miercuri , 29 martie 2017
A devenit lege. Reparaţii morale şi materiale pentru luptătorii Revoltei muncitoreşti Lupeni ‘77

A devenit lege. Reparaţii morale şi materiale pentru luptătorii Revoltei muncitoreşti Lupeni ‘77

Decretul semnat de Preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru promulgarea legii care include revolta minerilor de la Lupeni din 1977 în rândul mişcărilor anticomuniste, a fost publicat în Monitorul Oficial. Un proiect de lege iniţiat de fostul senator Haralambie Vochiţoiu, drept o reparaţie morală faţă de muncitorii care s-au răsculat împotriva sistemului şi a condiţiilor de muncă.

 

La începutul lunii octombrie a anului trecut, după Senat, și Camera Deputaților a adoptat proiectul privind modificările aduse la Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru Revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din 1987, în sensul completării ei.  Iar acum decretul semnat de Preşedintele României a fost publicat în Monitorul Oficial.

“Decretul nr. 1159/2016 privind promulgarea Legii pentru completarea art. 41 din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului – Lupeni – august 1977 nr. 341/2004

În vigoare de la 28.12.2016

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (3) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

Preşedintele României d e c r e t e a z ă:

Articol unic.

Se promulgă Legea pentru completarea art. 41 din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului – Lupeni – august 1977 nr. 341/2004 şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I”, se arată în textul Decretului semnat de şeful statului, Klaus – Werner Iohannis.

De precizat că proiectul legislative a fost inițiat de fostul senator Haralambie Vochițoiu, care a precizat că este vorba despre o reparație morală, în condițiile în care mii de oameni au participat la această mişcare, iar Securitatea de la vremea respectivă a deportat foarte multe familii, a anchetat, a arestat, astfel încât foarte mulţi mineri şi familiile acestora au avut de suferit.

Greva minerilor din 1 – 3 august 1977 a fost una dintre cele mai mari manifestaţii din timpul regimului communist şi a  zgâlţâit serios clasa politică a vremii, dar şi pentru ortaci a urmat represiunea. Minerii lucrau în condiţii extrem de grele, iar accidentele grave, cu zeci de victime, deveniseră aproape o obişnuinţă în minele de cărbune. De exemplu, pe 2 noiembrie 1972, în urma unei explozii au murit 43 de oameni la Mina Uricani.  În plus, anul 1977 a fost un an greu pentru economia României, iar urmările crizei energetice mondiale încă erau resimțite, iar cutremurul din 4 martie 1977 a îngreunat și mai mult situația. În pofida acestor greutăți, Nicolae Ceaușescu nu a acceptat reducerea cifrelor de plan și insista ca toți indicatorii stabiliți anterior să fie îndepliniți.

Pe 30 iunie 1977 a fost adoptată Legea nr. 3 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, care interzice plata simultană a salariului și pensiei de invaliditate (erau mulți mineri care au ieșit la pensie cu grad de invaliditate III, și mai lucrau în mină[2]), și prevedea schimbarea limitei de vârstă de pensionare a minerilor de la 50 la 52 de ani. Tot în aceeași perioadă programul de lucru a fost mărit de la 6 la 8 ore.

Minerii erau nemulțumiți și de aprovizionarea proastă cu bunuri de consum, de munca prelungită peste program (inclusiv duminicile), de condițiile de locuit și trai precare. Potrivit Wikipedia, în data de 14 iulie 1977, minerul Gheorghe Dumitrache („Ispitu”) a trimis un memoriu („Spinoasa mărturisire”) la CC al PCR, Ministerului Minelor și Televiziunii Române, dar nu i s-a răspuns imediat. A fost arestat după încetarea grevei din august, și condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare și ultraj la bunele moravuri. Acestea sunt circumstanţele care au stat la declanşarea grevei propriu –zise, care a început la Mina Lupeni pe 1 august 1977 și a fost încheiată pe 3 august 1977.

În primele momente, unii mineri au propus ca o delegație de-a lor să plece la București, dar s-a renunțat la această idee, mai ales că trenurile erau oprite. Unii șefi de sectoare au încercat să împiedice organizarea greviștilor, dar  fără success. Ortacii au luat legătura cu colegii lor de la celelelate 10 mine de huilă, câte funcţionau atunci în Valea Jiului, dar și cu populația orașelor pentru a strânge cât mai mulți simpatizanți, și s-au adunat în curtea Minei Lupeni, unde țineau discursuri revendicative. Amploarea protestului a făcut ca din Bucureşti să vină la negocieri reprezentanți de frunte ai puterii, respectiv secretarul CC al PCR Ilie Verdeț, Gheorghe Pană, președintele Consiliului Central al UGSR și ministru al muncii, și Constantin Băbălău, ministrul minelor, petrolului și geologiei, cărora li se alătură șefi locali ai conducerii de partid și de stat. Minerii nu au încercat să negocieze cu ei, și au cerut să discute direct cu secretarul general, iar Verdeţ şi Pană au fost sechestrați în ghereta portarului de la intrarea nr. 2 a Minei Lupeni, cerând să vină Nicolae Ceauşescu. În zonă apar și oamenii Securității, iar autoritățile întăresc paza obiectivelor importante din zonă, în mod deosebit a depozitelor de arme.

