vineri , 24 noiembrie 2017

Hoții care au dat atacul la un restaurant din Geoagiu, identificați de polițiștI

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Staţiunii Geoagiu au identificat autorii unui furt dintr-un restaurant de pe raza localității.

Astfel, potirvit IPJ Hunedora, sunt efectuate cercetări faţă de doi bărbaţi de 29, respectiv 36 de ani, ambii din localitatea Geoagiu, care în noaptea de 02/03.02.2017, au intrat într-un restaurant din staţiunea Geoagiu de unde au furat mai multe bunuri.

Cei doi au intrat în local prin forțarea și escaladarea unui geam. Administratorul restaurantului a estimat prejudiciul la 300 de lei.

În cauza s-a întocmit dosar de cercetare penală  pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Orăştie a dispus cercetarea celor doi bărbaţi sub măsura controlului judiciar.