luni , 24 iulie 2017
Subminare girată de Guvern prin numirile politice.  Moștenirea PSD pentru următorul director general: datorii de peste 270 milioane de lei către stat

Subminare girată de Guvern prin numirile politice. Moștenirea PSD pentru următorul director general: datorii de peste 270 milioane de lei către stat

Strategic pentru securitatea sistemului energetic național, dar și pentru grupurile de interese, Complexul Energetic Hunedoara a fost înzestrat de PSD cu o piatră de moară. O datorie către stat în valoare de peste 270 milioane de lei, în condițiile în care compania a plecat de la zero la momentul 1 noiembrie 2012. Nici nu se putea altfel, întrucât cuvântul de ordine a fost interesul partidului și mai puțin cel al angajatului, societății, comunității și al țării.

Cu buget negativ, cu directori pe care nu i-au recomandat decât CV-urile politice, Complexul Energetic Hunedoara a ajuns motiv de dispută în acordurile cu instituțiile internaționale. Lipsa viziunii manageriale, coroborată cu acțiunile care au avut ca scop doar subminarea economică, au făcut ca la finele anului 2014, Complexul Energetic Hunedoara să aibă numai către stat datorii de peste 6 milioane de euro.

Raportul ANAF de la finele anului trecut arată situația dezastruoasă în care CEH-ul a ajuns după doi ani și ceva sub conducerea social-democraților. Asta pentru că de la cel mai înalt nivel, cel al directorului general și până la șeful de sector au fost numiți în funcții oameni pe placul partidului. Oameni care să joace în conformitate cu interesele de grup politico-economice.

Așa se face că la 31 decembrie 2014, Complexul Energetic Hunedoara înregistrat 123.315.393 lei datorie către bugetul de stat, cu peste 16 milioane de lei mai mult față de suma pe care o datora la 30 septembrie. Din cele peste 123 de milioane de lei datorate bugetului de stat, 34.132.232 lei reprezintă alte impozite și taxe, iar suma de 89.183.159 lei reprezintă dobânzi și penalități.

La finele anului trecut, datoriile CEH la bugetul asigurărilor sociale a ajuns la suna de 121.930.269 lei, față de 103.076.903 lei cât înregistra la finele lui septembrie. Din datoria către asigurările sociale, suma de 107.795.140 lei reprezintă contribuția datorată de angajator, 1.665.947 este suma datorată de angajator pentru accidente de muncă și boli profesionale, în timp ce dobânzile și penalitățile au o valoare de 12.469.182 lei.

Și la capitolul asigurărilor de șomaj Complexul Energetic Hunedoara are restanțe în valoare totală de 3.793.588 lei. Contribuția datorată de angajator este în valoare de 3.395.849 lei iar dobânzile și penalitățile constituie 397.739 lei. La finele lunii septembrie a anului trecu, CEH-ul avea către asigurările de șomaj undeva la 2 milioane de lei datorie.

Restanțele CEH către sănătate s-au majorat și ele din septembrie până la finele anului cu peste 4 milioane de lei. Structura energetică hunedoreană a încheiat anul trecut cu datorii de 27.415.522 lei la sănăate. Contribuția datorată de complex este de 24.495.690 lei, restui de aproape 3 milioane reprezentând dobânzi și penalități.

Celor peste 276 milioane de lei pe care CEH-ul, aflat sub administrare specială, le are către stat se adaugă alte câteva sute de milioane către furnizorii de servicii și echipamente.

Complexul Energetic Hunedoara a fost înființat la 1 noiembrie 2012, iar minele viabile au intrat în structura societății abia în vara anului 2013.

Deși a pornit de la zero, lipsa de viziune face ca structura din Hunedoara, considerată strategică pentru energia națională, să alunece agresiv spre faliment. Sub atenta supraveghere a factorilor de decizie. Solicitările repetate ale sindicaliștilor şi ale angajaţilor de a se renunța la directorii numiți politic, care au dovedit incompetență, au rămas fără acțiune din partea acționarului majoriar, statul, care a închis ochii, fiind astfel părtaș la distrugerea companiei.

 

Mihaela MIHAI

One comment

  1. DE CE OARE DNA-UL NU INVITA LA AUDIERI PE ACESESTI INDIVIZI CA DRAGOI NICOLAE,PETRESCU PIUIU.BALEA GEANI-CEL CARE A VANDUT TOT CAND A GIRAT CNH-UL,ZAMFIR DACIAN,BARGI COSTEL,ROZMENTENIUC SORIN,etc,cei care au dat ca FIER VECHI ECHIPAMENTE GEN MOTOARE PLINE DE CUPRU SI ALTELE!ACESTI OAMENI TREBUIE BAGATI LA SUBMINAREA ECONOMIEI NATIONALE IMPREUNA SI CU FOSTUL GENERAL NICULESCU.ASTA E MOSTENIREA LASATA DAR ASTIEA AR TREBUI SA PLATEASCA CU VARF SI INDESAT.


Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0