sâmbătă , 18 noiembrie 2017

Licitație pentru vaccinul hexavalent

Nu mai puțin de 1,5 miloane de doze de vaccin hexavalent vrea să cumpere Ministerul Sănătății, care a demarat o procedură de licitație deschisă în acest sens.
Ministerul Sănătății intenționează să încheie un acord-cadru cu maximum 7 agenți economici, pe o durată de 24 de luni, valoarea estimată fiind cuprinsa între 37.596.000 de lei și 281.970.000 de lei, fără TVA.
Cantitatea vizată de acest acord-cadru este de minimum 200.000 de doze de vaccin hexavalent şi de maximum 1.500.000 de doze, iar locul principal de livrare a dozelor de vaccin este CN UNIFARM SA.
Criteriul de atribuire a contractului va fi preţul cel mai scăzut, iar principala modalitate de finanţare şi plata pentru furnizarea acestor doze de vaccin este reprezentată de bugetul Ministerului Sănătăţii.
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 9 decembrie, ora 16.00, în timp ce data limită de evaluare a ofertelor este 12 decembrie, potrivit anunțului de licitație.
Carmen COSMAN – PREDA