duminică , 17 decembrie 2017
Răzvan Nicolescu: ”Insolvența CEH nu poate fi evitată. Poate fi un lucru bun, dacă e gestionată corect și integru”

Răzvan Nicolescu: ”Insolvența CEH nu poate fi evitată. Poate fi un lucru bun, dacă e gestionată corect și integru”

Fostul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu, susține că nu mai poate fi evitată insolvența în cazul Complexului Energetic Hunedoara, măsura putând fi una bună, dacă va fi gestionată așa cum trebuie.

Răzvan Nicolescu, ministrul tehnocrat schimbat de Guvernul Ponta pentru că a cerut directorilor din companiile energetice integritate, profesionalism și planuri pe minim 10 ani, condamnă în continuare imixtiunea politicului în managementul societăților de stat. Nicolescu afirmă că în cazul CEH s-a pierdut momentele benefice privatizării, la acest moment insolvența nemaiputând fi evitată.

”Sunt foarte multe societăți de stat în care politicul impune manageri slab pregătiți profesional. Aceștia fac apoi angajări pe criterii politice, distribuie contracte de achiziții în funcție de clientela politică, etc. Trebuie să descurajăm aceste practici. Societățile de stat trebuie să intre într-o altă logică, a transparenței, a integrității, a profesionalismului. Din păcate la CEH este și o conjunctură economică nefavorabilă. Insolvența nu va mai putea fi evitată. Poate fi chiar un lucru bun, dacă e gestionată corect și integru. Din păcate s-au pierdut niște momente bune pentru privatizare”, susține fostul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu.

Răzvan Nicolescu este cel care a pus Complexul Energetic Hunedoara în contact cu al doilea deținător de cărbune din America, Quintana Minerals, societate ce a fost interesată de privatizarea complexului.

În septembrie anul trecut, Răzvan Nicolescu, s-a întâlnit , la Houston, cu reprezentanţii mai multor importante companii americane. Atunci a avut loc şi o primă discuţie cu Corbin Robertson, preşedintele Quintana Minerals Corporation. Ulterior demersurile Departamentului pentru Energie au continuat şi în decmebrie au apărut și rezultatele.

Este extrem de important interesul scris manifestat de compania Quintana în privatizarea CEH. Este o companie foarte mare, cu profil minier. Este vorba despre al doilea deţinător de rezerve de cărbune din SUA, după Guvernul Federal. Ar fi o oportunitate majoră de menţinere a locurilor de muncă din judeţul Hunedoara. Cred că e important ca CEH să devină interesant pentru o compania cu profil mai mult minier, cum e şi Quintana, decât pentru una cu profil mai mult energetic, tocmai datorită particularităţilor societăţii hunedorene. Sper ca Guvernul şi ministerul împreună cu conducerea CEH să concretizeze aceste semnale pozitive venite de peste Ocean. Am crezut în acest proiect, am muncit pentru el, şi cred că reprezintă salvarea Complexului Energetic Hunedoara”, spunea, pentru GDD, Răzvan Nicolescu.

Nicolescu a făcut legăturile, însă a fost schimbat, iar conducerea CEH reprezentată de Aurel Niculescu (PSD) și Guvernul au dat cu flit intenției americanilor. Nici până acum Guvernul nu a răspuns, în timp util, întrebărilor transmise de Quintana. A preferat să îngroape CEH cu încetinitorul, mimând inclusiv procedura de resuscitare.

Fostul ministru, cel care a început noua strategie energetică a României- care nici la acest moment nu a fost finalizată- spune că în jurul anului 2030 regenerabilele vor avea cea mai mare pondere în energia românească. Cărbunele va rămâne componentă strategică în mixul energetuc, însă „într-un procent mai redus decât acum”.

Mihaela MIHAI