joi , 23 februarie 2017

Monstrul din Topoloveni şi-a şocat vecinii

 

Bărbatul care a tranşat-o pe femeia din  Dâmboviţa a reuşit să îngrozească întreagă ţară. Puţină lume ştie însă că argeşeanul de 37 de ani a copilărit Gorj si ca a fost un elev peste medie. Faptele lui i-au şocat pe profesorii care l-au avut la clasă, dar şi pe prietenii lui de joacă. Toţi spun că era un copil isteţ şi încă sunt oameni care refuză să creadă că el a comis oribila crimă.

 

Vestea că Florin Mânzăraru este acuzat că a ucis o femeie pe care a luat-o cu maşina, la ocazie, a venit ca un trăsnet pentru localnicii din Târgu-Cărbuneşti. Oribila crimă a fost comisă pe 24 mai, însă oamenii sub ochii cărora a crescut bărbatul din Argeş sunt şi acum în stare de şoc. Şi nu doar vecinii l-au recunoscut imediat când l-au văzut la televizor, ci şi profesorii care au numai cuvinte de laudă la adresa monstrului din Topoloveni, privind în trecut, în jurul anului 1985

 „Era un elev peste medie şi extrem de inteligent. Am fost şocată când am văzut la televizor ce a făcut”, a declarat Gheorghe Zorlescu fostul său diriginte.

Ca orice copil, şi Florin Mânzăraru făcea năzbâtii, dar nimic care să prevestească ce avea să facă. Chiar şi primarul de la Târgu Cărbuneşti a fost uimit când a aflat că un fost localnic a comis oribila crimă. Cei care au copilărit cu bărbatul de 37 de ani, din Argeş, nu şi-au imaginat nicio clipă că e capabil de aşa ceva.

„Nu ne-am fi gândit vreodată că se poate ajunge aici. Câtă tărie de caracter, nebunie sau ce o fi fost în capul lui să facă aşa ceva”, spune un vecin.

Mânzăraru le-a povestit anchetatorilor că victima a fost de acord să întreţină relaţii intime. Apoi, după cum spune el, femeia de 36 de ani ar fi început să ţipe, motiv pentru care a asfixiat-o, după care a dus din maşină în apartamentul său, unde a tranşat-o.  Acesta va fi supus unei expertize psihiatrice, iar ulterior ar putea fi cercetat pentru omor deosebit de grav si profanare de cadavre, infracţiuni pentru care  riscă închisoarea pe viaţă. Acesta a mai fost condamnat pentru viol, fiind însă eliberat de magistraţii târgujieni pentru bună purtare în penitenciar.

Costin SOARE


Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0