miercuri , 26 iulie 2017

„Din punct de vedere al comunicării publice şi politice, Valea Jiului se află undeva în epoca de piatră”

Comunicarea, nucleul socie­tăţii evolutive, prin ochii unui comunicator din Valea Jiului. Purtătorul de cuvânt al Pri­măriei Petroşani – Nicu TAŞCĂ.

Reporter: Nicu Taşcă, cum s-a văzut comunicarea publică în anul 2012? Comunicarea dinspre activitatea administrativă spre societate, de exemplu.

Nicu Taşcă: Aş împărţi comunicarea publică în două paliere, să spunem. Unu, palierul comunicării publice, instituţionale, al comunicării administrative şi al doilea, comunicarea politică. Ca să începem cu comunicarea instituţională administrativă aş spune că în 2012 nu s-au făcut paşi importanţi în ceea ce priveşte acest gen de comunicare. Dimpotrivă a existat, nu i-aş spune o stagnare, o rămânere pe palierele pe care exista deja, pentru că dacă facem o scurtă analiză o să vedem că există doar o singură administraţie care înţelege să comunice într-un ritm normal, în rest există o linişte aproape totală. Inexistenţa unui sistem de comunicare publică la celelalte administraţii este mai mult decât vizibilă din punctul meu de vedere şi eu am spus în mai multe rânduri că administraţia publică de la Petroşani are un extraordinar avantaj, nu pentru că sunt eu acolo, ci pentru că edilul municipiului Petroşani şi oamenii care sunt implicaţi în conducerea acestui municipiu au înţeles că este nevoie de o comunicare instituţioală. În ce priveşte al doilea palier, al comunicării politice, aici lucrurile sunt, din punctul meu de vedere, mult mai grave pentru că efectiv nu există niciun sistem, nicio voce care să dea clasă detaşat celorlalţi. Există sigur nişte oameni care se pliază mai bine în ce priveşte comunicarea politică, însă nici ei nu sunt la nivelul la care ar trebui să fie, la nivelul anului 2012-2013. Şi atunci există o latenţă a comunicării politice care de altfel s-a şi văzut în campania electorală care nu s-a încheiat de mult şi care ar fi trebuit să fie vârful comunicării la toate partidele politice şi la toţi candidaţii care au intrat în această competiţie.

Reporter: În afară de cele două paliere comunicaţionale de care ai amintit, eu m-aş opri o secundă şi la comunicarea intrainstituţională, la nivelul instituţiei între departamentele de acolo. Ţi se pare că există o comunicare coerentă, o comunicare care să conducă la progres, care să asigure acel confort de care are nevoie fiecare angajat pe palierul său de activitate pentru a înţelege ce trebuie să facă şi unde trebuie să ajungă?

Nicu Taşcă: Această comunicare intrainstituţională face parte din globul mare al comunicării şi dacă  vorbeam mai devreme de comunicarea publică, cea care se adresează într-un fel sau altul publicului, cea intrrainstituţională este şi mai slabă. Aş spune că, cultura comunicaţională în Valea Jiului este destul de slabă pentru că nu se comunică nici interinstituţional, nici intrainstituţional în aşa fel încât lucrurile să devină eficiente, în aşa fel încât confortul de care vorbeai, imaginea pe care acea instituţie o transferă publicului să fie una de coerenţă şi atunci apar aceste lucruri. Din păcate e foarte greu în 2012 să construieşti cultura comunicării pentru că ea în mod normal ar trebui să existe de foarte mult timp.

Reporter: De ce toată lumea, pentru că putem generaliza în proporţie de 90 la sută, de ce toată lumea fuge de comunicare, fuge de punerea degetului pe adevărul cuvântului?

Nicu Taşcă: Pentru că întotdeauna au existat alte soluţii şi probabil că ele vor exista. Nu a fost nevoie de comunicare instituţională pentru că cineva la nivelul instituţiei a avut o relaţie preferenţială cu un jurnalist, un ziar, o televiziune şi lucrurile s-au rezolvat, adică mesajul trunchiat sau partinic a apărut pe o nişă media la un moment dat şi cei care l-au emis au fost extrem de mulţumiţi că mesajul respectiv s-a auzit undeva.

Reporter: Dar acesta este mesajul mediocrităţii crase, pentru că atunci când ţii la imaginea unei instituţii nu poţi crea exclusivităţi, senzaţionaluri. Cu cât penetrezi mai mult în media largă cu atât efectul scopului tău este realizat.

