vineri , 21 iulie 2017
Soția ex-prefectului Aurelian Serafinceanu, contestatoare în dosarul insolvenței declarate la Gerom International

Soția ex-prefectului Aurelian Serafinceanu, contestatoare în dosarul insolvenței declarate la Gerom International

Incredibil. Fiul fostului prefect de Hunedoara, Aurelian Serafinceanu, dar și soția acestuia sunt contestatari într-un dosar – fracție la cel în care a fost declarată insolvența societății Gerom Internațional, firmă controlată prin interpuși chiar de fostul prefect. Insolvență de care, susține administratorul judiciar în succintul raport asupra cauzelor, nu e vinovat nimeni din interiorul firmei, ci doar CEH!
La finele lunii iunie, Tribunalul Hunedoara a admis cererea de intrare în insolvență a Gerom Intrenational Petroșani formulată chiar de societate și, în același timp, tot pe rolul Tribunalului Hunedoara a mai fost înregistrată o cerere similară, formulată însă de unul dintre creditori, Gerom Real Estate, controlată de asemenea de ex-prefectul de Hunedoara, Aurelian Serafinceanu, dosar conexat la primul. Odată cu intrarea în insolvență, magistrații au mai dispus tuturor băncilor la care debitorul are deschise conturi să nu elibereze sume fără un ordin al administratorului judiciar, societatea Contaudit Insolvent SPRL, reprezentată de Virgil Baicu.
Numai că, pe rolul instanței de judecată a apărut de curând un nou dosar, o fracțiune a dosarului mare de insolvență, contestatori fiind fiul ex-prerectului Aurelian Serafinceanu, soția acestuia (membru al comisiei de cenzori la Gerom) și încă o persoană apropiată familiei Serafinceanu, care a și condus una dintre afacerile ”imperiului economic”. Acesta are primul termen de judecată în data de 2 noiembrie, Tribunalul Hunedoara fiind în acest caz prima instanță sau instanța care judecă fondul cauzei.
 
