marți , 22 august 2017
Complexul Energetic Hunedoara înființat și îngropat de PSD

Complexul Energetic Hunedoara înființat și îngropat de PSD

Cei trei ani de guvernare PSD coincid cu sfârșitul mineritului și energiei în județul Hunedoara. Sectorul energetic, la fel ca mai toate celelalte sectoare aflate în responsabilitatea Guvernului, au avut parte doar de declarații politicianiste. Guvernul Ponta a vegheat, în cei trei ani, atent la îngroparea mineritului din Valea Jiului și a energiei din județul Hunedoara. Pe mandatul lui Ponta, o societate abia născută a ajuns să-și caute hainele de înmormântare, Complexul Energetic Hunedoara fiind subjugat de interese politice și economice care i-au săpat, încet, dar sigur, groapa. Acum, Guvernul aruncă pisica moartă în curtea Hunedoarei, uitând că ani la rândul a suportat în funcțiile de conducere oameni înregimentați politic care nu au fost în stare să creioneze o strategie de funcționare a colosului energetic și care au dat cu piciorul posibilităților de eficientizare și reducere a costurilor, tocmai pentru că au ținut cont de interesele de grup și nu de realitatea din cadrul structurii energetice. Acestea sunt, în câteva rânduri, ”realizările” pentru Valea Jiului ale Guvernului Ponta în cei trei ani de mandat.

În urmă cu trei ani, la finele lunii aprilie, PSD-ul și PNL-ul preluau puterea-n România, sub umbrela USL. Pe mandatul lor, la 1 noiembrie 2012 s-a înființat Complexul Energetic Hunedoara. Merit arogat de guvernarea PSD, deși diligențele începuseră de pe mandatul PDL. La acel moment, social democrații hunedoreni, unii dintre ei parlamentari în Parlamentul României au salutat înființare CEH prezentând-o ca un girant al interesului lui Ponta pentru mineritul și energia din județul Hunedoara.

“Complexul Energetic Hunedoara este pe calea cea bună. Astăzi, miercuri, Complexul a luat naștere, prin fuziunea inițial a celor două termocentrale Mintia și Paroșeni. Este azi un punct de unde pornim și până în data de 31 ianuarie intră în această structură și cele 4 mine viabile. (…) Am reușit să scăpăm minele viabile, Lupeni, Vulcan, Livezeni și Lonea de datoriile istorice, printr-o legătură între AVAS și ANAF, iar acum este momentul să-i dam Complexului Energetic o șansă de a deveni viabil și a se dezvolta”, spunea în septembrie 2012, Cristian Resmeriță, deputat de Valea Jiului.

În acte, CEH-ul a fost înființat la 1 noiembrie 2012. În fruntea celor două termocentrale care au fost unite sub umbrela CEH a fost numit social-democratul Costel Alic, fost director al Termocentralei Mintia.

Minele considerate viabile nu au intrat în structura CEH până la 31 ianuarie 2013, așa cum spunea Resmeriță. De la 1 ianuarie 2013, minele viabile au fost grupate sub cupola Societății Naționale a Huilei. La conducerea noii societăți, și ea una fără datorii, a fost numit nimeni altul decât un alt social-democrat, Nicolae Drăgoi agreat de familia Resmeriță. Tot Drăgoi a fost cel care a condus, de la instaurarea PSD-ului la putere, fără rezultate notabile, Compania Națională a Huilei.

SNH-ul a funcționat timp de vreo 7-8 luni sub conducerea lui Drăgoi care s-a remarcat cu licitații acordate în sistem de extremă urgență. Și, pentru a dovedi capacitatea managerială a lui Drăgoi, la momentul fuziunii Societăţii Complexul Energetic Hunedoara S.A., în calitate de societate absorbantă, cu Societatea Naţională a Huilei S.A.- undeva la finele verii lui 2013- în calitate de societate absorbită, datoriile diviziei miniere (SNH) erau de 114.994.642 lei. Cele ale diviziei energetice, reprezentată de cele două termocentrale, erau de 565.827.347 lei.

Uniunea termocentralelor cu minele fiind completă, Drăgoi a rămas director general adjunct în cadrul CEH, susținut politic de polul social-democrat de la Lupeni reprezentat de familia Resmeriță. Între timp, în primăvara lui 2013, Alic – pe mandatul căruia s-au importat peste 400 de mii de tone de huilă, ceea ce a făcut ca huila de la minele neviabile să fie refuzată – a fost înlocuit de un alt social democrat, Daniel Andronache, adus de la Minvest. Echipa Andronache-Drăgoi și-a continuat misiunea la CEH. Nu una de rentabilizare a societății, dovadă stând datoriile ce au crescut mereu și bugetul negativ aprobat pentru mult prea crudul Complex Energetic Hunedoara. Andronache a promis microhidrocentrale, parc fotovoltaic, astfel încât să scadă costul megawatt-ului, însă în afara declarațiilor nu a realizat nimic.

Primăvara lui 2014. Andronache, pentru managementul profesional arătat la CEH a fost mutat în minister ca și subsecretar de stat în Departamentul pentru Energie. A ocupat această funcție timp de mai multe luni, în care a tot așteptat să fie numit secretar de stat, însă a reunțat la minister, după ce numirea pe o funcție superioară nu a mai venit.

Cum Andornache a fost promovat, la CEH a fost numit un nou director. Cel de-al treilea, de la 1 noiembrie 2012. Este vorba de Aurel Niculescu, care a ocupat funcții de conducere în cadrul Termocentralei Mintia. Niculescu recunoștea, anul trecut, în timpul unui protest al minerilor, că de pe lista de disponibilizări a ajuns director la CEH după ce a trimis un plan de salvare a complexului. Nu știm cine i-a citit planul în minister, dar cert este că la CEH ideea de revigorare a activității pe mandatul lui Niculescu depindea de condițiile meteorologice, adică de oprirea vântului și de apariția secetei.