Nicu Taşcă: Şi eu cred că până la urmă pentru un emiţător e important ca mesajul său să pătrundă în toate zonele publice, ori din păcate sunt eu şi poate alţi câţiva care credem acest lucru. În general, oamenii cu influenţă publică se mulţumesc cu nişa de comunicare şi atunci momentul în care mesajul lor este transmis pe acea nişă, chiar dacă are o audienţă mai mare sau mai mică, ei sunt mulţumiţi şi sunt cumva satisfăcuţi că au reuşit această performanţă care la o analiză de specialitate demonstrează că nu e deloc o reuşită ci e un eşec lamentabil.

Reporter: Cum anume crezi că această lacună instaurată în sistemul comunicaţional instituţional poate fi umplută?

Nicu Taşcă: E foarte greu de găsit o soluţie, pentru că nu te poţi duce undeva şi să spui aveţi nevoie de o comunicare publică mai bună pentru că respectivul primar, politician, ce vrei tu, şef de serviciu sau de instituţie îţi va spune imediat „dar eu am câştigat alegeri până acum, am avut o imagine care mi-a permis să ocup funcţii înalte şi până acum, de ce vii ti acum să îmi spui că ce am făcut până acum nu a fost bine deşi eu am avut succes şi vrei să vii tu să schimbpăm lucrurile”. Aici este sistemul vicios al acestei comunicări în Valea Jiului. Oamenii, receptori, au fost obişnuiţi cu acest lucru, cu acest mod de comunicare şi atunci emiţătorii au avut succes şi e foarte greu să înţeleagă că trebuie să schimbe ceva din moment ce au avut succes.

Reporter: Am senzaţia că receptorii încep să evolueze mai repede decăt emiţătorii. Eu refuz să cred că emiţătorii nu realizează în 2012 că reuşita lor electorală, profesională, se datorează strict unei mediocrităţi sau unei lipse de alternativă sau unei scene necompetitive. Oamenii aceştia publici nu realizează de-a dreptul că ei nu sunt ceea ce vor să pară?

Nicu Taşcă: Nu. Categoric nu realizează pentru că ei au avut succes cu acest stil.

Reporter: Se numeşte succes sau norocul unei oportunităţi căzute din senin?

Nicu Taşcă: E complicat. Până la urmă cine a câştigat alegerile se cheamă că a avut succes, nu? Şi există un caz despre care am scris la un moment dat, care a câştigat alegerile şi a pierdut şi nu e primul care s-a întâmplat în Valea Jiului. Oamenii spun că au avut succes şi atunci e foarte greu să înţeleagă această nevoie a schimbării sistemului comunicaţional din moment ce au avut succes, au câştigat. Oamenii aceştia, mulţi dintre ei, sunt pe funcţii cu campanii, cu mandate duse cu o comunicare slabă, extrem de slabă. Aş spune, ca să-ţi dai seama, că din punct de vedere al comunicării publice şi politice, Valea Jiului se află undeva în epoca de piatră. Adică abia acum şi foarte lent încep să apară muguri de comunicare publică, vectori de comunicare publică, ceea ce e oarecum trist.

Reporter: Există şansa ca mugurii să se usuce înainte de a înflori?

Nicu Taşcă: Eu cred că nu există acest pericol pentru că lucrurile sunt în schimbare şi vorbeam mai devreme de Primăria municipiului Petroşani unde un astfel de mugur a crescut şi s-a dezvoltat în ultimii ani, şi recunosc că am un oarecare aport. Astfel de muguri vor apărea şi în alte părţi însă sigur că toate aceste chestiuni se mişcă extrem de încet şi din păcate nu există o alternativă care să forţeze ca lucrurile să se schimbe. Vă dau un exemplu. Câţi comunicatori sunt cunoscuţi în Valea Jiului? Foarte puţini şi asta pentru că  nu sunt lăsaţi să apară, nu sunt profesionalizaţi în niciun fel, nu sunt implicaţi într-un sistem de trainning şi lucrurile rămân aşa pentru că la nivelul vârfurilor nu se înţelege utilitatea unui astfel de om sau a unui astfel de serviciu.

Reporter: Câte dintre persoanele publice de la nivelul Văii Jiului realizează că nu sunt poate unii dintre cei mai buni oratori şi atunci sunt dispuşi să lase această sarcină a oratoriei în seama profesionistului?

