marți , 25 iulie 2017

  Lupta PNL continuă. Consilierul judeţean, Vetuţa Stănescu, reclamat la ANI

Acuzat de incompatibilitate, consilierul județean Vetuța Stănescu spune că afirmaţiile sunt nefondate, întrucât în calitatea de consilier județean nu a votat proiectele care făceau referire la Spitalul Județean de Urgență Deva.

 Vetuța Stănescu, propunerea PNL pentru funcția de vicepreședinte al CJ Hunedoara în locul lui Tiberiu Balint, la momentul în care acesta demisionase din funcție, s-a ales cu plângere de incompatibilitate. Aceasta este acuzată că ar fi încălcat regimul incompatibilității pentru că e și consilier județean și director economic la Spitalul Județean de Urgență Deva.

Stănescu susține însă că plângerea nu e fondată.

Cu siguranță Agenția Națională de Integritate, care e atât de atentă cu aleșii locali, s-ar fi sesizat dacă ar fi existat o incompatibilitate legată de activitatea mea. Întotdeauna când a existat un interes patrimonial legat de Spitalul Județean de Urgență Deva, nu am votat.  Eu în calitate de consilier județean nu am votat și nici la comisiile de specialitate, acolo unde a fost supus spre aprobare proiectul de hotărâre care făcea referire la Spitalul Județean nu l-am votat. Nu m-am abținut, nu am votat”, a declarat, luni, pentru Gazeta de Dimineață, Vetuța Stănescu.

Anunţarea „conflctului şi neparticiparea la vot” ar trebui aşadar să o  scoată pe Vetuţa Stănescu din articolul care indică starea de incompatibilitate, respectiv ”funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor la regiile autonome și societățile comerciale de interes local înființate sau aflate sub autoritatea consiliului local ori a consiliului județean respectiv sau la regiile autonome și societățile comerciale de interes național care își au sediul sau care dețin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă.”

ANI a fost sesizată pe marginea incompatibilității Vetuței Stănescu de o asociație civică. Asociaţia în cauză a mai reclamat și faptul că Vetuța Stăneascu ar fi făcut parte fără drept din comisia care a atribuit contracte de lucrări cu Spitalul Judeţean societăţilor comerciale VIVA Construct şi ATOMIS (lucrări care ar fi prejudiciat spitalul, reprezentanții celor două firme fiind cercetați de procurorii anticorupție. ATOMIS e societatea lui Alin Simota, care la acea vreme era consilier județean).

Consilierul județean spune că atunci era numai director economic la spital și că a făcut plățile reglemenatate de lege.

Mihaela MIHAI

 

 

 


Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0