luni , 29 mai 2017

LIFESTYLE: Festivalurile lampioanelor, o tradiţie chinezească

Festivalul Lampioanelor este o veche sărbatoare chinezească şi prima din an. Tradiţia cere ca oamenii să ducă lampioane la temple, pe post de ofrande aduse zeilor.

Tradiţia lampioanelor se păstrează în China de secole, marcând începerea noului an chine­zesc. Fiecare participant trebuie să aducă un lampion la care vor lega un bileţel pe care îşi scriu o dorinţă pentru anul respectiv şi apoi le înalţă spre cer.

Frumuseţea şi feeria pe care o creează acest spectacol de lumini pe cerul nopţii, a cuprins întrega lume şi astăzi festiva­lurile lampioanelor apar în multe culturi.

În Thailanda au participat la un astfel de festival peste 30.000 de oameni, iar în Taiwan, la Taipei, a fost organizat, pe lângă aprinderea şi înalţarea lampioanelor, un megaspectacol de lasere, spre încântarea spectatorilor.

Tradiţia lampioanelor a ajuns şi la Timişoara, unde Sâmbătă, 08.09.2012 are loc prima Sărbătoare a Lampioa­nelor în Parcul Rozelor, unde cei care doresc să înalţe un lampion şi să îşi pună o dorinţă sunt aşteptaţi.

Cerul serii împânzit de luminile lampioane­lor creionează peisajul unui basm, iar mulţimea de oameni care le înalţă cu bucurie şi speranţă contribuie la atmosfera feerica a unei seri de vara. Lampioanele pot fi găsite în diferite culori şi forme şi nu sunt scumpe.

Deşi această tradiţie nu are nicio sărbătoare similară în folclorul românesc, puteţi oricând să înălţaţi un lampion şi să vă puneţi o dorinţă şi cu cât sunteţi mai mulţi cei care aprindeţi lampioane cu atât va fi mai spectaculos jocul de lumini pe cer.

Roxana Tolteanu


Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0