vineri , 24 noiembrie 2017
Constantin Jujan, președinte al PMP Petroșani

Constantin Jujan, președinte al PMP Petroșani

 Fostul președinte al Complexului Energetic Hunedoara, Constantin Jujan, a preluat conducerea Organizației municipale a PMP Petroșani, după ce la începutul acestei luni s-a înscris în partidul condus de fostul președinte al României, Traian Băsescu.

”Organizația este în formare. Se pot schimba lucruri, se pot schimba și mentalități, și cred că este loc. Obiectivele sunt realizabile și măsurabile. Nu am în viziunea mea o creștere numerică sau să fie numai de dragul de a fi. Vreau oameni care pot contribui la schimbarea și la dezmorțirea Românie, păstrarea și cultivarea valorilor care sunt în România și o politică pentru oameni, cu oameni și pentru oameni”, a declarat Constantin Jujan, președintele PMP Petroșani.

 

”Am fost omul meu și sunt omul meu în continuare și vreau să fac ceea ce cred. Am simțit influența politicului în administrație. Politica se face în cadru organizat, de aceea se numește organizație de partid, în care oamenii își exprimă ideile, le transmit organizațiilor, liderilor organizațiilor. Există sisteme de conducere, dar nu întotdeauna politica are o față curată. Astăzi sunt unii care plătesc pentru acest lucru”, Constantin Jujan.

Constantin Jujan a ales să se înscrie în politică întrucât este necesar ca aceasta să fie făcută în folosul oamenilor, nu doar în folosul unora.

”Am luat această decizie (de a intra în politică-n.r) nu pentru că am făcut o poză la Țebea cu fostul președinte Traian Băsescu.  Nu voi veni cu un clișeu de a face altă politică. Oamenii sunt și dezamăgiți și sătui că se dezbate numai politică pe multe posturi de televiziune cu aceeași oameni care se pricep la toate. Eu cred, asta este convingerea și  asta m-a făcut să intru în politică, că ea trebuie făcută de oameni pentru oamenii care sunt în țara asta, în zona asta. Nu trebuie făcută  (politica-n.r.) cu oameni pentru avantajul unei categorii sociale a politicienilor. Eu simt că până acum așa s-a făcut, cu oameni dar din care câștigă numai unii, nu toți”, a completat Constantin Jujan.

Sursa citată a precizat că a văzut cum se trăiește și trăiesc oamenii în această zonă, și în altă parte din România, dar și cum se trăiește și în unele zone din Europa.

”Știu cum trăiesc românii din afară și cum muncesc. Consider că totuși România este țara românilor și oamenii trebuie să își ducă existența în spațiul ăsta unde s-au născut nu să își caute de lucru în altă parte pentru că aici nu se poate și pentru că aici s-a reușit să se distrugă de la resurse din subteran, resurse naturale, peisaj, păduri și așa mai departe,  pentru interesul unor oameni care susțin și sunt susținuți politic pentru că le este lor bine, iar poporul care votează, în mare măsură, să-și găsească după aceea (după vot-n.r.), oriunde în lume, un loc unde să își ducă existența. Sigur, ne bucurăm, găsim mijloace, ca să îi chemăm și pe cei din afară să voteze pentru că și votul lor contează, poate schimba destinul unei țări, al unui partid, al unui om politic. Atunci avem nevoie de ei. Asta nu mi se pare normal”, a mai spus Jujan.

Președintele PMP Petroșani susține că are experiență în ceea ce privește organizarea și conducerea, are experiență în ceea ce privește politica economică, dar și în ceea ce” „presupune să existe în forul legislativ sau în guvernarea unei țări oameni care au merite politice, numai politice”.

Constantin Jujan a lăsat să se înțeleagă că e posibil să candideze la alegerile parlamentare ce vor avea loc pe 11 decembrie, afirmând că are nevoie alături de el de oameni cu viziune.