara, guvernului fiindu-i teamă de eventualele reacţii ale mulţimii furioase.
Există un număr de 25 de dispăruți, iar armata a fost trimisă în pădure să caute corpurile răniților grav despre care se știa că s-au refugiat, panicați, acolo, însă fără succes, cel puţin până în data de 9 august când căutările sunt întrerupte, conform datelor vremii.
De momentul “Lupeni ‘29” a vrut să profite regimul comunist care, mai târziu, a încercat să confişte protestul truditorilor din subteran. Istorici occidentali precum Francisco Veiga resping însă teza, arătând că nu e necesară inventarea de motivații și acțiuni politice cât timp motivațiile economice erau mai mult decât suficiente pentru a explica explozia socială. Ziua de 6 august a devenit, oficial, Ziua Minerului.

Greva, susprinsă de New York Times

Oficial s-a vorbit despre 22 de morți, însă presa internațională vorbea despre mult mai multe victime. Unul dintre jurnalele care a prezentat pe larg greva de la Lupeni a fost The New York Times. Primul articol  a văzut lumina tiparului în 7 august, sub titlul: „16 mineri români ucişi de soldaţi. Un alt raport arată că 58 au murit, iar 200 au fost răniţi, după ce trupele au deschis focul asupra greviştilor”.
Jurnaliștii americani notau că, în data de 5 august, circa 3.000 de mineri de la minele Ileana, Victoria, Aurelia, Ştefan şi Carolina au refuzat să intre în subteran şi s-au îndreptat spre centrul oraşului Lupeni, ocupând apoi Uzina electrică din localitate, a cărei activitate a fost oprită.

„În timpul nopţii, o companie de de frontieră şi un regiment de infanterie a fost adus în Lupeni. Dimineaţa, cei din companie au încercat să repornească staţia electrică pentru a preveni sufocarea minerilor din subteran, dar greviştii au menţinut un cordon în jurul acesteia. Trupele au înaintat, iar procurorul de stat a făcut o ultimă cerere către mineri, să se retragă de la staţia electrică. Pentru că s-a dovedit fără niciun efect, cinci companii au primit ordin să tragă în mulţime. Când focul a încetat, peste 200 de oameni au rămas căzuţi la pământ. Acţiunea militarilor a stârnit o mare indignare minerilor. Unele rapoarte arată că au existat 58 de morţi şi sute de răniţi. Există îngrijorarea că bătălia se va extinde în întreg districtul Lupeniului”, informa The New York Times, în numărul din 7 august 1929.

După numai o zi, în data de 8 august, au continuat ample relatări despre greva înecată în sângele minerilor. „Numărul morţilor în revolta minerilor creşte”, titrau jurnaliștii.

„Numărul decedaţilor în confruntările dintre mineri şi soldaţi, întâi estimat la 16, este mai mare. S-a admis oficial că sunt 20 de morţi. Unele publicaţii susţin că este vorba de 40 de morţi”, scriau jurnaliştii americani, care au continuat seria investigațiilor.

În data de 10 august, în The New York Times apare un reportaj cutremurător sub titlul: „Greviştii morţi sunt duşi în grabă cu căruţele spre morminte”, în care preciza că numărul oficial al victimelor masacrului din Lupeni a fost de 22 de persoane, majoritatea mineri, iar autorităţile s-au grăbit să îi îngroape, ducând cadavrele la groapă cu căruţele de transport bălegar.

„S-au petrecut scene sfâşietoare la înmormântarea celor 22 de victime ale trupelor care au deschis focul asupra greviştilor de la Uzina Electrică, după ce minerii au oprit din funcţiune maşina de pompare. Un cordon de militari înconjoară spitalul în care se află mai mult de 200 de răniţi, în timp ce mai multe mii de muncitori care s-au adunat afară au fost alungaţi cu baionetele. Cadavrele au fost puse în sicrie rudimentare şi încărcate pe căruţe de cărat bălegar care au fost furnizate la ordinul directoratului minelor. Când au apărut carele şi sicriele au fost încărcate s-au făcut auzite lamentaţii amare, cortegiul fiind îndemnat de militari să grăbească pasul. Mulţimea imensă adunată lângă cimitir a fost împinsă înapoi mai multe sute de metri, şi la patru ore după înhumarea morţilor o companie de infanterie încă mai păzea cimitirul în poziţie de tragere. După înmormântare, ofiţeri precedaţi de toboşari, au citit un ordin prin care se impunea starea de asediu după ora opt seara, ordonând ca toată lumea să fie în casă la acea oră, deşi era o seară sufocantă. Toate hotelurile şi restaurantele, inclusiv cele ale staţiunii, sunt închise, iar vânzarea de băuturi alcoolice este interzisă până la noi ordine. Detaşamente de soldaţi continuă să răscolească pădurea în căutarea cadavrelor, căci mulţi din cei grav răniţi au fugit panicaţi după deschiderea focului.N-au fost găsite alte cadavre, dar 25 de mineri încă lipsesc de la căminele lor. Deşi afişează un calm exterior, temperamentul localnicilor, se spune că este periculos”, relatau jurnaliştii de la The New York Times, în ediţia din 10 august 1929.

Aceștia precizau că minerii care nu au murit sunt supuși represiunii și că în continuare au loc arestări, iar trenuri cu trupe încă mai sosesc în regiune.

Carmen Cosman – Preda


Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0