vineri , 28 aprilie 2017

Termen nou în dosarul edililor municipiului Hunedoara

Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat un nou termen în dosarul în care edilii municipiului Hunedoara sunt cercetaţi pentru abuz în serviciu şi complicitate la infracţiunea de conflict de interese. „Având în vedere cererile de amânare formulate în cauză şi faptul că la termenul de judecată de astăzi nu au fost prezenţi toţi inculpaţii, Curtea de Apel Alba Iulia a stabilit un nou termen pentru data de vineri, 07.10.2011, termen la care va proceda la audierea tuturor inculpaţilor”, precizează Cosmin Muntean, purtătorul de cuvântal Curţii de Apel Alba Iulia.

În luna iunie a acestui an, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Alba Iulia i-au trimis în judecată pe Ovidiu Hada, primarul municipiului Hunedoara , Dan Nicolae Robert viceprimarul din Hunedoara, Daniela Căpâlnă şef serviciu buget finanţe Primăria Hunedoara ş Ioan Ţiplea inspector la achiziţii publice, toţi fiind acuzaţi de mai comiterea mai multor infracţiuni de abuz în serviciu şi complicitate la infracţiunea de conflict de interese. În rechizitoriul întocmit, procurorii au arătat că în cursul anului 2009, Primăria Municipiului Hunedoara a încheiat cinci contracte de achiziţii publice (în principal, servicii de consultanţă şi închiriere de utilaje) de la SC ARIS MONDO CONSULTING SRL, firmă controlată de către inculpatul Ţiplea Ioan. Aceste contracte de achiziţii publice au fost încheiate nelegal în perioada aprilie – iunie 2009, sub coordonarea edililor şi a şefei de la serviciul de contabilitate. Valoarea totală a contractelor este de 171.212, 36 lei (aproximativ 40.764 euro). ”În condiţiile în care a dobândit şi calitatea de coordonator al Compartimentului achiziţii publice din cadrul primăriei, funcţie direct subordonată primarului, Ţiplea Ioan s-a ocupat personal de redactarea documentelor de achiziţii publice. Înţelegerea dintre inculpaţi a avut la bază atât un interes financiar cât şi relaţiile personale (naşi de cununie) dintre primar, viceprimar şi Ţiplea Ioan” se arată în rechizitoriu. Firma beneficiară a contractelor nu avea personal specializat angajat pentru efectuarea de consultanţă tehnică şi economică şi nici nu deţinea utilaje pentru închiriere. În plus, la scurt timp, aceiaşi funcţionari publici au aprobat, de asemenea în mod nelegal, plata sumei precizate mai sus către SC ARIS MONDO CONSULTING SRL.


Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0