miercuri , 28 iunie 2017
reUnirea de ieri, azi şi mâine. Şi Hunedoara a fost acolo

reUnirea de ieri, azi şi mâine. Şi Hunedoara a fost acolo

Cetăţenii din Republica Moldova îşi doresc unirea cu România. Potrivit unui studiu făcut de Centrul Român pentru Studii şi Strategii, în 2014, 52% dintre cetăţenii basarabeni s-au exprimat in favoarea acestei idei. Procentul fiind într-o continuă creştere.

Şi într-a cincea zi a lunii Iulie 2015, la Chişinău, s-au adunat peste 40.000 de oameni, care au votat simbolic, “Declaraţia de susţinere a unirii”.

Au mers apoi pe jos din Chişinău până la Ungheni şi de la Ungheni la Iaşi. Circa o mie de tineri basarabeni au mărşăluit sâmbătă şi duminică înspre Prut şi graniţa cu România, ca mai apoi să urce în “trenul Unirii” via Bucureşti pentru a face cunoscut rezultatul votului simbolic din cinci iulie.  Aceştia au fost susţinuţi straşnic şi de comunităţile de moldoveni aflaţi pe teritoriul României, dar şi de foarte mulţi români, care i-au întâmpinat şi i-au îmbrăţişat ca şi când s-ar cunoaşte de-o viaţă.

Gazeta de Dimineaţă a urmărit activitatea unioniştilor români şi moldoveni pe tot parcursul zilei de ieri. Subiect amplu, din păcate, limitat de litere.

Pe tot parcursul drumului, aceştia au fost încurajaţi de fraţii de peste Prut şi primiţi cu sărbătoare în unele localităţi. S-a dansat Hora Unirii, iar sute de oameni au strigat sincron „Trăiască! Trăiască! Moldova, Ardealul și Țara Românească!”, din toţi plămânii.  Să se audă până la Bucureşti şi dincolo de el.

Cu o cană de apă rece, o dulceață de cireșe amare și cu dorința reunirii în suflete.

Şi politicienii români au întâmpinat, cu mesaje, moldovenii. Preşedintele ţării şi prim-ministrul s-au arătat bucuroşi de vizita grupului de feciori şi tinere domniţe din Republică, publicând pe paginile personale de facebook mesaje de admiraţie. Totodată, aceștia și-au exprimat încrederea în viitorul comun al celor două state românești. Deşi Klaus Iohannis şi-a anunţat indisponibilitatea, basarabenii au continuat “Marşul lui Ştefan cel Mare”.

“Ostaşi români, vă ordon! Treceţi Prutul!” - controvesatul general Antonescu, dispoziţia obligatorie fiind preluată şi răcnită ieri de comunitatea unioniştilor.

”Marele puteri trebuie în primul rând să permită unirea Republicii Moldova cu România pentru că este vorba de politica externă şi de securitate şi nu cred că va fi atât de uşor. S-a creat o anumită mentalitate la cetăţeni care, cu certitudine, este foarte greu de depăşit. Datele prezentate de Centrului Român pentru Studii si Strategii, precum că peste 50 la sută dintre cetăţenii moldoveni îşi doresc unirea R.Moldova cu România, reflectă pentru moment starea emoţională a oamenilor”, declara într-un interviu, în 2014, politologul moldovean Mihai Cernenenco.

 11745434_849483505100290_1171573607551006671_n

Şi Hunedoara a fost acolo!

Din Valea Jiului participă la acest marș al unirii, 20 de tineri ce fac parte din cadrul asociației Platforma Unionistă „Acțiunea 2012”.

„Ne-am dorit să participăm și să fim alături de frații noștri din Basarabia. Aici sunt în jur de 7.000 – 8.000 de oameni și peste 1.000 dintre ei au venit pe jos către București de la Iași și de la Chișinău. Obiectivul acestui marș este amplificarea ideei de „Unire” a României cu Basarabia și de aceea am ales să facem o scrisoare publică pentru președintele țării, Klaus Iohannis. Ideea aceasta este unică și este impresionant cum tinerii au ales să parcurgă în jur 200 de kilometri pe jos până la București”, a declarat, pentru GDD, Florin Muscalu, președintele Platformei Unioniste „Acțiunea 2012”.

Au plecat împreună de la Universitate, să-i confirme preşedintelui Klaus Iohannis că toţi vor reîntregirea popoarelor româneşti.

E complicat să analizezi şi să defineşti asemenea trăiri. În teorie, totul este posibil, juridic. În practică, se autoinclud şi amestecă probleme cu necunoscute, redefinind logica: Rusia, Europa, SUA, Germania..interese politice, militare, economice, războaie, Transnistria, planurile geostrategice, corupţie şi politică, civili, eventuale războaie, manipulare. Şi iar Rusia, Europa, America, Germania..România fiind alt “X” simplu în problema asta, cu rezultatul cunoscut = Republica Moldova.

“Nelinişti geografice”

Cât de actuală este această Unire a celor două state independente, o ştiu bine cei care au mărşaluit şi cei care au susţinut plimbarea până la Bucureşti. Cât de realizabilă este, o ştiu bine cei care conduc aceste două mici şi de margine, state Europene. Cât de reale sunt cele două condiţii de mai sus, ştiu doar liderii Europeni.

Într-un video urcat pe reţea de un tătic, martor al evenimentului, se auzea pe fundal curiozitatea fetiţei sale: Ce-i aia istorie, tati? – Eh, e greu de explicat..uite, uite că-i primeşte domnul preşedinte. -Tati, Tati, o să pleci şi tu cu ei? – Da, tati, mă duc şi eu. – Numai tu? Şi..şi mai vii?

Sergiu BALABAN DUCK

 

 

 

 

One comment

  1. treaba cu Unirea îi strica socotelile lui johannis si celor care l-au pus cu scopul implementarii regalitatii in Romania. Regalitatea, care e pe cale sa reuseasca, se vede pusa in situatia sa mai astepte inca 30 de ani. in Romania Unita vor creste si mai tare valorile ancestrale, mai mare va fi coeziunea intre romani.


Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0