Datele vremii arată că, la insistența greviștilor, Verdeț îl sună prin telefon pe Ceaușescu, care se afla în concediu pe litoralul Mării Negre, iar acesta îşi întrerupe concediul, și se deplasează mai întâi la Craiova, apoi la Târgu-Jiu și Deva, și preia comanda trupelor de Securitate și a funcționarilor de partid, care vor fi angajate în stingerea focarului protestatar.

Când Ceaușescu ajunge în curtea Minei Lupeni, numărul participanților la manifestație efectiv s-a dublat, iar discuţiile s-au purtat într-o atmosferă extrem de tensionată.

Urmările grevei

Constantin Dobre este cel care citește în fața lui Ceaușescu revendicările minerilor, constând din 26 de puncte cu caracter tipic sindicalist, referitoare la programul de lucru, norme, pensii, aprovizionare, locuințe, investiții.

La început, Ceauşescu s-a arătat refractar, dar, sub presiunea maselor, cedează până la urmă, mai ales după ce gardul depozitului de lemne se prăbușește brusc sub greutatea minerilor urcați pe el, producând un zgomot infernal și speriindu-i pe cei prezenți. Ceauşescu a promis să îmbunătățească condițiile de muncă și de trai ale minerilor și , după trei ore în care a stat între minerii grevişti, este chiar aplaudat.

Deşi le-a promis că va fi îndeplinit, punct cu punct, tot ce au cerut, asta nu înseamnă că greviştii nu au avut de suferit, chiar dacă nu imediat. S-a hotărât ca până la 31 decembrie 1977 pensionarii de invaliditate care lucrează să-și păstreze atât pensia cât și salariul. Ceaușescu a ordonat să fie satisfăcute unele din promisiunile sale, respectiv reducerea zilei de lucru de la 8 la 6 ore, aprovizionarea magazinelor din zonă a fost îmbunătățită, dar revendicările referitoare la limita de vârstă de pensionare și programul de lucru au rămas nemodificate. Mai grav, după sărbătorirea Zilei Minerilor încep şi acțiuni crunte de reprimare împotriva participanților mai activi la grevă.

În prima etapă, au fost organizate ședințe de partid și de sindicat, în care greviștii au fost catalogați drept elemente anarhiste, declasate, „oameni de nimic”, „derbedei”, „impostori”, „infractori” etc. Greviștii care erau membri de partid au fost sancționați sau excluși din PCR.  Forțele de Securitate și Miliție din zonă au fost dublate, iar după 15 septembrie au fost desfășurate unități militare în preajma tuturor minelor din Valea Jiului.

Conform unor informaţii, organele specializate ale Securității, Miliției și procuraturii, au efectuat recunoașterea minerilor care au participat în mod activ la grevă. Au fost chemați la sediul Securității unii ingineri și șefi de sectoare pentru a identifica cu ajutorul fotografiilor și înregistrărilor filmate făcute pe ascuns a celor cu rol important în grevă. Cel puțin 600 de greviști au fost interogați la sediul Securității din Petroșani și maltratați de mai multe ori (lovituri la cap, strângerea degetelor la ușă etc.).

A urmat apoi întocmirea dosarelor penale. Au fost intentate procese de drept comun, cu acuzațiile de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniștii publice, și în cazurile mai grave de lovire și vătămare corporală. Nu mai puţin de 150 de dosare au fost întocmite. În urma proceselor au fost internați la psihiatrie 50 de protestatari şi au fost condamnați la închisoare între 2-5 ani 15 greviști.  Pentru majoritatea condamnaților la închisoare, pedeapsa a trebuit ispășită la un loc de muncă în afara Văii Jiului, altfel spus a fost vorba despre deportare și muncă corecțională. Au fost siliți să părăsească domiciliul și să se mute într-o localitate desemnată de autorități cel puțin 300 de greviști, împreună cu familiile lor şi au fost concediați între 2000-4000 de mineri.

După terminarea pedepsei, cei mai mulți au rămas sub stricta supraveghere a Securității și hărțuiți ani lungi după evenimente.

Carmen COSMAN – PREDA


Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0