joi , 23 noiembrie 2017

Minerii de la Uricani se întorc în subteran

Activitatea extractivă de la mina Uricani va fi reluată de luni, începând cu schimbul I, după ce a fost oprită în urma exploziei ce a avut loc săptămâna trecută în subteran.
34 dintre ortacii de la Uricani au fost transferaţi pentru o perioadă determinată la EM Lupeni, iar echipe de salvatori minieri lucrează la închiderea zonei în care a avut loc explozia.
Şeful Serviciului de Securitate şi Sănătate în Muncă Petroşani, Ileana Bodea, declara săptămâna trecută că la mina Uricani nu exista un „fenomen periculos”, lucrările de salvare din subteran fiind corecte, iar incidentul petrecut marţi a fost „unul previzibil” în condiţiile existente în subteran la acea dată.
Sursa citată a precizat că în locul de muncă de la mina Uricani în care a avut loc incidentul de marţi se efectuau lucrări cu salvatorii, după ce în data de 20 septembrie au fost înregistrate primele semne de creşteri de metan la locul de muncă respectiv. Zona a fost îndiguită la câteva zile după 20 septembrie, mai spune Bodea, tocmai pentru a preîntâmpina un eveniment periculos, condiţii în care „fenomenul dinamic” a fost unul „previzibil, controlat” .
Şeful SSM Petroşani a mai precizat că respon­sabilii CNH au acţionat corespunzător şi după momentul declanşării fenomenului dinamic, în astfel de cazuri existând doar două modalităţi de izolare, respectiv inundarea zonei sau izolarea cu diguri.
Totodată, responsabilii CNH au continuat în
cursul săptămânii trecute inundarea de la suprafaţă a locului de muncă cu probleme, în timp ce echipe de salvatori au monitorizat perimetrul.