luni , 27 martie 2017

Eveniment cultural. Vernisajul expoziţiei BataEND

Vineri, 11 martie 2016, la ora 18.00 în Galeria de arta FORMA a Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Deva va avea loc, în prezenţa curatorului Adrian Sandu, de la Muzeul de Artă din Arad şi a altor artişti invitaţi din Timişoara, Deva şi alte oraşe, vernisajul expoziţiei BataEND.

Tabăra de pictură de la Bata a debutat în 2008 profilându-se apoi ca eveniment anual la care au participat peste 40 de artişti, nume de marcă în artele vizuale din România şi nu numai.

 Proiect încheiat cu un film

Devenit cu anii unul dintre cele mai importante simpozioane de artă organizate în vestul ţării, evenimentul de la Bata a generat o colecţie gestionată în prezent de Centrul Cultural Judeţean Arad, susţinătorul celor 8 ediţii. Colecţia a fost deja accesibilă publicului din ţară în expoziţii susţinute în mai multe localităţi. Muzeul de Artă din Arad a prezentat an de an iubitorilor de artă din vestul ţării fondul de lucrări de pictură, fotografie, grafică ş.a.m.d ce au îmbogăţit cu fiece nouă ediţie colecţia Bata.

expo rosetti“Dincolo de aceste urme ale întâlnirilor din localitatea situată la jumătatea drumului dinspre Deva spre Arad, la Bata s-au legat prietenii într-un cadru uman şi natural aparte. Mărturie stă expoziţia de faţă ce nu îşi propune în primul rând evocarea unui loc. Este adevărat, BataEND semnalează azi la Deva şi finalul unui proiect ce a însumat 8 întâlniri în campusul de pe malul stâng al Mureşului. Nu vom insista însă pe  secvenţele filmului nostru, altminteri admirabil. Punctăm însă astăzi printr-o selecţie de lucrări şi un şir lung de nume – ca în genericul de final al unui western – emoţia melancolică a unui final şi, mai ales, o echipă”, a declarat Andrei Rosetti, unul dintre organizatorii evenimentului.

Amarildo SZEKELY


Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0