luni , 19 februarie 2018

Marți și miercuri. Ploi torențiale în județele Hunedoara și Gorj

Vară cu ploi și vijelii în județele Hunedoara și Gorj. Meteorologii au emis în dimineața zilei de marți avertizare cu cod galben pentru 27 de județe din țară. Avertizarea este valabilă pentru două zile, marți și miercuri, până la ora 22:00.

Meteorologii spun că în această perioadă de timp va fi instabilitate atmosferică accentuată în Oltenia, Transilvania, nordul Moldovei şi vestul Munteniei, precum şi în zona de munte. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi, izolat, căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 25-30 l/mp şi izolat 50-60 l/mp.

În zona Văii Jiului, hidrologii au emis și o avertizare cu cod galben pentru Jiu și afluenții săi.

„Avem avertizare hidrologică cu cod galben până joi la ora 06:00 pe Jiul superior (Jiul de Vest) plus afluenți”, a declarat, pentru GDD, Sorin Corici, șef Serviciul Hidrotehnic Ape Jiu Petroşani

Instabilitatea atmosferică se va manifesta şi în partea de vest a teritoriului, iar în după-amiaza zilei de miercuri, şi în sud-estul ţării, dar trecător şi pe arii mai restrânse.

Iulia BĂLUȘĂ