luni , 26 iunie 2017

VIDEO- Şut şi gol la Petroşani. Magistraţii au lăsat robele pentru balonul rotund

Circa 150 de procurori și judecători din țară și-au dat întâlnire, la acest sfârșit de săptămână, în municipiul Petroșani. Magistrații s-au oprit, de data aceasta, lângă bara pe terenul de fotbal, asta pentru că în capitala Văii Jiului se desfășoară cea de a 12-a ediție a Cupei Magistraților.

”E o inițiativă a procurorilor din București încă din 2009. În principiu scopul este promovarea sportului în rândul personalului din Justiție, cu beneficiile sociale, psihologice, fizice. Ceea ce vedeți aici este ediția a 12-a a competiției Cupa Magistraților, o competiție care deja are tradiție, care se desfășoară de două ori pe an, primăvara și toamna. La această ediție participă 14 echipe, un număr record, din toate Curțile de Apel, excepție fac Oradea, Suceava și Galați. Participanții sunt în mare majoritate judecători și procurori. Mai sunt și personal auxiliar și conex, dar regulamentul nu permite mai mult de trei nemagistrați în echipă”, a declarat, vineri, pentru Gazeta de Dimineață, Marian Trușcă, procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul București, membru al Asociaţiei Sportive a Procurorilor din România, organizatoarea competiției.

Potrivit sursei citate, faptul că acestă competiție a crescut de la an la an și a ajuns de la șase participanți la prima ediție, la 14, arată că este bine primită de magistrați.

Deși fiecare are sute de dosare de rezolvat, magistrații s-au gândit să dribleze puțin pe terenul de fotbal, competiția desfășurată pe terenurile de la Universitatea Petroșani și Jiul Petroșani adunând la start 14 echipe formate din procurori de pe lângă Tribunale, Curți de Apel, DNA, DIICOT, dar și judecători. Timp de două zile, pentru cei 150 de magistrați, audierile și rechizitoriile au fost înlocuite de driblinguri, pase și goluri.

Darius Roman, procuror Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani, susține că manifestarea reprezintă un bun prilej și pentru promovarea Văii Jiului.

Echipa Curții de Apel Alba Iulia, care reunește magistrați de la parchetele și judecătoriile arondate acestei instanțe, face parte din grupă Ialomița, Aradul, Târgu Mureș și Bacăul.

Căpitanul Darius Roman susține că obiectivul echipei sale e urcarea pe podium.

”Noi, ca orice echipă mare, țintim spre podium. Acum să sperăm că așa va fi. Mă simt extaordinar mai ales că aici lângă noi sunt atâția și atâția prieteni, colegi, colegi de facultate, chiar și colegi de armată. Această competiție e benefică pentru toți. În afară de mișcarea care ne face bine tuturor, schimbul de experiență chiar și cu ocazia desfăşurării acestei competiții sportive ne prinde bine tuturor”, a mai spus Darius Roman.

În timp ce unii țintesc podiumul, echipa bucureșteană fiind campioană de mai multe ori, alții spuneau că speră ”evitarea retrogradării”. Buna dispoziţie era cuvântul de ordine în echipa Curţii de Apel Timişoara, căpitanul de echipă fiind de altfel întreţinătorul atmosferei.

”Greu i-am adunat, din cauza vârstei. De la aziluri, de pe unde am putut. Și de la Parchet am mai luat câțiva. Nu se ține competiția fără noi. Eu nu am câștigat niciun loc. Curtea de Apel Timișoara a fost pe locul 8. E un progres. Am fost o dată pe 2 și o dată pe 12. Având în vedere că am mai îmbătrânit, sperăm măcar să evităm retrogradarea. Sperăm să nu ne rupem picioarele, să ne simțim foarte bine și să plecăm bucuroși, să ne vedem și la anul”, a spus, pentru GDD, Ioan Popescu, judecător Curtea de Apel Timișoara înaintea primului meci cu echipa de la Bucureşti.

Speranţa judecătorului Ioan Popescu s-a înfăptuit, după primul meci jucătorii de la Timişoara au ieşit de pe gazon nevătămaţi şi câştigători.

În centrul țării, la Târgu Mureș, primul obiectiv a fost îndeplinit, asta pentru că echipa s-a înscris în competiție.

”Principalul obiectiv a fost îndeplinit. Am reușit să ne întâlnim, am reușit să participăm, reușim să facem parte din această frumoasă competiție. Vom juca de plăcere, dar dacă vom lua loc pe podium, deși mă îndoiesc, noi Târgu Mureș, vom lua, dacă nu, nu. Obiectivul a fost îndeplinit, participăm”, a declarat procurorul Tiberiu Ion.

