marți , 17 octombrie 2017

Evaluarea directorilor de deconcentrate s-a terminat înainte de a începe

Ideea reprezentanţilor de la centru ai PDL, aceea de a evalua directorii de deconcentrate din judeţe, s-a finalizat, potrivit unor surse din rândul PDL Hunedoara, „înainte de a începe”. Directorii de deconcentrate din judeţul Hunedoara au scăpat de evaluările dorite de la centru, surse din rândul democrat liberalilor hunedoreni afirmând că ideea verificării nu a fost una bună.

”Evaluarea s-a finalizat înainte de a începe. A fost o idee inoportună”, spun reprezentanţi ai PDL Hunedoara.

Preşedintele democrat liberalilor hunedoreni, Dorin Gligor, susţine că directorii de deconcentrate se supun legilor în vigoare. „Din punctul meu de vedere directorii de deconcentrate se supun legislaţiei în vigoare, legii 188 a funcţionarilor publici, activitatea lor fiind strict reglementată de lege, iar atributul verificării acestor directori revine ministerelor cărora li se subordonează instituţiile deconcentrate”, a precizat Dorin Gligor. Preşedintele PDL Hunedoara a mai afirmat că nu a ezitat şi nu va ezita „că orice lucru pe care îl consider greşit în activitatea unui director, să o spun public”.

Gligor spune că nu cu mult timp în urmă a atras public atenţia celor de la Direcţia de Tineret să nu trimită în tabere, pe locurile celor care au venituri reduse, alte persoane şi să recupereze banii de la cei care nu au îndeplinit criteriile pentru taberele de la mare. Potrivit reprezentanţilor PDL, de acum înainte va exista un “filtru” pentru numiri şi o evaluare permanentă în care se va ţine seama în principal de integritatea şi profesionalismul celor care primesc funcţii, dar şi a celor care sunt aleşi prin vot.

Mihaela MIHAI