marți , 25 iulie 2017

Week-end cultural, educativ și tradițional la Geoparcul Dinozaurilor

Festivalul Dinozaurilor ce se va desfășura în perioada 24-26 iulie la Geoparcul Dinozaurilor din Țara Hațegului conține un amalgam de evenimente unde sunt implicați și vizitatorii.

Începând de vineri vor avea loc ateliere de creație pentru copii, în Parcul Copiilor din orașul Hațeg. La finalul zilei, reprezentanții Geoparcului au pregătit seară de teatru susținută de trupa Anonimii Comedianți din București la Căminul Cultural din localitatea hunedoreană Sântămărie Orlea.

Ziua de sâmbătă îi este dedicată muzicii folk, unde sunt invitați artiști precum Dana Florian, Nicu Zotta, Felicia Popescu, Florin Camen, Dan şi Teo Manciulea, la Cetatea Mălăieşti, comuna Sălaşu de Sus.

Pentru duminică organizatorii s-au gândit să promoveze activitățile tradiționale și pentru copii, concert de muzică populară și ateliere de creație pentru copii.

Intrarea este liberă la toate evenimentele. Festivalul este organizat în baza unui parteneriat între Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului – Universitatea din Bucureşti şi Asociaţia Geomedia, Asociaţia Centrul de Resurse pentru Acţiune Locală,  Asociaţia Femeilor din Sîntămăria Orlea, Asociaţia Drag de Haţeg.

Iulia BĂLUȘĂ

 


Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0