Nicu Taşcă: Destul de puţini pentru că la o simplă monitorizare a mediei audio-video şi chiar şi scrisă o să vedeţi că numărul celor care lasă şi pe alţii să vorbească, nu total pentru că e imposibil ca un om public să lase pe altcineva să vorbească în numele lui în mod permanent, însă sunt foartze puţini., Cred că de la o mână ne-ar rămâne două sau trei degete libere. Însă vă dau un alt element ca să înţelegeţi câţi dintre politicieni au sisteme de comunicare reale, indiferent că sunt pe funcţii sau în opoziţie. Aceasta este o întrebare foarte importantă. Pentru că în momentul în care te afli în opoziţie cu cineva sau te afli într-o opoziţie politică e normal să îţi doreşti să fii mai bun decât cel care se află pe funcţie, dar acest lucru nu se întâmplă. Politicienii care au câştigat sau pierdut alegeri nu au comunicatori, nu au sisteme de comunicare eficiente, nu au nimic care ţine de această zonă, se mulţumesc doar să apară din când în când la emisiuni de televiziune sau cu declaraţii în ziare şi consideră că din punct de vedere comunicaţional au reuşit lucruri importante.

Reporter: Hai să facem o evaluare. Cel mai bun şi cel mai slab comunicator, persoană publică.

Nicu Taşcă: Pare că sunt subiectiv, dar de departe cel mai bun comunicator din Valea Jiului, din punctul meu de vedere, este primarul municipiului Petroşani şi nu este rolul meu să îl laud însă diferenţa între prestaţia lui Tiberiu Iacob-Ridzi şi restul lumii, persoane publice din Valea Jiului, este uriaşă.

Reporter: Şi cel mai slab?

Nicu Taşcă: Aici mi-aţi dat o sarcină foarte grea. Nu ştiu, cred că primarul oraşului Uricani, domnul Buhăescu, este printre cei mai slabi comunicatori.

Reporter: Cel mai bun comunicator politician şi cel mai slab.

Nicu Taşcă: Aici e foarte complicat. Nu aş putea să vă dau cel mai bun politician comunicator în mediul politic.

Reporter: Dar cel mai slab?

Nicu Taşcă: Cred că sunt aproape toţi. Din punctul meu de vedere toţi sunt la niveluri apropiate.

Reporter: De câte ori pe parcursul anului 2012, voi, purtătorii de cuvânt ai instituţiilor publice, v-aţi întâlnit pentru un brainstorming, pentru ceva… pentru un ceai

Nicu Taşcă: E foarte simplu. Nici în 2012, nici în anii ateriori şi probabil nici în anii care vor urma.

Reporter: Vă cunoaşteţi măcar?

Nicu Taşcă: Eu personal nu cunosc decât foarte puţini colegi de breaslă să spun aşa însă îi urmăresc pe mulţi dintre ei, chiar zilele trecute am aflat că s-a schimbat purtătorul de cuvânt la Primăria Deva însă nici pe actualul, nici pe fostul nu i-am întâlnit.

Reporter: Cu ce s-a confundat în 2012 purtătorul de cuvânt?

Nicu Taşcă: În mod normal ar trebui să se confunde cu instituţia pe care o reprezintă. Fără să fiu lipsit de modestie, cred că la Petroşani am reuşit într-o proporţie însemnată să facem acest lucru şi ca o anecdotă v-aş spune că am reuşit performanţa să fiu denumit de către public, de persoane din municipiul Petroşani, ca domnul vice, ceea ce înseamnă că fără să am această ambiţie de a deveni viceprimarul municipiului Petroşani, mi-am făcut bine jobul din moment ce oamenii mă percep ca un element aşa de important în mecanismul administraţiei publice locale de la Petroşani.

Reporter:  Mi-ai răspuns cu ce ar fi normal să se confunde, cu ce s-a confundat?

Nicu Taşcă: Nu cunosc în Valea Jiului alţi purtători cu excepţia mea şi poate Oana Stoicuţa care e mai cunoscută.

Reporter: Vezi un 2013? Cum îl vezi?

Nicu Taşcă: E foarte greu de spus. Nu ştiu ce se va întâmpla în 2013. Este un an în care nu mai există presiunea alegerilor, ar trebui să fie un an de construcţie atât din punct de vedere adminsitrativ cât şi comunicaţional sau al comunicării publice, Sper să fie aşa, deocamdată nu am niciun fel de element să spun dacă va fi sau nu aşa. Cu siguranţă eu voi fi aceeaşi voce care îmi voi face pledoaria publică aşa cum mi-am făcut-o încă din 2006.

Reporter: Doare?

Nicu Taşcă: Pledoaria? Nu doare. E sentimentul profetului care vorbeşte în deşert pentru că în aceşti ani eu am vorbit foarte mult de comunicare şi am senzaţia, 90 la sută din apariţiile mele publice în care am vorbit de acest lucru, că nu am fost auzit.

A consemnat Ramona Roşulescu


Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0