sâmbătă , 24 iunie 2017

Pe ultima sută de metri Termocentralele vor primi certificate gratuite de dioxid de carbon şi după 2013

Termocentralele din Hunedoara şi nu numai, vor beneficia şi în continuare din partea Comisiei Europene de certificate gratuite de dioxid de carbon. Ministerul Economiei a trimis în ultimul moment Comisiei Europene planul de investiţii pentru termocentrale, astfel că aceste societăţi vor primi gratuit certificate de dioxid de carbon şi după 2013.
Dacă ministerul nu ar fi trimis planul, termocentralele ar fi fost nevoite să le achiziţioneze de pe piaţă pentru a putea funcţiona.
Directorul SE Paroşeni, Doru Vişan, spunea că un certificat de emisie se tranzacţionează cu 15-16 euro, dar nu acoperă emisiile de pe parcursul unei zile, astfel că la final, cheltuiala cu aceste certificate este enormă. Mai mult, preţul certificatelor “încarcă” la final costul energiei.
Termocentralele din România, dar şi alte companii poluatoare, precum cele din siderurgie, industria aluminiului şi ciment, au primit până acum de la Comisia Europeană aproximativ 300 de milioane de certificate gratuite de emisii, în funcţie de istoricul lor de poluare.
În cazul în care emisiile sunt mai mari, compania trebuie să cumpere certificate în plus de pe piaţă, pentru ca, la momentul decontării, numărul de tone de emisii să coincidă cu numărul certificatelor pe care le deţine.
În prezent, preţul unui certificat este de circa 10 euro, dar în urmă cu trei ani era în jur de 30 de euro.
Peste 80% din termocentralele din România au fost construite în perioada 1970-1980 şi au durata de viaţă depăşită, se arată în proiectul Strategiei Energetice a României pentru 2011-2035.
Termocentrala de la Paroşeni spre exepmlu, ca să mai poată funcţiona de anul viitor trebuie să înceapă lucrările la instalaţia de desulfurare pentru a îndeplini condiţiile de mediu cerute de Comisia Europeană. Valoarea instalaţiei de desulfurare este de aproximativ 70 milioane de euro.
Mihaela MIHAI


Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0