joi , 25 mai 2017
Reportaj- foto, video- Lupta pentru supraviețuire în Polatiște.  Sufletele calde bătătoresc nămeții și dezgheață termometrele chiar și la minus 20 de grade

Reportaj- foto, video- Lupta pentru supraviețuire în Polatiște. Sufletele calde bătătoresc nămeții și dezgheață termometrele chiar și la minus 20 de grade

Petroșani, minus  20 grade Celsius. Totul e înghețat. Oamenii nu știu cum să stea mai aproape de sursele de căldură. Pe crestele ce împrejmuiesc capitala Văii Jiului ”locuiesc” multe viețuitoare care suferă și ele de pe urma gerului. Lăsate singure, ierbivorele ar fi pradă sigură pentru urșii, lupii și râșii ce completează fauna acestei zone. Așa că gestionarii fondului de vânătoare le vin în ajutor ducând în munte boabe de porumb, fân sau sare, indiferent de gradele pe care le arată termometrele sau grosimea stratului de zăpadă.
dscn0093
Cea mai geroasă zi a acestei ierni a reprezentat momentul perfect pentru hrănirea animalelor din munte. Echipați cu haine de iarnă, cu bocanci în picioare și o mașină 4×4, șeful fondului de vânătoare și doi voluntari au încărcat sacii de porumb în autovehicul și au plecat spre locurile din Polatiște – o zonă la granița cu județul Gorj, în care muntele coboară până la baza drumului forestier, iar caprele negre sar pe stâncile aflate la maxim doi metri deasupra căii de acces.
Lecțiile învățate la școală par a nu se plia pe ceea ce dezvăluie oamenii muntelui: URSUL NU HIBERNEAZĂ!! Sau nu tot timpul. Există și perioade, ca acum, când urșii, exceptând femelele ce urmează să fete în primăvară, nu hibernează. Asta pentru că au ce să mănânce.

