luni , 24 iulie 2017
Lemn de circa 900 mii lei pentru minele din Valea Jiului

Lemn de circa 900 mii lei pentru minele din Valea Jiului

Deși cer ordonanțe de plată împotriva Complexului Energetic Hunedoara, o parte din furnizorii societăţii continuă să participe la licitații și să își adjudece contracte, semn că mineritul reprezintă totuși un sector sigur pentru firmele care au o istorie întreagă în această zonă economică.

Complexul Energetic Hunedoara a atribuit, la mijlocul acestei luni, un contract pentru lemnul de mină. La licitație s-a prezentat și chiar și-a adjudecat un lot și o firmă care a dat complexul în judecată, obținând o ordonanță de plată. Este vorba despre Comexim R.

Valoarea totală a contractului este, potrivit anunțului de atribuire, de 889.800 lei, fără TVA, lemnul fiind necesar pentru punctele de lucru ale Sucursalei Divizia Minieră, respectiv minele Lonea, Livezeni, Vulcan și Lupeni. Lemnul de mină este necesar în subteran pentru realizarea armărilor provizorii și/sau definitive, pentru lucrări în abataje, galerii, puțuri, suitori.

Contractul a fost împărțit în mai multe loturi.

Lotul I, care prevede o cantitate minimă de 1200 metri cubi și una maximă de 1800 metri cubi, a avut o valoare estimată între 272.400 lei și 408.600 lei, fără TVA. Potrivit anunțului de atribuire, valoarea minimă/lot reprezintă valoarea estimată a prezentei proceduri (în funcție de care se vor elabora și evalua ofertele) iar valoarea maximă/lot reprezintă valoarea estimată ce conține și valoarea posibilelor suplimentări. Lotul al II-lea prevede o cantitate minimă de 1400 metri cubi și o cantitate maximă de 2100 metri cubi, valoarea estimată fiind cuprinsă între 317.800 lei și 476.700 lei. În cea ce privește lotul al III-lea, cantitatea minimă cerută este de 840 metri cubi, iar cea maximă de 1260 metri cubi, valoarea fiind cuprinsă între 190.680 lei și 286.020 lei. Ultimul lot, prevede o cantitate minimă de 1760 metri cubi și una maximă de 2640 de metri cubi, valoarea estimată fiind cuprinsă între 399.520 lei și 599.280 lei.

Loturile au fost adjudecate de Iulian Transfor SRL din Petrila, la suma de 190.680 lei, Comexim R Lupeni la suma de 399.520 lei și Alpin Grigorescu contra sumei de 299.600 lei. Prețurile nu includ TVA.

Mihaela MIHAI


Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0