Pe mandatul lui Niculescu și Drăgoi, minerii au spus adio retehnologizării minelor, după ce echipa de licitație a întocmit un caiet de sarcini care să se plieze pe echipamentele celor de la Kopex. Anulată în august, după intervenția ANRMAP, licitația nu a fost reluată.

În toamna anului trecut, sub atenta privire a lui ”Mr. Punta”, aceasta fiind denumirea dată de chinezi premierului Victor Ponta, directorul PSD al CEH a semnat un contract cu chinezii de la CNEEC pentru modernizarea Termocentralei Mintia, în valoare de 270 milioane de euro. Atât s-au lăudat pesediștii cu acest contract încât lumea chiar a crezut că CEH-ul a prins lozul cel mare. În fapt, s-a dovedit, încă de la început, că nu a fost decât o gargară pentru campania electroală. Nu de alta, dar anunțul de atribuire din data de 14 octombrie, publicat pe site-urile de licitații publice, arată că de fapt licitația s-a ținut doar pe data de 12 septembrie, deși Niculescu semnase contractul cu chinezii pe data de 1 septembrie. Mai mult, contractul cu China era în totală opozanță cu cerințele Uniunii Europene, for în care România e parte încă din 2007.

”Este un nou început pentru Complexul Energetic Hunedoara, nu numai pentru Termocentrala Mintia, pentru că știm că Mintia nu poate funcționa fără cărbunele din Valea Jiului și Valea Jiului fără Mintia și Paroșeni nu pot exista. Este un punct pe care l-am prezentat imediat după ce am fost numit, e un prim punct din programul pe care l-am prezentat Departamentului pentru Energie. Documentele sunt semnate și contractele intră în vigoare de azi”, declara, pe 1 septembrie,pentru Gazeta de Dimineață, Aurel Niculescu, directorul general al Complexului Energetic Hunedoara.

Un contract prin care Niculescu s-a angajat să gireze o mină, să dea garanții de zeci de milioane de euro și să plăteasă și un avans în valoare de alte zeci de milioane de euro, deși complexul era încă de pe atunci îngropat în datorii.

Colaborarea româno-chineză pentru Mintia s-a finalizat în februarie anul acesta, când Niculescu nu a primit acceptul de a prelungi acordul cu chinezii. Asta pentru că semnase ca o persoană fizică ce a crezut că compania națională de stat e propria sa moșie.

”Contractul (cel cu chinezii de la CNEEC-n.r.) nu a fost prelungit din mai multe motive. În primul rând el nu a înturnit avizele CA, avizul AGA nici măcar nu a avut avizul compartimentului juridic al companiei”, spunea în martie, la Petroșani, ministrul Energiei, Andrei Gerea.

Și, la finele lunii februarie, CEH-ul a ajuns la cel de al patrulea director. Niculescu a fost înlocuit de Constantin Jujan, un director care nu face parte din marea familie a social-democraților.

În cei trei ani de guvernare PSD, ministerul Energiei (fostul departament al Energiei) a avut trei miniștri. Primul a fost Constantin Niță, care a și fost în Valea Jiului să dea drumul lucrărilor la instalația de desulfurare de la Termocentrala Paroșeni, contract semnat și el pe vremea PDL. A prins chiar momentul în care minerii de la neviabile s-au blocat în subteran nemulțumiți că CEH-ul nu le cumpără huila. Niță de la BTT a fost însă atât de preocupat de minerit, încât a mâncat, a văzut Straja și a plecat. După rupere USL-ului, Niță a trecut la Economie. La Departamentul pentru Energie a fost numit tehnocratul Răzvan Nicolescu care a cerut integritate, profesionalism, eliminarea corupției și depolitizarea companiilor de stat. Pentru că ministrul tehnocrat a vorbit o limbă neînțealeasă de politicieni, a fost schimbat din funcție, înainte ca echipa managerială de la CEH, una PSD de la bază până în vârf, să poată să-i prezinte planul de salvare pentru Complexul Energetic Hunedoara.

Așa că, la finele anului trecut, locul lui Nicolescu a fost luat de Andrei Gerea. Un ministru care a venit și el în Valea Jiului și a vorbit despre importanța cărbunelui în mixul energetic, dar pe al cărui mandat se cere imperios divizarea CEH, separarea mineritului de energie, ceea ce conduce implicit la închiderea minelor de huilă din Valea Jiuli.

În toată această perioadă de trei ani de guvernare PSD, parlamentarii social-democrați hunedoreni nu au făcut altceva decât să se laude cu acțiunile prin care Guvernul Ponta salvează CEH-ul?! și să lupte pentru a-și impune în funcții oamenii. Firme ale social-democraților și ale apropiaților acestora au avut contracte generoase cu societatea hunedoreană, iar fosta conducere chiar a lăsat bilete la ordin pentru a se asigura că o parte dinte firmele de casă își vor încasa banii indiferent de cine va conduce entitatea hunedoreană.

Înființarea CEH nu e un atribut exclusiv al Guvernului Ponta. Iar trecerea pe CEH a datoriilor pe care Mintia le avea către fosta Companie Națională a Huilei (darea în plată) nu a însemnat altceva decât creșterea datoriilor Complexului Energetic Hunedoara cu peste 80 de milioane de lei. Pe guvernarea Ponta, CEH-ul a ajuns să aibă numai către stat datorii de peste 270 milioane de lei. Alte sute de milioane de lei reprezintă datorii către furnizori, iar structura energetică hunedoreană nu are acum bani nici măcar de salarii.

Mihaela MIHAI

 

 


Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0