miercuri , 26 aprilie 2017

Soluția PNL pentru CEH: Program clar de restructurare, urmat de o infuzie serioasă de capital privat

Copreședintele PNL, Vasile Blaga, a declarat, joi, la Deva, că soluția pentru Complexul Energetic Hunedoara este reprezentată de restructurare urmată de o infuzie de capital privat. Liderul PNL susține că aceasta este soluția pe termen mediu și lung, afirmând că urgența este reprezentată de asigurarea căldurii în Deva și Valea Jiului, dar și de asigurarea locurilor de muncă ale minerilor.

Blaga spune că redresarea CEH se poate face prin restructurare și privatizare.

”Situația este complicată nu numai cu complexul acesta. Uitați-vă și la CEO, uitați-vă la tot ceea ce s-a întâmplat de când Ponta este la putere, dânsul având aceeași teorie: după noi, potopul! El încearcă să tot paseze problemele cât mai multe după cei care vin după el, pentru că ăsta le-a fost stilul în permanență, după noi potopul, ca să arate ce băiat bun am fost eu și guvernul meu, v-am promis lapte și miere, dar au venit alții care au alte păreri. Nu cred că sunt soluții miraculoase. Este drumul de parcurs care a existat în toată Uniunea Europeană: un program clar de restructurare, după care o privatizare cu infuzie serioasă de capital privat. Asta este soluția pe care noi o vedem în acest moment, soluția care a funcționat peste tot”, a declarat Vasile Blaga.

Liderul PNL a mai afirmat că nu poate face promisiuni de genul mâine dimineață vine de pe Lună o navetă cu bani și se rezolvă problemele, important fiind asigurarea căldurii în sezonul rece și ca familiile din Valea Jiului „să nu rămână fără pâine”.

”Trebuie rezolvată problema și găsite soluții. Nu poți lăsa 5-6000 de apartamente fără căldură la airnă. Soluții trebuiesc cum nu poți lăsa, cât au mai rămas, 70.000 de familii în Valea Jiului, fără pâine. Lucrurile astea trebuie rezolvate. Dar l-au trimis aici pe domnul Gerea și ați văzut ce soluții apropus, niciuna. Este nevoie de o restructurare, dar şi de discuţii serioase cu Comisia Europeană, iar până atunci trebuie găsite soluţii de a rezolva problema trecerii peste iarnă”, a susţinut Vasile Blaga.

Blaga a mai afirmat că numai în România se poate ca fiecare să funcționeze după cum vrea, făcând aluzie la faptul că PDL-ul a vrut să creeze mixul energetic prin înființarea Electra și Hidroenergetica însă s-au opus sindicatele.

”Nu mai știu o țară în care toată lumea să funcționeze cum vrea, adică Hidro cum vrea, când s-a dorit a se constitui mixul de energie, ca în astfel de complexe să intre și Hidro. Pentru că era an preelectoral s-a cedat la presiunea sindicatelor din Hidro pentru că atunci ploua și aveau ce vinde: energie electircă, ca și cum ei ar fi consturit hidrocentralele și digurile și nu tot neamul, până la urmă fondurile publice ale României au intrat în toate aceste construcții. S-a ajuns la această situație când energia termo e scumpă, mai ales că termocentralele au tehnologii cel mai devreme de mijlocul anilor 70, costuri multe. Așa că nu poți să spui că dacă șetrgi toate datoriile la Mintia produci în câștig”, a mai afirmat Blaga.

Proiectul înființării Electra și Hidroenergetica, aprobat de Guvern în 2009, a fost blocat în instanțele de judecată din cauza unor procese intentate de Fondul Proprietatea, care deținea actiuni la cele mai multe dintre societățile care urmau să fie incluse în acest plan de reorganizare, de sindicate și firme private, care contestau oportunitatea propunerii.

Electra urma să fie formată din Nuclearelectrica, termocentralele Turceni, Rovinari și Craiova, o parte a Hidroelectrica și Societatea Națională a Lignitului Oltenia. Hidroenergetica ar fi încorporat termocentralele Electrocentrale Deva și Electrocentrale București, o parte a CNH și restul activelor hidroenergetice.

În locul celor doi mamuți energetici au fost înființate Complexul Energetic Hunedoara și Complexul Energetic Oltenia. Energia termo produsă de acestea nu poate concura însă pe piață cu energia hidro și cea produsă de termocentrale. Acest fapt, dar și managementul defectuos pe mandatul guvernării PSD au adus cele două structuri la limita falimentului.

Mihaela MIHAI

 

4 comments

  1. Solutia ar fi sa va duceti toti la …..! Voi astia din toate partidele vreti doar ciolanul. voua sa va fie bine ca de restul fraierilor ca au sau nu loc de munca nu va pasa deloc. Vreti privatizare voi astia din PNL??? Privatizarea nu a adus nimic bun in Romania!! Vin alegerile anul viitor si veti vedea voi voturi. Nu o sa mai pacaliti poporul cu aburelile voastre.

  2. Abureala stil buldog Blaga….jet !

  3. Dupa solutiile date imi dau seama ca omul e rupt total de realitate si este in campanie electorala.
    Abureli !!!

  4. Infuzie serioasă de capital? doua cepe!!! faina valea jiului nu ca daca ar fi si locuri de munca ar fi super dar asa facem bagigeamping uni iar ceilalti concurs cu melci ;) ,,mai trebuie sa radem daca nu o lom razna”.


Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0