vineri , 28 aprilie 2017

Cristian Resmeriță și-a rotunjit sumele din bancă

A vândut un ATV și a pus deoparte peste 26 mii lei, veniturile totale obținute anul trecut de la Camera Deputaților fiind de 58 mii lei. Este vorba de deputatul hunedorean Cristian Resmeriță care anul trecut a avut doar șase întrebări și interpelări. Nu a stat mai bine nici în ceilalţi ani, din 2012 și până în iunie 2015 ştacheta activităţii parlamentare atingând cota 27.

Ultima declarație de avere completată de deputatul hunedorean Cristian Resmeriță arată că a devenit mai bogat. Creşterea faţă de actul precedent este cu peste 26 mii lei. Deputatul colegiului de vest al Văii Jiului a vândut anul acesta ATV-ul pe care îl deținea, contra sumei de 5000 de lei.

Conturile și depozitele bancare ale lui Cristian Resmeriță, cu o singură excepție- contul de la BCR care a rămas la valoarea de 10.000 lei- au suferit modificări. Pe minus sau pe plus. Astfel în cazul unui cont curent deschis la BRD care în declarația de avere din 2014 avea 5000 de lei, ultimul act completat de Resmeriță anul acesta arată 2.783,84 lei. Depozitul de la BRD are acum 190.978,89 lei față de 182.674 lei cât declara Resmeriță în declarația de avere de anul trecut. Și, în depozitul de la BCR, Cristian Resmeriță mai are 262.000 lei, față de 244.200 lei conform declarației din 2014.

Camera Deputaților l-a plătit pe Cristian Resmeriță cu suma de 58.908 lei. Soția acestuia a primit un salariu de 3669 lei, dar și o indemnizație pentru creșterea copilului de 12 mii lei și alocația de 2200 lei.

Cristian Resmeriță deține în coproprietate cu fratelelui, Lucian, un teren de 300 metri pătrați. La capitolul imobile, Resmeriță este proprietarul unui apartament în Lupeni și a unei case în aceeași localitate, iar soția lui deține un apartament în Vulcan.

Deputatul are o Skoda, iar soția un Peugeot.

Potrivit declarației din 2013, în bănci Resmeriță avea în contul curent de la BCR 500 de lei, pentru ca în iunie acesta să arate 37.000 lei și în noiembrie 7000 lei. Tot un cont curent, deschis la BRD în 2009 avea 100 de lei în ianuarie, iunie și noiembrie. Mai există un depozit bancar la BRD, deschis în 2012 în care era suma de 10.000 lei în ianuarie, 1000 de lei în iunie și 111.000 lei în noiembrie. Potrivit actului completat în noiembrie, în 2013 Cristian Resmeriță a mai deschis un depozit bancar la BCR în care a depus 200 mii lei.

Nuntașii care au fost alături de Cristian Resmeriță la momentul căsătoriei, 2013, au fost extrem de generoși darul de nuntă care este contabilizat la 30 de mii de euro (adică exact datoria pe care Resmeriță o avea către Ghiveciu) și 300 de mii de lei. După nuntă, Resmeriță a scăpat de împrumutul de 30 de mii de euro contractat de la deputatul de Buzău, Marian Ghiveciu. Darul de la botez a fost de 10 mii euro și 25.000 lei.

Cristian Resmeriță a fost găsit, de Agenția Națională de Integritate, în conflict de interese penal, după ce mandatul trecut și-a angajat fratele la biroul parlamentar.

Luna aceasta, Resmeriță a făcut recurs la sentința prin care Curtea de Apel Alba Iulia a menținut raportul Agenției Naționale de Integritate care a constatat că parlamentarul hunedorean s-a aflat în conflict de interese penal.Prin sentința pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în 18 mai, Cristian Resmeriță nu a reușit să anuleze în instanță raportul prin care Agenția Națională de Integritate l-a declarat în conflict de interese penal.

În ianuarie anul curent, Agenția Națională de Integritate anunța că a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce a stabilit că deputatul hunedorean, social-democratul Cristian Resmeriță, a încălcat regimul conflictului de interese. Resmeriță junior și-a angajat, în legislatura 2008-2012, fratele, pe Lucian Resmeriță, la cabinetul parlamentar, plătindu-i acestuia peste 12.500 euro.

ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către Cristian Resmeriță a infracțiunii de conflict de interese. Fapta este prevăzută de art. 301 din noul Cod Penal al României, Cristian Resmeriță riscând închisoare de până la cinci ani și interzicerea dreptului de a mai candida. Asta dacă parlamentarii nu vor modifica legea scoțând conflictul de interese din prevederile Codului Penal.

Activitatea parlamentată a lui Cristian Resmeriță este una sărăcăcioasă. Deputatul are din 2012 și până acum 27 de întrebări și interpelări, 35 de inițiative legislative, un proiect de hotărâre și 5 luări de cuvânt în plen, cu tot cu cea de la momentul depunerii jurământului.

Mihaela MIHAI

 

 

2 comments

  1. Un nemernic care ne-a mentinut pe toti si el cica din veniturile de la deputati pai el nu a cheltuit deloc din ei a tinut cura si nu a mancat nimic de i-au ramas toti banii mai ales ca are si doi copii au facut cu toti foamea. sper sa nu mai auzim de el si de ai lui prin Lupeni.

  2. De unde are Cristian Resmerita banii din conturi? Din angajarile efectuate pe la institutiile controlate de el. Exista oare vreo angajare facuta cinstit si fafa influenta lui? La ultimele angajari de la spitalul din Lupeni, de exemlplu,si-a facut prezenta in spital cu nevasta-sa cu cateva zile inainte de examen.Sumele date de cele angajate au fost de 2000 si 1500 de euro duse dupa examen direct la manager.Cine n-a avut sa dea n-a ocupat nici macar un post de femeie de servici! Eu n-am avut si am ramas cu degetul in gura….Cercetati cum s-au facut ultimele angajari la mine si acum minele se inchid. Ce rost au avut acele angajari cand se puteau face redistribuiri? E greu de inteles? Nu ,pentru ca este clar…


Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0