joi , 27 aprilie 2017

Termenul vine din engleză, unde flash = rapid, fulger, iar mob = mulţime. Vă sună cunoscut?

Un flashmob ia naştere atunci când un grup destul de numeros de oameni se adună brusc, parcă de nicăieri, într-un loc public şi toţi încep să danseze având o coregrafie şi o sincronizare perfectă.

Ei sunt organizaţi în acest sens, fiind anunţaţi când şi unde are loc următorul flashmob, deşi majoritatea nu se cunosc între ei.

Aparent fără rost, ei fac acest lucru în primul rând pentru a atrage atenţia omenirii asupra unor cauze, evenimente, probleme de interes global sau naţional, marile companii multinaţionale o fac în scop comercial, uneori apar în scop artistic sau pur şi simplu pentru a anima oraşele, pentru a face omul care se află întâmplător acolo să uite, pentru câteva minute, de propria grabă şi propriile griji, timp în care toţi în jurul lui dansează.

Ceea ce e interesant este faptul că după încheierea dansului, tot grupul se dispersează, fiecare dintre participanţi plecând în direcţii diferite ca şi când nu s-ar fi întamplat nimic. Precursorul flashmobului este considerat Bill Wasnik, Senior Editor al revistei Harper’s Bazaar, care în 2003 a organizat în New York primul flashmob, în scop comercial.

Pentru a promova reducerile magazinului Macy’s, Wasnik a avut grozava idee de a aduce un grup de dansatori care să înceapă spontan să danseze în magazine, dar şi afară în stradă printre trecători şi să le ceară acestora să se alăture grupului. În 30 de minute circulaţia în Manhatan era blocată pentru că dansau sute de oameni în faţa magazinului Macy’s. Văzând succesul, brandul Macy’s a organizat flashmoburi în faţa tuturor magazinelor sale din Statele Unite.

Ideea a prins contur şi acest tip de manifestaţie publică prin dans a fost adoptată de numeroase companii sau organizaţii non-profit şi tot mai mulţi oameni iau parte la bucuria şi secretul flashmobului. Compania Moncler Grenoble a organizat un flashmob în gara Grand Central din New York, la care au participat aproximativ 800 de oameni, accesul în gară fiind blocat timp de şapte minute.

Flashmob Moncler Grenoble în gara Grand Central (New York)

În Paris, Alliance VITA a organizat 50 de manifesturi prin flashmob începând din 15 martie până în 4 mai, în campania sa de susţinere a persoa­nele vârstnice şi împotriva eutanasierii. Sute de oameni dansau ţinând în mană pancarte cu mesajul “Soigner n’est pas tuer.” (A-ţi păsa, înseamnă a nu omorî).

În medie, sunt flashmoburi săptămânle, în toată lumea, fie că sunt în gara Grand Central sau în Times Square, în Tokyo sau în Paris, flashmobul a prins viaţă si dă energie marilor oraşe. Chiar şi  Bucureş­tiul a dansat în memoria lui Michael Jackson în mijlocul intersecţiei din Piaţa Romană într-un flashmob complet neaş­tep­tat, motiv pentru care poza a fost reali­zată cu un telefon mobil.

 

E de-a dreptul impresionant şi îmbucurător să vezi o mulţime de oameni care zâmbesc, cânta şi dansează în jurul tău cu o poftă de viaţă incredibilă.

Şi sunt oameni normali, ca mine, ca tine, care merg înspre serviciu, sau care stau pe bancă şi citesc, care îşi plimbă căţelul, oameni care nu ţi-ar trece prin cap că sunt organizaţi în secret şi că în următoa­rele câteva secunde lasă tot ce faceau şi îşi iau pozţia de dans, iar apoi îşi conti­nuă fiecare drumul.

Roxana TOLTEANU

 


Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0