vineri , 21 iulie 2017
Urmăriri pe străzile Văii Jiului. Ţigări de contrabandă camulflate între haine second hand

Urmăriri pe străzile Văii Jiului. Ţigări de contrabandă camulflate între haine second hand

Un tânăr de 34 de ani din Petrila şi o tânără de 24 de ani, din Pertroşani sunt cercetaţi de poliţişti pentru contrabandă cu ţigări. Oamenii legii au fost nevoiţi să urmărească autoturismul în care se aflau cei doi, maşina fiind oprită abia în Petrila.
Sâmbătă după-amiază, în jurul orei 13:30, polițiștii specializați în investigarea infracțiunilor economice, cu sprijinul polițiștilor rutieri, toți din cadrul Poliției Munipiului Petroșani, au oprit pe D.N. 66, pe raza municipiului Petroșani, un autoturism condus de un petrilean de 34 de ani.
 La controlul documentelor, conducătorul auto nu a putut prezenta actele de proveniență pentru cei 12 saci de haine second-hand pe care îi transporta în autoturismul de teren.
„Polițiștii i-au comunicat bărbatului că va fi condus la Poliția Municipiului Petroșani, pentru continuarea verificărilor și lămurirea situației, iar acesta a demarat cu viteză, polițiștii reușind să-l oprească pe strada  Alexandru Sahia, din orașului Petrila. La controlul autoturismului, polițiștii au descoperit 6 cutii ascunse sub cei 12 saci de haine, în care se aflau 301 de cartușe de țigări fără banderolă fiscală, în valoare de 30.100 lei. (60.200 de țigarete)”, a spus Bogdan Niţu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Conducătorul auto și pasagera din autoturism, o tânără de 24 de ani, din municipiul Petroșani, au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Petroșani, unde se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și deținerea în afara antrepozitului fiscal a unei cantități de peste 10.000 de țigarete.
Carmen COSMAN- PREDA

Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0