duminică , 19 noiembrie 2017
Gimnaștii începători de la CSȘ Petroșani, participă la prima lor competiție

Gimnaștii începători de la CSȘ Petroșani, participă la prima lor competiție

Micii gimnaști de la Clubul Sportiv Școlar Petroșani vor debuta în lumea gimnasticii, sâmbătă având prima lor competiție sportivă. Aceștia sunt formați de un an de zile la clubul petroșănean de către antrenoarea Luminița Tomescu, fostă sportivă de performanță și sunt pregătiți să pășească pe scena gimnasticii pe urmele celor mai cunoscuți sportivi de performanță ce s-au format la Petroșani, precum Bianca Becze și Dacian Barna.

„Clubul Sportiv Școlar Petroșani organizează la sala de gimnastică o competiție pentru verificarea nivelului sportivilor nou-veniți, ce se pregătesc de aproximativ un an de zile. Este prima competiție a lor și sperăm de acum înainte să fie cât mai multe. Va fi o competiție pentru cei de 5-9 ani, iar o competiție demonstrativă pentru cei care sunt la început sau care au vârsta mai mică de cinci ani. Mulțumim sponsorilor și celor care ne-au sprijinit pentru această activitate. Competiția va fi organizată pe categorii de vârstă 5-6 ani, 7-9 ani, probă de individual, grup și trio”, a declarat, pentru GDD, Luminița Tomescu, antrenoarea celor mici.

Pe lângă micii gimnaști de la CSȘ Petroșani vor participa copii de la Palatul Copiilor Arad, CSM Arad și CNS Cetate Deva.

La această primă ediție a Cupei Piticii Săltăreți, pe lângă concursul propriu-zis cei mici au pregătit momente inedite pe care le vor prezenta în fața publicului prezent.

Competiția va avea loc în data de 30 mai, începând cu ora 11 la sala de gimnastică a CSȘ Petroșani, unde vor participa în jur de 45 de copiii din județele Hunedoara și Arad.

Iulia BĂLUȘĂ