vineri , 28 aprilie 2017

Județul nu vrea conducerea CEH. Lupta de interese rămâne în Valea Jiului și se dă între oamenii lui Resmeriță, Coltescu, Ile și Bobar

Complexul Energetic Hunedoara a rămas fără director general după ce Constantin Jujan a demisionat din funcție. Lupta pentru șefia CEH este și de această dată mare, la fel ca interesele ce gravitează în jurul colosului energetic, interese care nu au nimic de a face cu salvarea entității și a locurilor de muncă. Dacă ministrul Energiei, Andrei Gerea, acceptă unul dintre aceste nume, înseamnă că soarta mineritului și a energiei hunedorene este sigură: închiderea.

De la înființare și până acum Complexul Energetic Hunedoara a avut doar directori numiți politic. Excepție a făcut Constantin Jujan, directorul care nu a avut carnet de membru PSD. După plecarea acestuia din funcție, găștile de interese din PSD au început să-și facă planuri, dar dacă s-ar putea să nu devină publică susținerea pentru a nu-și compromite poziția politică.  Fiecare vrea la conducerea complexului propriul om, pentru a avea puterea decizională în mână. Dacă până la momentul numirii lui Jujan ca director general la CEH pozițiile erau împărțite, directorul general venea ca urmare a influențelor făcute de conducerea PSD Hunedoara iar cel adjunct reprezenta grupul de interese al familiei Resmeriță, acum, când societatea e cu un picior în groapă cei de la județ nu mai sunt interesați de conducerea mastodontului. Așa că luptele de culise se duc în Valea Jiului, social-democrații din Petrila, Vulcan și Lupeni având propriile nume pentru conducerea CEH.

De la est la vest „baronii locali” și-au propus apropiații la conducerea complexului. Gheorghe Bobar, președintele PSD Petrila, îl vrea în fruntea complexului pe Dacian Zamfir. Fost democrat liberal, Zamfir a plecat în 2012 la PSD pentru a-și menține postul de director. Nu s-a remarcat în activitatea profesională decât cu punerea pe butuci a minei Lonea. Pe mandatul său, opt din cele 24 de silozuri de la mina Lonea s-au prăbușit. Zamfir nu a fost sancționat de directorul CEH decât cu 10 la sută din salariu pe o perioadă de trei luni. Printre mirificele idei ale lui Zamfir, girate și de conducerea mineritului, se numără și introducerea în subteranul de la Lonea a unei combine vechi de la Livezeni. Artificiile făcute, adică modificările aduse combinei pentru ca aceasta să se plieze pe monografia de la Lonea, au pus în pericol atât minerii cât și locurile de muncă. A fost schimbat de la Lonea de Jujan, rămânând însă, la presiunile PSD, consilier al directorului general.

La Vulcan, Gheorghe Ile – președintele organizației locale a PSD- are și el propriile propuneri pentru poziția de director general al CEH. Prima nominalizare a lui Ile este reprezentată de Doru Vișan, actualul director al Termocentralei Paroșeni. Vișan este cel care, tot la presiuni politice, a fost menținut în funcție deși s-a dovedit că a prejudiciat sucursala în afacerea ”branșarea la rețeaua de termoficare” a clubului lui Sorin Rosmenteniuc-fostul director al minei Vulcan. Totul a fost scos la iveală pe mandatul de director general al lui Constantin Jujan.

Sabin Drăghici a condus mina Paroșeni și era recunoscut ca un apropiat al Angelei Stoica. După cum se vede, după ieșirea din politică a fostului viceprimar, Drăghici s-a apropiat de Ile.

La Lupeni, interimarul în fruntea PSD, Cristian Resmeriță, îl vrea la conducerea complexului pe  fostul director al minei Lupeni, Gheorghe Emil. Și cum să nu îl vrea când Gheorghe Emil s-a dovedit a fi un excelent ascultător. În timpul campaniilor electorale de anul trecut, Gheorghe Emil nu s-a dat în lături să se plimbe printre blocuri cu ”garnitura PSD„. Mai mult, pe mandatul de director la mina Lupeni, Gheorghe Emil ar fi angajat o serie de persoane recomandate de familia Resmeriță.     Nicolae Drăgoi, Adrian Suciu, Gheorghe Emil şi Alin Dreghici, şi-au permis în perioada în care au condus Societatea Naţională a Huilei să încheie contracte şi apoi să le anuleze, strict după legile lor. Exponențială este afacerea Getica prin care SNH-ul condus de Nicolae Drăgoi a ales să nu cumpere energie electrică de la CEH.

Și, pentru funcția de director al CEH mai există și o autopropunere. Este vorba de liderul de sindicat de la Livezeni, Adrian Jurca. Sindicalistul, care s-a întâlnit săptămâna trecută cu ministrul Andrei Gerea s-a auto propus în funcție. Nu este prima dată când Jurca visează să conducă mineritul. A mai vrut acest lucru și în perioada în care minele erau conduse de Constantin Jujan, jonglând când cu PSD-ul când cu PDL-ul, în funcție de propriul interes.

Jurca este cunoscut la liderul de sindicat care a convins mai mulți angajați ai minei Livezeni să scoată împrumuturi de la bancă pentru ca el să se folosească de bani. Angajații au rămas cu să plătească ratele, pentru că Jurca nu le-a returnat banii.

Mai mult, Adrian Jurca este la acest moment judecat pentru evaziune fiscală, surse apropiate anchetei susținând pentru GDD că este vorba despre un prejudiciu cuprins între 80.000 și 100.000 lei prin folosirea de facturi fictive.

