miercuri , 18 octombrie 2017
Octombrie, luna internațională a conștientizării cancerului mamar

Octombrie, luna internațională a conștientizării cancerului mamar

Direcția de Sănătate Publică Hunedoara va organiza un simpozion care are ca scop informarea și conștientizarea femeilor cu privire la practicile comportamentale în reducerea riscului cancerului mamar şi de col uterin şi cum să ia cele mai bune decizii în viaţa de zi cu zi.

Acțiunea va avea loc în  21 octombrie 2013, la ora 11:00, în sala de şedinţe a Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara – Deva, cu ocazia Lunii Mondiale de Luptă Împotriva Cancerului de Sân. Simpozionul se va desfășura sub genericul „Nu eşti singură – împreună vom reuşi”, pentru creşterea nivelului de informare şi conştientizare a populaţiei feminine.

Obiectivele Campaniei sunt: informarea pacientelor diagnosticate cu cancer de sân cu privire la importanţa controlului factorilor de risc extrinseci în evoluţia afecţiunii; conştientizarea femeilor cu risc crescut (AHC – pozitive pentru cancerul de sân) asupra rolului examinărilor mamografice şi a autoexaminării sânului, în depistarea precoce; educarea populaţiei feminine generale cu privire la rolul bunelor practici comportamentale în reducerea riscului cancerului mamar.

 Potrivit reprezentanților DSP Hunedoara, cancerul mamar este unul dintre cele mai întâlnite forme de cancer. Astfel, una din 8 femei dezvoltă cancer de sân pe parcursul vieţii. La fiecare 3 minute o femeie este diagnosticată cu cancer de sân, această afecțiune fiind principala cauză de deces prin cancer la femeile de 40-59 de ani. La fiecare 13 minute o femeie decedează prin cancer de sân. 96% dintre femeile depistate precoce supravieţuiesc. Riscul creşte odată cu vârsta.

 

 

Sute de cazuri la nivelul județului Hunedoara

În perioada 2010-2012 la nivelul județului Hunedoara au fost depistate sute de cazuri de cancer la sân. Cele mai multe au fost diagnosticate în anul 2010- 141 de cazuri. Alte 125 de cazuri au fost diagnosticate în anul 2011 și 112 în anul 2012. Din cele 378 de cazuri, în anul 2010 au fost curabile un număr de 40 de cazuri, în anul 2011 au fost curabile 31 de cazuri, iar în 2012- 28 de cazuri.

În semestrul I al acestui an, în evidențele DSP Hunedoara au rămas 1047 de cazuri de cancer la sân. Numărul total de cazuri de cancer la nivelul județului este, pe semestrul I al acestui an, de 6137.

 

 Organizaţia Mondială a Sănătăţii, la initiativa Societăţii Americane a Cancerului, începand cu 1985, a stabilit prin convenţie internaţională ca luna octombrie să fie Luna Internaţională a Conştientizării Cancerului Mamar. Această formă de cancer nu produce durere si nu se manifestă prin alte simptome decât în faze târzii. Incidenţa cancerului de sân a crescut lent, dar continuu în ultimele decade.