duminică , 24 septembrie 2017
Green-line-ul din Valea Jiului între Siemens și Volvo

Green-line-ul din Valea Jiului între Siemens și Volvo

Tehnologia Volvo în domeniul transportului ecologic va fi monitorizată de reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara, în urma unor contacte stabilite săptămâna trecută în cadrul Adunării Regiunilor Europene.

Consiliul Județean Hunedoara vrea să implementeze, pe fonduri europene, o linie de transport ecologic în Valea Jiului. Studiile de fezabilitate întocmite pentru green-line-ul din Valea Jiului se bazează pe o tehnologie Siemens, însă și cei de la Volvo au capacitatea de a produce mijloace de transport ecologice așa că acum cei din conducerea Consiliului Județean Hunedoara vor să vadă care din cele două tehnologii este mai avantajoasă pentru Valea Jiului.

Cei din Goteborg au inaugurat, luni, prima linie de transport electric pe tehnologia Volvo, iar reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara spun că au stabilit contacte pentru a putea monitoriza „cât de eficient sau ineficient e programul„

Consilierii județeni au aprobat, la începutul acestei luni, formarea unei singure linii green-line în Valea Jiului, motiv pentru care în acordul de asociere a fost inclus și orașul Petrila, astfel încât se modifică și denumierea proiectului în „Linie verde de autobuze electrice între Petrila-Petroşani-Aninoasa-Vulcan-Lupeni-Uricani GREEN LINE VALEA JIULUI”.

Prin hotărârea aprobată s-a prelungit traseul aferent proiectului de dezvoltare zonală pentru construirea liniei verde de transport public de călători între localităţile: Petroşani-Aninoasa-Vulcan-Lupeni-Uricani, cu traseul Petroşani-Petrila. Totodată, s-a aprobat aderarea oraşului Petrila- prin Consiliul Local al Oraşului Petrila ca parte asociată pentru realizarea proiectului ce presupune o linie de transport verde în Valea Jiului.

Realizarea unui sistem de transport public ecologic în Valea Jiului reprezintă, potrivit conducerii CJ Hunedoara, o necesitate de prim ordin.

Pentru transportul ecologic în Valea Jiului, s-a decis modificarea şi completarea Studiului de Fezabilitate în sensul unificării traseelor Petroşani-Uricani şi Petroşani-Petrila, astfel încât să funcţioneze o singură linie „verde” între Petrila şi Uricani, cu depoul la Vulcan.

Mihaela MIHAI