Jurca a avut de-a lungul timpului mai multe societăți. Afacerile nu au mers întotdeauna pe plus, iar acum Adrian Jurca este judecat pentru evaziune fiscală. Anchetatorii l-au trimis în judecată într-un dosar legat de firma Staginet Lupeni (administrator Adrian Jurca, asociaţi Adrian Jurca- 75% şi Petre Alexandru Tofan – 25%), Finanțele Publice constituindu-se parte civilă în acest dosar.

Societatea din Lupeni deținută de Adrian Jurca a avut, potrivit unor surse judiciare, relații contractuale și cu minele din Valea Jiului, în special cu Livezeniul. Mai mult, au existat angajați care au acuzat că prin firma din Lupeni, Jurca ridica chiar și cotizațiile minerilor.

O societate din Valea Jiului, Gerom, încearcă în instanță să pună sechestru pe contul lui Jurca pentru niște sume pe care le datorează liderul de sindicat.

Cu aceste propuneri pentru poziția de director general al Complexului Energetic Hunedoara, societatea are drumul spre faliment asigurat. Angajații complexului spun chiar că vor recurge la grevă generală dacă unul din cei menționați anterior vor fi numiți în fruntea societății.

Mihaela MIHAI

 

 

10 comments

  1. POSTOLACHE CORNEL

    trebuie readus Jujan .

  2. CEH -ul nu are nevoie doar de director general, are nevoie de o intreaga echipa de oameni competenti pentru toate directiile si departamentele. Avem oameni care pot face ceva dar fara impuneri politice. PDL-ul cat si PSD-ul au facut acelasi lucru si ca sa vedeti ca am dreptate o sa vedeti dupa finalizarea dosarului de import carbune, unde si cei nominalizati in comentarii au partea lor de vina. Nu reprezentanti tuturor cuvernelor au dus situatia in halul existent actual ci reprezentanti politici care au interese personale. In locul lor chiar a-si avea frica de furia lui Dumnezeu. Timpul va demonstra ca nu bat campii.

  3. AU INCEPUT IAR JOCURILE!
    CARE E PRIMUL HOT CARE SE INSCRIE?
    1.BOBAR CU ZAMFIR
    2.YLE CU DRAGICI SABIN
    3RAZMERITA CU DRAGOI
    4 COLTESCU CU ANGHEL-ROZMUITENIUC
    PAI ,ALO-GAZETA PARCA A VENIT DNA-UL SI ASTIA AU TOTI DOSARE PENALE DE FUUURAT!!EI CRED CA MAI SCAPA?CAT POATE SA MAI FURE?

  4. Acum este momentul cand sindicatele neinregimentate politic ar trebui sa iasa in strada.

  5. Rugam DNA sa verifice si pontajele de la CEH, a lui Dragoi, Zanfir si altii care au fost si sunt pontati subteran si la salvare si incaseza salarii imense . VERIFICATI toate ponatajele din CEH ! Acolo sunt infractiuni clare! Nu se poate sa fie pontati oameni in subteran si la salvare si ei sa nu vada mina cu zecile de ani. ALOOO DNA-UL se aude?

  6. Loneanudoarme

    Sunt anumite personaje impuse politic din cnh care sunt intangibile, nu se leaga nimeni de ei, nu au nimic in comun cu munca pentru care sunt platiti, toata ziua se plimba prin oras si incaseaza salarii colosale. Problema este ca acestia au sustinere politica si de aceea nu are nimeni curajul sa le spuna nimic. Unii sunt consilieri altii ingineri pe la tot felul de servicii si uite asa se castiga salarii la cnh, sunt pontati la salvare. Sper ca acum daca a venit DNA-ul sa verifice si pontajele fictive de la cnh sa termine odata cu smecherii de acolo.

  7. Isi poate cineva inchipui daca nici Jujan nu a putut sa faca ordine cu smecherii si borfasii din cnh, ce interese si ce mafie exista? Daca nici acest om cinstit nu a putut sa sparga gastile din cnh, atunci sigur e o mare problema acolo, unde este un cuib de vipere, de mafioti si de smecheri impusi politic care incaseaza salarii colosale si nu produc nimic. Oare poate cineva sa ne spuna cum au fost numirile facute in cnh si sa ne faca publice salariile smecherilor de acolo. Daca noi minerii de rand vom lasa lucrurile sa evolueze asa si vom lasa gastile si partidele politice sa impuna oameni la conducerea cnh, vom avea mult de suferit cand totul se va ruina.

  8. Un guvern corect ar trebui sa declare insolventa acestui colos industrial ce produce pierderi si ar trebui sa numeasca la administrarea CEH, unul ca Borza care ar termina cu gastile de interese care urmaresc numai profit. Atunci s-ar termina cu mafia sindicala si cu baronii locali dar si cu politicienii locali care sustin toti infractoriii sa preia conducerea CEH. Singurii care vor avea de castigat vor fi cei care muncesc cinstit si corect.

  9. Unii spun ca Zamfir se vede director general, altii spun ca Rosmenteniuc are promisiuni clare de la Ile ca va fi director general. Cred ca a inebunit lumea frate. Daca si infractorii astia se vad directori generali ne ducem dracului de rapa. E noaptea mintii frate. Astia directori generali, poate directori de celule la Barcea la penitenciar ca acolo le e locul dupa hotiile facute la minele unde au fost directori. Daca se duc procurorii DNA la minele care au fost conduse de astia au ce informatii sa culeaga.

  10. Acesti incontienti ar trebui sa meraga la puscarie nu sa se lupte pentru functii. La puscarie cu ei. ALOOOO DNA, cu cei de mai sus nu faceti nimic ??? Astia au devalizat CEH-ul.


Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0