luni , 23 ianuarie 2017
Temperaturile scăzute  îngheaţă reţelele de distribuţie a apei potabile

Temperaturile scăzute îngheaţă reţelele de distribuţie a apei potabile

Reţelele de distribuţie a apei potabile şi în instalaţiile interioare riscă să îngheţe din cauza temperaturilor foarte scăzute din ultima perioadă şi pe fondul instituirii Codului Portocaliu.

În aceste condiţii, reprezentanţii Apa Serv Valea Jiului au precizat că se intervine cu toate echipele de la fiecare secţie apă canal de pe teritoriul Văii Jiului, la solicitările abonaţilor sau de câte ori o va impune situaţia.

„Instalaţiile interioare de alimentare cu apă, adică cele aflate după contor, aparţin beneficiarilor, conform legislației în vigoare, care au obligaţia de a le întreţine şi repara. Căminul de apometru trebuie protejat, deoarece îngheţul apei din reţelele de distribuţie apare prima oară în căminul de apometru, după care se propagă către branşament şi reţeaua interioară. Abonații trebuie să se asigure că acesta are capacul închis şi nu se infiltrează apa. În cazul în care apometrul îngheaţă, nu trebuie folosită apă fierbinte sau flacără deschisă pentru dezgheţarea aparatului. Acolo unde există instalaţii de apă expuse temperaturilor scăzute, acestea trebuie protejate cu materiale termoizolante”, au precizat reprezentanţii ApaServ Valea Jiului SA.

Aceştia au explicat că este posibil ca anumite solicitări pe interior sa sufere întârzieri din cauza volumului mare de sesizări care vin în această perioadă, prioritare fiind situaţiile de pe domeniul public.

 

Eventualele probleme legate de funcţionarea contoarelor sau a serviciului de alimentare cu apă şi canalizare, pot fi semnalate Dispeceratului S.C. APA SERV VALEA JIULIU S.Ala numerele de telefon:
0254.541.861; 0354.108.203, 0725.681.329, 0766.068.152.

 Carmen Cosman – Preda