”Ursul poate fi periculos în câteva situații: dacă este rănit, dacă este o femelă cu pui și în cazul în care este surprins de apariția omului”, explică Teodor Mustață, președintele Asociației Băniceana, structură care are în administrare fonduri mai multe fonduri de vânătoare ce se întind din Parâng până la Câmpul lui Neag.
La prima impresie, Polatiștea se dezvăluie ca un peisaj din Siberia. Cuvântul de bază pare a fi ”înghețat„ însă aparențele sunt înșelătoare. Locul freamătă de viață. Chiar și la minus 16 grade.
Zăpada oferă indicii clare despre locurile în care animalele sălbatice traversează drumul, de pe stânga pe dreapta sau invers. Cei învățați cu muntele, pot deosebi ușor o urmă de cerb, de una de caprăneagră, mistreț, urs sau râs. Chiar și din mașină.
20170110_135734
La baza unei stânci, într-o gaură, un mistreț și-a făcut culcușul. Neaua care acoperă râul deține urmele ciutelor și caprelor care au traversat dintr-o parte în alta.
Undeva în stânga, speriate de zgomotul motorului, câteva capre negre sprintează în adâncul pădurii. Puțin mai sus, pe culmea din partea dreaptă, o ciută mânăncă liniștită o perioadă, după care dispare și ea în pădure.
20170110_152418
Drumul spre punctele în care este amplasată hrana menită să le ajute pe animale în perioada de iarnă nu este unul ușor. Stratul de zăpadă depășește jumătate de metru, iar accesul pe drumul forestier presupune îndemânare. Mașina de teren este aruncată dintr-o parte în alta, dexteritatea  șoferului fiind determinantă pentru înaintare.
Chiar și așa, nu întotdeauna reprezentanții fondului de vânătoare ajung până la punctele de hrană cu mașina. De la locul în care autovehicului nu mai poate înainta prin stratul de zăpadă, drumul este continuat pe jos. Cu sacul de porumb în spate.
Voluntarii fac cu schimbul și, încet-încet, parcurg drumul până la locul de administrare a hranei, însă nu fără a observa ”amprentele„ din stratul de nea.
”E cea mai bună metodă de a face mișcare”- spune Petre Gălățan.
dscn0094
După sute de metri prin zăpada care ajunge aproape la genunchi, cei doi vânători ajung la ”finish”.
Câțiva știuleți de porumb, aduși în urmă cu câteva zile, au rămas întregi. În jurul locului de hrană sunt însă urme ”de trafic”.
”Aici e urmă de urs. Aici e călcâiul, și aici degetele și ghearele”, explică unul dintre vânători care completează: ”sunt urme proaspete”.
20170110_130229
O explicație care multora le-ar îngheța sângele în vene. Însă în cazul oamenilor muntelui, acestea reprezintă dovada clară că munca lor nu este în zadar.
Cele circa 50 de kilograme de porumb sunt golite în mai multe locuri pentru ca animalele să poată mânca liniștite, după care vânătorii fac cale întoarsă la mașina care a rămas câteva sute de metri mai jos.
Urmează un alt punct de administrare a hranei, situat pe o ”altă vale”, la Surupata. Zăpada e ceva mai mică, dar drumul mai abrupt. Într-o curbă în pantă, la dreapta, destul de strânsă, mașina nu vrea să mai înainteze. Motorul se oprește brusc. Undeva la mijlocul distanței ce trebuie parcursă până la locul în care trebuia dusă hrana.
”Călătorii descalecă” din autovehicul, pun mâna pe lopată, și eliberează roțile. Apoi urmează etapa ”împins”, dar numai după ce în fața roților au fost puse câteva crenguțe pentru puțină aderență. Încet, mașina revine pe cursul normal. Șoferul, coboară cu spatele câțiva metri, pentru demaraj, apoi încearcă din nou. Ghinion și de această dată. Însă nu-i nimic. E timp destul, iar în mașină mai sunt câțiva saci cu porumb care trebuie să ajungă la căprioare, cerbi, urși, mistreți. Așa că, o nouă încercare. Parcă autovehiculul s-a oprit câțiva metri mai sus. Lopata și crengile sunt din nou de ajutor, iar perseverența dă roade.
20170110_132526
Drumul până la punctul de administrare a hranei poate fi parcurs cu mașina.
La Surupata, peisajul e de vis. Ca peste tot pe Valea Polatiștei.
”Denumirea aceasta datează de pe vremea dacilor”, spune Petre Gălățan.
Începe să fulguiască ușor, iar sus în munte e mai cald decât la oraș. Cei doi vânători iau porumbul și merg spre locul în care hrănesc animalele.
”Asta e urmă de cerb. A venit pe drum, până aici. Nu a fost demult”, explică Ștefan Bâra.
În apropiere, pe un versant, e un punct de observare.
20170110_135503
”Aici stăm și privim animalele. Mai sus, avem un alt punct amenajat pe piloni, la peste 2 metri înălțime”, susține Ștafan Bâra.
Urmează drumul de întoarcere. Puncte de hrană ar mai fi, însă s-a făcut destul de târziu.
”La coborâre e mai ușor. Ne-a ajutat Dumnezeu și am ajuns până aici, chiar dacă am avut ceva probleme. Nu ne dăm bătuți. Cum să ne împiedice pe noi un cui din ăsta? Mai ajungeau strămoșii noștri până-n Munții Tatra dacă se dădeau bătuți?”, completează Petre Gălățan.
Traseul de întoarcere e mai ușor. Peisajul îți fură însă privirea. Zeci de stânci s-au transformat în pereți de gheață, de diferite culori. Covorul alb de nea e, pe alocuri, răscolit de ierbivorele în căutare de hrană. Pârâul, acoperit de un strat gros de gheață, șerpuiește, ușor, spre Jiu, ducând cu el mii de ani de evoluție.
La un moment dat, în fața ochilor se ridică o stâncă. Golașă la prima vedere, dar plină de viață. Sus, pe stânca Gemănării, un mascul de capră neagră pare a fi de veghe. Stă nemișcat, la peste 130 de metri deasupra drumului, privind în vale. Mișcă ușor doar capul.
20170110_141710
”E un loc foarte bun pentru caprele negre. De acolo văd dacă se apropie vreun prădător”, explică oamenii muntelui.
Capra neagră, un simbol al faunei României, a rămas în vârful stâncii, în timp ce mașina și-a continuat drumul la vale.
”Mâncăm mai bine seara, dormim mai bine și e o satisfacție că ajuți animalele. Trebuie să supraviețuiască și ele iarna. Lupii și urșii le aleargă dintr-o parte în alta. Dacă nu au mâncare destulă, slăbesc și sunt mai ușor de prins de către animalele de pradă”, a spus unul dintre membrii fondului de vânătoare, întrebat fiind care e sentimentul după o zi de muncă pe cărări de munte.
Pe drumul de întoarcere, privirile au fost încântate de caprele negre și căpriorii aflați în căutare de hrană, într-o luptă continuă pentru supraviețuire în care omul are propriul rol. Cel mai determinant. În bine sau în rău, după conștiința fiecăruia.
20170110_130415
Fiecare fond de vânătoare are minim doi paznici de vânătoare angajați, la care se adaugă membrii voluntari, vânători, undeva la 40 de persoane. Prin cotizațiile anuale plătite de aceștia, dar și prin taxele plătite de străinii care vin în căutare de trofee- de la 1000 de euro în sus-, este susținută activitatea asociației care administrează fondul de vânătoare. Din acești bani e cumpărată hrana care ajunge în munte la animalele sălbatice, inclusiv sarea, și sunt plătiți angajații, paznicii care patrulează mereu pentru a elimina braconierii și a proteja astfel fondul cinegetic de acțiunile ilegale.
Hrana este dusă în munte la interval de două zile. În acest fel animalele sălbatice sunt ajutate să treacă iarna, iar prădătorii sunt ținuți departe de zonele populate. Nu de puține ori, urșii și lupii cu coborât la marginea Petroșaniului atacând turmele de oi și stupii de albine.
Mihaela MIHAI
 


Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0