duminică , 17 decembrie 2017

Petrila. Bărbat prins beat și fără permis pe un moped

S-a urcat pe moped, beat și fără permis și a fost prins de polițiști pe străzile din localitate. Un bărbat a fost prins de polițiști în timp ce conducea pe strada 8 Martie, din localitatea hunedoreană Petrila, un moped pentru care avea dreptul de a conduce suspendat.

„Bărbatul de 30 de ani din Petrila a fost testat cu aparatul alcooltest, iar în urma testării rezultatul a indicat o concentraţie de 0,66mg/l alcool pur în aerul expirat”, comunică reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

În cauză polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără a deţine permis de conducere.

Iulia BĂLUȘĂ