Magistrații de la Arad au abordat competiția pas cu pas, reușind ca în prima partidă să-i învingă pe reprezentanții Ialomiței.

”A fost greu, destul de cald, dar Ialomița e echipă nouă, e la prima participare. Nu a fost un adversar chiar așa puternic. Urmează Târgu Mureș și Curtea de Apel Alba, cu ei o să fie puțin mai greu, dar sperăm că vom merge mai departe. Momentan să ieșim din grupă și să accedem în sferturile de finală”, a declarat Mihai Alexandru Dobre, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad.

Petroșănean la origine, fost fotbalist la Jiul Petroșani, procurorul Mihai Dobre a renuțat la fotbal pentru a se dedica carierei în magistratură.

”Acum Jiul din păcate a murit, am înțeles că mai are echipă în Liga a IV-a. Sper să se relanseze. Fotbalul acum e doar în plan secund, am pus accent în primul rând pe cariera de procuror. Acum sunt la Arad, fotbalul l-am lăsat în planul doi, dar mă bucur sunt înapoi acasă”, a mai spus magistratul.

Cu toate că 150 de magistrați au fost vineri la Petroșani, sistemul nu a fost dezechilibrat. Justiția are, potrivit participanților, înlocuitori pentru cei care sunt angrenați în competiția sportivă

”Sistemul nu e dezechilibrat. Calendarul îl avem stabilit cu mult timp în urmă, sistemul are remedii pentru absența noastră astăzi. Nu se pune problema. Sistemul va avea beneficii ca urmare a acestei acțiuni, pentru că oamenii se cunosc, este un mod de relaționare informal care se poate transforma cu siguranță într-unul profesional, deci repet, zic eu sunt numai beneficii pentru sistem. În cadrul informal care se creează aici se discută și lucruri profesionale și probleme de drept, poate mai mult decât probleme sportive, se stabilesc relații profesionale care sunt în beneficiul sistemului”, a mai spus Marian Trușcă.

Nici de la Târgu Mureș nu se vede o afectare a activității magistraților din cauza competiției fotbalistice.

”Activitatea instanțelor nu e afectată în niciun fel. Unii ne-am luat concediu, alții probabil erau în concediu și suntem bucuroși să participăm la o astfel de competiție, este o plăcere. Volumul de muncă e mare și foarte mare, atât la instanțe cât și la Ministerul Public. Reușim să ne relaxăm și eu zic că reușim să facem față cu brio și la relaxare și la volumul de muncă”, a declarat procurorul Tiberiu Ion

Potrivit sursei citate există provocări și-ntr-o parte și cealaltă, adică și pe terenul de fotbal și-n justiție ” de natură diferită, dar plăcute amândouă”.

Manifestarea cu caracter sportiv reprezintă însă, după cum recunosc și participanții, un prilej de socializare, dar și un schimb de experiență.

”Sunt momente extrem de plăcute în care ne strângem cu toții, colegii magistrați din toată țara, de regulă se întâmplă asta de două ori pe an și păstrăm tradiția de prin 2010. Sunt momente foarte plăcute în care ne revedem cu colegii, cu unii dintre ei am fost colegi de facultate, colegi de institut. Iubesc fotbalul și sunt suporter al Universității Craiova, am rămas fără echipă acum pentru că e o dezbatere, FCU-CSU, nu știu exact pe cine să susțin, dar urmărim fenomenul fotbalistic, însă aici e mai mult decât fotbal. E vorba despre prietenie, socializare, revederea cu prietenii. Contează evident și miza sportivă, adică vrem să câștigăm, dar sunt importante și alte aspecte”, a precizat Eduard Borjog, procuror criminalist la Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Aceeași idee a fost împărtășită și de magistratul timișorean.

”E o activitate foarte benefică. Avem ocazia să ne întâlnim cu foștii colegi, cu viitorii colegi și cu actualii colegi din toată țara. Mai schimbăm impresii nu doar despre chestiuni juridice ci și despre familii, copii”, a completat Ioan Popescu, judecătorul de la Curtea de Apel Timișoara.

Competiția magistraților continuă sâmbătă, cu ultimele meciuri din grupe și fazele finale, urmând să fie acordate mai multe premii.

 

One comment

  1. Dupa competitie,o sa dea iama prin primarii?Ori primesc spagile la hotel?Ar trebui sa,i intrebati.


Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0