joi , 17 august 2017

A accidentat şi a fugit de la faţa locului

Un tânăr de 19 ani, din comuna Săcelu, este cercetat de poliţişti ai Poliţiei oraşului Novaci sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care prezintă o îmbibaţie alcoolică peste limita legală şi părăsirea locului accidentului.
Chiar în ziua de Crăciun, poliţiştii Poliţiei oraşului Novaci au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112 de către un participant la trafic, despre faptul că pe raza comunei Crasna, în satul Radoşi s-a produs un accident de circulaţie soldat cu victime. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Poliţiei oraşului Novaci şi Secţiei 9 Poliţie Rurală Novaci. Aici, pe DJ 665 – Crasna, lângă un autoturism care intrase în coliziune cu un cap de pod, au fost găsiţi 5 tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, care, prezentând leziuni corporale uşoare, au fost transportaţi la o unitate medicală pentru investigaţii. Totodată, s-a constatat că şoferul fugise de la faţa locului, fără a anunţa accidentul de circulaţie, abandonându-i pe cei cinci pasageri aflaţi în autoturism. După aproximativ 20 de minute de la sesizarea accidentului, poliţiştii l-au depistat pe conducătorul auto, O.M.F., de 19 ani, din comuna Săcelu, judeţul Gorj, pe raza comunei Crasna. Poliţiştii l-au testat pe şofer cu aparatul etilotest, constatând că acesta prezenta o concentraţie de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.
“Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că şoferul, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, pe DJ 665, din direcţia Novaci – Bumbeşti-Jiu, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcţiei, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un cap de pod. După producerea accidentului acesta a plecat de la faţa locului fără încuviinţarea poliţiştilor”, a declarat Daniel Tică.
Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în prezent este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care prezintă o îmbibaţie alcoolică peste limita legală şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor.
Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii judiciare.
Costin Soare


Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0