marți , 28 iunie 2016
Șase luni fără finalitate în ancheta DNA. Între timp CEH-ul se îndreaptă spre faliment

Șase luni fără finalitate în ancheta DNA. Între timp CEH-ul se îndreaptă spre faliment

Procurorii anticorupție nu reușesc, nici la șase luni de la momentul în care au descins la Colmplexul Energetic Hunedoara, să comunice dacă au deschis sau nu vreun dosar penal, măcar pentru fapte.

”Vă comunicăm că se află în lucru un dosar, mediatizat prin comunicatul nr. 1286/VIII/3 din 17 iulie 2015 și în acest moment, alte informații referitoare la stadiul anchetei, nu pot fi oferite în conformitate cu prevederile art.12, lit. e) din legea 544/2001”, se arată în răspunsul remis Gazetei de Dimineață de DNA în cursul zilei de joi.

Procurorii anticorupție invocă de fapt ”procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidențiale ori se pun în pericol viața, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfășurare”.

Șase luni au trecut de la descinderile procurorilor anticorupție la Complexul Energetic Hunedoara și, cu toate acestea, hunedorenii nu au niciun rezultat al acelor acțiuni. Procurorii au plecat de la CEH cu mape și dosare pline de documente ce au vizat importurile de cărbune, cesiunea de creanță către Termogaz, hotărârile CA, modernizarea grupului 3 de la Mintia, tranzacțiile cu certificatele de carbon dar și documente bancare. Anul trecut, singurul care a dat declarații de martor a fost fostul director al CEH, Constantin Jujan, cel care era demisionar de două zile la momentul în care procurorii anticorupție au ajuns la sediul structurii energetice hunedorene.

Acțiunile ”economice” care au îngropat Complexul Energetic Hunedoara, dar și deciziile celor din Consiliul de Administrație și ale directorilor sunt verificate de DNA. În iulie când au descins la CEH, procurorii anticorupție au plecat cu cutii întregi de documente, atât de la sediul din Petroșani, cât și de la Termocentrala Mintia.

Cei de la DNA au fost interesați de documentația pentru achiziția aferentă contractului încheiat cu PSYHOLUCIA KFT Budapesta în 2012, actele adiționale la acesta, referate, note de necesitate și oportunitate, avize, aprobări.  Porcurorii au mai cerut întreaga documentație privind achiziția  aferentă contractului încheiat în 2012 cu ENERGER Gmbh Munchen (Germania), precum și cea pentru achiziția aferentă contractului încheiat în 2012 cu Vitol SA Geneva, dar și întreaga documentație pentru achiziția din 2011 de la Vitol Geneva.

Un alt punct de interes pentru DNA este reprezentat de  situația transferurilor de certificate de emisii gaze cu efect de seră tip EUA din 2011, și 2012.

Și importul de huilă din ultimii ani este în vizorul DNA. În minerit se cunoaște practica potrivit căreia brusc și dintr-o dată Termocentrala Mintia avea nevoie de mult mai mult cărbune cerând cantitatea suplimentară minelor din Valea Jiului aproape de pe o zi pe alta, siguri fiind că acestea nu vor avea de unde scoate mai mult cărbune, ceea ce îi ”legitima” pe directorii de la termocentrală să facă importul. Procurorii au cerut și plecat de la CEH cu documentația legată de achiziția de cărbune energetic de la GR Carbon KFT Ungaria, ENERGO-RU KFT Ungaria, TRAIAN Hungary Maganvasut KFT Ungaria, PSYHOLUCIA KFT Budapesta cu tot cu contracte, actele adiționale ale acestora, referate, note de necesitate și oportunitate, avize, aprobări și situația livărilor și plăților. Corespondența purtată cu CNH și SNÎMVJ  legată de livrările de huilă și suplimentarea acestora, precum și situația corespondenței cu Dispeceratul Energetic Național în perioada 2011-2014 reprezintă un alt punct investigativ al anchetei DNA. Relevantă pentru anchetă este  și situația   centralizatoare a stocurilor de cărbune, a achiziției de cărbune, a consumurilor de combustibil, a consumului de gaze naturale, a producției de energie electrică și termică și a procedurilor de achiziție a combustibililor tehnologici în  perioada 2011-2014. Decizia din 2011 a directorului de la Mintia legată de constituirea comisiei de evaluare sau/și negociere a ofertelor privind combustibilii tehnologici este și ea vizată de procurori.

Contractele de mandat ale lui Tiberiu Borca, Alic Costel, Daniel Andronache, Aurel Niculescu, precum și fișele posturilor directorilor generali, ale celor de la direcția minieră, economic, comercial și direcția energetică pe perioada 2011-2014, precum și fișele posturilor pe perioada 2011-2014 ale unor angajați de la Mintia-  Vasile Giurgiu, Francisc Egyed, Ioan Conț, Alexa Nicula, Marinel Laurean Mânea, Horea Giurgiu, Claudiu Eduard Cristoi, Eugen Groza și Valeriu Iacob- au fost și ele cerute de procurorii anticorupție.

Tot la DNA au ajuns și hotărârile CA referitoare la contracte și procesele verbale ale ședințelor pe perioada 2011-2014, dar și contractul de retehnologizare a grupului 3 de la Mintia.

Contractul de cesiune de creanță din 2013 privind încheierea și executarea contractului inclusiv plățile efectuate în favoarea Termogaz reprezintă un alt punct verificat de procurorii anticorupție.

Situația certificatelor de carbon aferentă anului 2014, documentația întocmită pentru necesarului de achiziționat în 2015 cu tot cu raportarea la producție, certificatele primite și cele utilizate pentru garantarea unor plăți din contracte de livrare cărbune energetic, dar și întreaga corespondență purtată pentru achiziția de certificate de carbon în 2015, atât cu instituțiile naționale cât și cu cele internaționale, fac parte integrantă din ancheta DNA.

Și, tot la DNA au ajuns actele bancare ale CEH. În ultimii ani, la CEH au ajuns sute de mii de tone de huilă din import, cei de la ANAF ajungând recent la concluzia că nu toată cantitatea contractată a ajuns la Mintia și, mai mult, nici măcar la calitatea specificată în contracte. A fost plătită în schimb cu zeci de milioane de euro, fiind mai scumpă decât cea din Valea Jiului care nici măcar nu a fost achitată.

Pe firul huilei din import arsă și nu prea la Mintia, dar plătită pe munca minerilor și energeticienilor, sunt mai multe firme. După cum relata și Gazeta de Dimineață, unele dintre ele din țări care nici măcar nu au producție de huilă sau ca obiect de activitate comerțul cu combustibili.

În tot acest timp scurs de la descinderea procurorilor anticorupție Complexul Energetic Hunedoara a intrat în insolvență și se îndreaptă vertiginos spre faliment.

Mihaela MIHAI