CEH arătat cu degetul pentru insolvența Gerom
Gerom Internaţional este continuatoarea activității vechii uzine de utilaj minier UMIROM Petroşani şi principalul beneficiar al produselor sale a fost industria extractivă din Valea Jiului, reunită în ultima perioadă sub “umbrela” Complexului Energetic Hunedoara. Gerom Real Estate este înfiinţată mai recent şi face parte din acelaşi grup de firme care îl au ca numitor comun pe Aurelian Serafinceanu, care controlează ambele societăți, chiar dacă nu în mod direct. Înfiinţată în 2009, Gerom Real Estate are ca principal obiect de activitate închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate. În 2015 avea 12 angajaţi şi un profit net declarat de 187. 432 lei, potrivit site-urilor de specialitate. Conform unor informații, relația comercială dintre cele două societăți este dată de faptul că Gerom International funcţionează în spații închiriate de la Gerom Real Estate și de aici apar datoriile scriptice.
Pentru starea financiară în care se află firma, managerul Gerom International, Andrei Leca – devenit între timp administrator special, dădea recent  vina pe Complexul Energetic Hunedoara, de la care au de recuperat peste 1,6 milioane de lei.
Și tot CEH a fost găsit ”acar Păun” și de către administratorul judiciar în raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stprii de insolvență a Gerom Internațional. Un document extrem de succint care se concentrează pe cât de profitabilă ar fi fost societatea dacă CEH nu ar fi avut problem financiare și și-ar fi achitat contractele generoase încheiate cu firma în cauză.
”Societatea a avut o evoluție economic bună în anii 2014 și 2015, societatea înregistrând profit în toţi aceşti ani. Totuși debitoarea s-a confruntat în cursul anului 2016 cu problema lipsei de lichidități, datorată neîncasării creanţelor. Potrivit balanței de verificare încheiate la data de 31.05.2016, debitoarea avea de încasat suma de 2.038.380,26 lei, din care suma de 1.672.223,401ei de la Complexul Energetic Hunedoara( societate aflată, de asemenea, în insolvenţă), această constituind, în fapt, cauza ajungerii SC Gerom Internaţional SA în insolvenţă. SC Gerom Internațional SA a întreprins demersuri în vederea recuperării creanţelor, formulând declarații de creanțe și acţiuni în instanţă. Referitor la stabilirea eventualelor persoane răspunzătoare pentru ajungerea debitoarei în stare de insolvenţă. Având în vedere prevederile art. 169 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență din analiza documentelor puse la dispoziţie de debitoare am concluzionat: – nu s-au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane. – nu s-au descoperit activităţi de productie, comerţ sau prestări de servicii făcute în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; – nu s-a dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea în mod vădit persoană juridică la încetarea de plăți. – nu s-a ținut o contabilitate fictivă, nu s-a făcut să dispară acte contabile, bilanțurile și declarațiile fiscale au fost depuse la instituţiile în drept – nu s-a detunat sau ascuns o parte din activ ori s-a mărit în mod fictiv pasivul debitoarei, – nu s-au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri în scopul încetățrii de plăți. – în luna precedent încetării plăților nu s-au plătit cu preferință un creditor, în dauna celorlalţi. Apreciem că nu sunt incidente dispozițiile ar1. 169 din Legea  nr.  85/2014, starea de insolvență a debitoarei nefiind imputabilă vreunei personae”, se arată în documentul asumat de Virgil Baicu.
Cu alte cuvine, nimeni nu are nicio vină pentru starea în care a ajuns Gerom Internațional. Nimeni din interior, care ar putea fi tras la răspundere, pentru că altfel CEH e vinovat. Chiar compania la insolvența căreia Gerom a formulat opoziție!
Manual de îngropat afaceri
Și totuși, în ciuda fatalității ori a conjuncturii economice nefaste, fostul prefect de Hunedoara, Aurelian Serafinceanu, și apropiații lui ar putea scrie cu lejeritate un manual despre cum să pui pe butuci o afacere înfloritoare. Sau despre cum să transformi o uzină într-un morman de fier vechi, numai bun de dus la centrele de colectare. Să nu uităm că, înainte de a exista Gerom Internațional a existat Umirom sau Gerom Invest, asta ca să ne referim la cele mai cunoscute care au dispărut între timp, au intrat în reorganizare sau în faliment sau într-un con de umbră.
De exemplu, cel mai răsunător exemplu este al societății UMIROM, care a fost zeci de ani vârful de lance al societăţilor de utilaj minier şi unul dintre principalii parteneri de afaceri ai administrației miniere, indiferet de numele acesteia.  Acum este ruină. După cumpărarea ei de către Serafinceanu, firma a murit puţin câte puţin, pentru ca în cele din urmă să dispară sub povara datoriilor.  SC “Umirom” SA a fost cumpărată în anul 2000 de fostul prefect PSD al judeţului, Aurelian Serafinceanu, pentru  7, 9 miliarde lei vechi, plătiţi în tranşe. Serafinceanu promitea redresarea societăţii, care înregistra datorii la bugetul de stat. Noul proprietar al “Umirom” nu a reuşit însă să redreseze firma, în ciuda contractelor de sute de miliarde încheiate cu Compania Naţională a Huilei (CNH) Petroşani, mai ales pe vremea în care Serafinceanu era prefect de Hunedoara. Din cauza debitelor foarte mari către stat, în anul 2004 a fost instituit sechestru asigurător pe bunurile mobile şi imobile ale uzinei, care au fost apoi scoase la licitaţie. Firma  a intrat pe rând în reorganizare, în lichidare, în faliment, iar apoi a dispărut. Ca să ne facem o idee despre dimensiunile acestei afaceri, putem să comparăm datele vremii, raportat strict la salariaţi. În 1977, în timpul grevei minerilor, la uzina de utilaj minier lucrau  3.166 salariaţi, din care 2.950 muncitori productivi şi auxiliari şi 216 personal TESA. După privatizare a început declinul: numărul salariaţilor s-a redus drastic, iar cei care mai aveau încă un loc de muncă se gândeau cu groază la ziua de mâine. Muncitorii povesteau că veneau la lucru şi se uitau în primul rând dacă mai au utilajele la care lucrau, pentru că toate erau duse la fier vechi şi vândute pe bani care nu au mai fost niciodată reinvestiţi în societate. La vremea respectivă,  Aurelian Serafinceanu nu a stat cu mâinile în sân şi a profitat din plin de notorietatea sau, mai ales, puterea politică. În timp ce îngropa UMIROM-ul, care s-a prăbuşit sub povara datoriilor, trecea obiectul de activitate pe alte firme, înfiinţând Consorţiul Gerom. Chiar dacă în acte nu figura printre acţionari şi se prevala deseori de acest aspect, patronatul real era de notorietate. Iar asta însemna contracte grase plătite cu bani publici, pentru o marfă care nu o dată avea calitate îndoielnică. CNH era practic îngenuncheată de puternicul om politic de la acea vreme şi puţini erau cei care aveau curajul să spună lucrurilor pe nume. Fostul ministru al Industriilor şi Resurselor, Dan Ioan Popescu, a fost primul care a tăiat în carne vie şi, după accidentul de muncă de la Vulcan din august 2001 a decis interzicerea relaţiilor comerciale cu firmele intermediare aflate în anchetă şi respectiv dovedite a fi desfăşurat activităţi gen căpuşă, printre care şi UMIROM, care îşi trăia fără să ştie ultimele zile, şi SC GEROM INVEST SA. Ancheta s-a finalizat, măsurile au fost prea puţine, iar Gerom s-a reîntors atunci în schemă! Firmele, indifferent de numele lor, s-au ținut cu dinții de contractele din industria extractivă a Văii Jiului, chiar dacă banii s-au împuținat iar plățile se făceau cu tot mai mare întârziere, după cum reclamă acum cei de la Gerom Internațional.
Carmen Cosman – Preda

Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0