luni , 24 iulie 2017
Operat la cot, dar fără leziuni interne. Toma Coconea este în afara oricărui pericol

Operat la cot, dar fără leziuni interne. Toma Coconea este în afara oricărui pericol

Toma Coconea a suferit, sâmbătă seara, o intervenţie la cot, după ce s-a accidentat în urma unei aterizări forţate în cadrul competiţiei Red Bull X-Alps la care a participat în această perioadă.

Începută optimist, pentru că îşi dorea mult să prindă un zbor bun, ziua de sâmbătă s-a încheiat cu o accidentare a parapantistului hunedorean Toma Coconea.

După o aterizare forţată provocată de o zonă de turbulenţe, Toma Coconea s-a accidentat şi a fost transportat de organizatori, cu un elicopter, la spital.

“Temerea cea mai mare a fost să nu aibă leziuni interne şi de aceea totul a fost operativ. Este bine acum, e în afara oricărui pericol. A suferit acea intervenţie la cot, are leziuni de piramidă nazală şi buzele tumefiate, şi-a pierdut un dinte, dar viaţa nu îi este pusă în pericol. Din păcate, competiţia aceasta, gradul ei de dificultate poate oferi orice fel de surpriză, chiar şi din acestea prin care a trecut Tomi”, a declarat, pentru Gazeta de Dimineaţă, un apropiat al lui Toma Coconea.

În condiţiile date, cursa s-a încheiat pentru Toma Coconea, parapantistul român care a fost prezent la toate ediţiile Red Bull X Alps.

Cei avizaţi, cei care cunosc caracteristicile acestui sport, dar şi gradul de dificultate la care se desfăşoară Red Bull X-Alps, au explicat pentru GDD că întregul parcurs prezintă pericole şi sacrificii nebănuite.

“Nu degeaba este cunoscută drept cea mai dură competiţie. Totul este diferit şi totul testează abilitatea parapantistului. De aceea cei care participă la X-Alps sunt diferiţi de ceilalţi parapantişti. Aici există zboruri limită, în nişte condiţii greu de imaginat, condiţii extrem de grele, nu numai de traseu, ci şi meteorologice. Ştiţi că în Alpi clima se schimbă de la un moment la altul. Deci totul e talent, dăruire, abilitate. Riscul există la tot pasul şi iată că uneori îl simţi şi pe pielea ta, cum a fost cazul lui Tomi”, a mai spus sursa menţionată.

La ediția din acest an a Red Bull X Alps, începută duminica trecută, Coconea a parcurs 1030 de kilometri. Din totalul celor 1030 de kilometri, petroșăneanul a zburat 613 și a alergat restul de 417 kilometri.

Săptămâna trecută, după un maraton de 150 de kilometri alergați în 29 de ore, organizatorii Red Bull X Alps se întrebau cum reușește Tomi această performanță afirmând că acesta ”este o legendă”.

Tomi Coconea este singurul atlet care a participat la toate cel 7 ediții ale Red Bull X Alps.

Ramona ROŞULESCU


Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0