duminică , 19 noiembrie 2017

Lifestyle. Sportul verii: Echitaţia

Călăria este cunoscută din toate timpurile, apărând ca un mijloc de transport încă din antichitate.

Astăzi există multe perspective asupra sportului ecvestru una dintre ele considerându-l apanajul aristocraţiei, alte culturi îl văd mai mult ca pe o tradiţie decât un sport, cum o face cultura americană.

Din păcate la noi în ţară perspectiva asupra echitaţiei este de sport foarte costisitor, lucru ce o face să pară inaccesibilă tuturor, pentru că implică un anumit echipament şi multe alte cheltuieli suplimentare pentru lecţii, închiriere a calului etc.

Astfel mulţi oameni renunţă la ideea de a învăţa să călărească în detrimentul unor sporturi mai puţin costisitoare.

Fiind o mare admiratoare şi practicantă a sportului ecvestru încă din copilărie am decis să scriu acest articol ca pe un manifest şi o încurajare a cititorilor mei de a încerca să se apropie de aceste animale.

Nu este uşor de învăţat, presupune căteva reguli stricte şi un bun echilibru, dar în serile calde de vară sunt sigură că poate v-ar surâde o plimbare călare, undeva în natură, în bătaia vântului şi priveliştea orizontului în apus.

Prin prisma consideraţiilor personale vreau să adaug faptul că echitaţia este mai mult decât un sport, este o comuniune cu natura şi calul, atunci când călăreşti liber pe un deal, într-o pădure şi nu doar între gardurile unui manej. Sentimentul de libertate absolută atunci când galopezi fără să stii cât de departe poti merge, încrederea pe care i-o acorzi animalului care te poartă ascultător în spate şi e fericit când aleargă, sunt doar câteva dintre bucuriile pe care le oferă călăria.

Echitaţia, în termeni academici reprezintă modul în care se călăreşte corect un cal. Aceasta se face în felul următor : piciorul stâng în scăriţă, cu o mână ţii hamurile şi prinzi coama calului, iar cu cealaltă mână te ţii de şa. Cu piciorul drept te împingi şi îl treci peste cal, sprijinindu-te în piciorul stâng din scăriţă, ca să te aşezi în şa.

Odată aşezat, genunchii trebuie uşor flexaţi şi bine fixaţi, pingeaua tălpilor fixată în scăriţe şi călcâiele uşor coborâte, ţinând hăţurile corect în mâini pentru a putea controla direcţia de mers a calului. Spatele trebuie să fie drept, bazinul uşor spre înainte, pieptul scos, privirea în faţă, atent la mediul înconjurător şi la mişcările calului.

Lungimea scăriţei pentru picior trebuie să coincidă cu lungimea mâinii călăreţului. Caii sunt animale capricioase, neascultătoare şi sunt devotaţi unui singur stăpân. Vor asculta, obligaţi şi de alte persoane, dar îi vor fi devotaţi unui singur om. Există o diferenţă majoră între uşurinţa cu care vei călări un cal care te cunoaşte, pe care l-ai crescut şi care îti e complet devotat, şi unul pe care îl închiriezi de la un hipodrom.

Calul care îşi cunoaşte călăreţul, îi ştie acestuia stilul de călărie şi răspunde instinctiv comezilor călăreţului simţindu-le din mişcările acestuia, la fel cum călăreţul va simţi mişcările şi reacţiile calului.

Această comuniune apare atunci când calul este complet devotat stăpânului. Atunci când călăriţi un cal la manejul unui hipodrom, va trebui să fiţi foarte fermi în rostirea comenzilor fiindcă altfel riscaţi să nu vă asculte, chiar dacă sunt dresaţi pentru asta.

Caii ascultă de oamenii care emană forţă prin glas. Trebuie să simtă că tu îi eşti stăpânul. Modul corect de a călări şi controla calul este universal valabil pentru toate stilurile, deşi în funcţie de echipamentul folosit pot apărea mici variaţii.

Stilul englezesc tradiţional, definit prin sportul de societate – Hunting cross, Polo, sau cursele de cai, fiind văzut ca un sport rezervat aristocraţiei. Acesta implică un echipament costisitor şi destul de incomod, format din cizme de piele înalte, pantaloni cu dublură pe interior, sacou şi obligatoriu cască neagră.

Acest echipament are eleganţă şi face călăria să pară o artă nobilă. Caii Pur –Sânge Englez, sunt o rasă masivă, datorită musculaturii proeminente, destul de înalţi, înălţimea la greabăn variază între 1.67m-1.73m, dar sunt foarte buni la sărituri. Stilul englezesc de călărie este trapul săltat.

Stilul clasic spaniol, presupune pălăria cu boruri drepte, cizmele de piele strâmte pe picior şi pantalonii largi. Stilul lor de călărie este în mare parte trap, cei mai cunoscuţi cai de rasă pură spaniolă fiind caii Pur–Sânge Andalusian care sunt trăpaşi înnăscuţi, suplii, înalţi (pot avea până la 1.76m la greabăn), de cele mai multe ori fiind murgi sau roibi.

Stilul arab de călărie. Acesta se diferenţiază de restul stilurilor prin faptul ca arabii nu folosesc un echipament special pentru călărie datorită climei care le impune o ţinută cât mai lejeră precum portul lor tradiţional.

Stilul lor de călărie este galopul, acest lucru fiind asigurat de caii Pur-Sânge Arab, consideraţi cea mai frumoasă şi rapidă rasă pură, foarte greu de îmblânzit şi controlat, dar sunt singurii cai ce rezistă o săptămână în deşert fără apă şi mâncare.

Sunt bălani sau murgi, de înălţime medie şi foarte suplii, lucru ce îi face mai uşor de controlat din picioare.

Stilul şi echipamentul specific continentului nord american, cunoscut mai degrabă ca stilul western (cowboy) găsit în tradiţia “ranch-urilor”, respectă un anumit port ce implică, pălărie, celebrii cowboy boots cu pinteni la călcâie prin care dau calului stilul de mers: pas, trap sau galop.

Caii americani sunt masivi, greoi, nu foarte rapizi şi greu de domesticit, cel mai adesea sunt roibi, bălani sau tărcaţi, dar au foarte multă forţă şi rezistenţă la efort prelungit.

Vara este cel mai bun anotimp pentru călărie, în natură, unde se vor simţi liberi şi vor alerga liber. De asemenea îi puteţi alerga pe dealuri, prin păduri, prin râuri, le place apa şi le place să înnoate.

Dacă ieşiţi iarna la o plimbare călare prin zăpadă, veţi avea supriza ca în secunda în care aţi coborât din şa calul se va trânti în zăpadă şi va începe să se tăvălească fericit. Călăria e frumuseţe, e adrenalină, e energie, e libertate şi e bucurie! O experienţă incomparabilă cu orice alt sport şi o activitate mai mult decât placută.

Echitatia merita promovata pentru ca este un sport deosebit de oricare altul. Aici nu exista adversar, nu exista orgolii. Exista doar contopirea omului cu natura, libertate si sentimentul de a te putea baza pe cineva. A te baza pe calul tau, care nu este altceva decat partenerul si prietenul tau, care iti cere si iti ofera respect neconditionat.

Roxana Tolteanu