miercuri , 28 iunie 2017

PORTRET: Eugenia Tymoshenko – lupta pentru libertate

Cazul şi nedreptatea scandaloasă care i s-a făcut Yuliei Tymoshenko este bine cunoscut şi foarte mediatizat. În consecinţă, fiica sa Eugenia fiind singura neatinsă de furia lui Yanukovich, a luat atitudine şi bate la porţile întregii Uniuni Europene cât şi al Statelor Unite ale Americii în lupta pentru eliberarea mamei sale.

Eugenia şi Yulia… Eugenia Tymosenko este singura fiică a Yuliei şi a lui Oleksander Tymoshenko, o femeie frumosă ce seamănă fizic izbitor de tare cu mama sa. A avut o viaţă binecuvântată şi fără problemele majore, datorită faptului că Yulia a avut două mandate de premier al Ucrainei, iar tatăl său este unul dintre cei mai influenţi oameni de afaceri pe piaţa gazelor.

Deşi provine dintr-o familie cu înalte înclinaţii de ordin economic şi politic, Eugenia si-a îndreptat atenţia şi studiile către managementul restaurantelor, neavând ambiţii politice. Studiile le-a făcut în Marea Britanie unde a stat timp de nouă ani.

Apoi l-a cu­noscut pe tânărul artist rock Sean Carr cu care mai apoi s-a casătorit. Au divorţat anul trecut, fără a avea vreun copil şi până la pronunţarea sentinţei mamei sale, Eu­genia administra un restaurant italian din Ucraina. După închiderea Yuliei, tatăl său a fugit în Republica Cehă pentru imunitate şi azil politic. Singura neatinsă de furia regimului politic al lui Yanukovich a rămas Eu­ge­nia care astăzi duce singură o lupta pentru eliberarea mamei sale.

Are 32 de ani şi o frumuseţe naturala pe faţa unui copil chinuit, îmbrăcată mereu elegant şi clasic a început să bată la porţi­le guvernelor europene, vorbeşte în sesiunile plenare ale Parlamentului European, prezentaând situaţia mamei sale şi cerând sprijin în această cauză. Liderii mondiali o susţin deplin şi aplică presiune supra guvernului şi preşedenţiei de la Kiev.

Chiar şi Hilarry Clinton i-a să­rit în ajutor, urmată de Angela Merkel, Jose Manuel Barrosso şi alte nume mari de pe scena politică a lumii. Campania dusă de ea constituie cea mai mare lovitură de PR pentru conducerea statului Ucrainian, majoritatea liderilor lumii refuzând să mai participe la orice evenimente cu caracter internaţional găzduite de Ucraina.

Cuvintele ei au fost: „Guvernul ucrainian vrea ca lumea să uite de mama mea, să uite de nedreptatea care i s-a făcut, să o lase în închisoare, unde este bătută şi nu îi este permisă consultatrea unui medic. Eu nu voi permite aşa ceva!”.

Yulia Tymoshenko este una dintre fe­meile emblematice ale secolului nostru alături de Margareth Thatcher, Hillary Clinton şi Anna Wintour, o femeie care a dus o luptă continuă pentru democraţie, pace, prosperitate, şi mai ales eliberarea de sub jugul comunismului.

Pentru acest lucru a fost constant ameninţată de forţele care doreau exterminarea ei. Sub nişte acuzaţii false, tribunalul de la Kiev a decis închiderea acesteia pentru 7 ani. Conform spuselor Eugeniei, Yulia Tymoshenko este bătută cu brutalitate în închisoare, nu îi sunt permise vizitele şi abia asistenţa medi­cilor i-a fost permisă datorită presiunii in­ternaţionale făcută de liderii Europei asu­pra lui Yanukovich.

Eugenia povesteşte tristă într-un interviu pentru The Guardian, cum abia reuşeşte să îşi vadă mama, după 3 rânduri de gratii, cum bunicul ei a murit acum câteva luni şi ea a fost singura care a putut merge la înmormântare, şi cum mama ei îi spune mereu la telefon „Fi pu­ternică!”. Este totuşi o femeie de 32 de ani, singu­ră, care duce în spate o cruce titanică.

Fără să vrea calcă pe urmele mamei sale deve­nind un model de femeie puternică, hotărâtă că­reia nu îi va sta nimic în cale. A reuşit să atragă atenţia lumii întregi asupra nedreptă­ţii care i se face mamei sale şi va lupta în con­tinuare pentru eliberarea acesteia.

Roxana TOLTEANU


Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0