vineri , 24 noiembrie 2017

Hoț prins în timp ce încerca să fure dintr-o casă

Un petroșănean riscă să fie arestat preventiv, după ce a fost prins în flagrant în timp ce încerca să fure dintr-o casă din comuna Baru. Unul dintre cei care locuiau în casă a fost lovit de petroșăneanul care încerca să scape.

”Poliţiştii Postului de Poliţie Baru efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, în forma tentativei, faţă de un bărbat în vârstă de 31 de ani, din municipiul Petroşani, care în data de 6 februarie, în jurul orei 22.00, a intrat în locuinţa unei familii, din localitatea Petros, de unde a încercat să sustragă bunuri. Bărbatul de 31 de ani a fost surprins şi imobilizat de un membru al familiei, care a fost lovit în încercarea acestuia de a fugi”, se arată într-un comunicat al IPJ Hunedoara.

Conform polițiștilor, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat de poliţişti Parchetului de pe lângă Judecătoria Haţeg, care va dispune măsuri în consecinţă.