luni , 25 septembrie 2017

Acordurile muzicii folk au răsunat pe culmile Parângului

Talente descoperite la tabăra de muzică folk pentru copii. Tabăra artistică din acest an a fost un adevărat succes. Organizatorii au reușit, la această ediție, să adune un număr foarte mare de participanți, peste 40 de persoane. Deși cursanți au fost doar 12, la eveniment au venit spectatori din alte județe ale țării pentru a-i asculta.

„Sâmbătă seara s-a încheiat „Tabăra națională de folk pentru copii” cu un spectacol de muzică folk, unde cursanții au arătat în fața publicului ceea ce au învățat în zilele de pregătire. A fost un eveniment reușit și chiar am descoperit persoane foarte talentate pe care le-am indrumat să continue cu muzica”, a declarat, pentru GDD, Cătălin Stepa, unul dintre organizatorii taberei de folk.

Organizatorii acestui eveniment au fost Cătălin Stepa, Stelian Zanet, Felicia Pop, Adrian Mărgineanu și Florin Thomits. Cei cinci s-au implicat începând din 20 până în 26 iulie de pregătirea vocală și instrumentală a cursanților.

La finele spectacolului de sâmbătă seara, toți cei care s-au înscris pentru a lua parte la tabără au primit o diplomă de participare.

Organizatorii spun că vor ca această tabără să devină tradițională și cu siguranță în vara anului 2016 va avea loc ediția a VI-a a acestui eveniment.

Momentan pasionații de muzică folk din Valea Jiului se pregătesc pentru festivalul de muzică folk dedicat interpretei Tatiana Stepa ce va avea loc la finele lunii august. Aici vor fi prezenți atât interpreți consacrați ai muzicii folk, cât și noi talente ce vor păși în lumea muzicii folk.

Iulia BĂLUȘĂ