luni , 24 aprilie 2017

Hunedoara. Ionuț Zincă și Maite Maiora Elizondo – pe primul loc la Retezat Sky Race

Retezat Sky Race a desemnat în acest week-end elitele Skyrunning-ului. Ionuț Zincă, care este locul II mondial la alergare montană a reușit să ocupe prima treaptă a podiumului în cursa de alergare de pe traseul Custura. Acesta a fost urmat de marocanul Zaid Ait Malek ce este locul III în lume, care s-a clasat pe locul al doilea.

Nici Maite Maiora Elizondo din Spania ce este pe locul al II-lea mondial nu s-a lăsat mai prejos, aceasta a reușit să obțină locul I la feminin pe traseul Custura.

Traseul Custura este cel mai lung traseu, are 28 de kilometri și 2.300 de metri diferență de nivel și este foarte dificil din punct de vedere tehnic, participanţii întâlnind foarte multă stâncă, urcări şi coborâri abrupte.

În acest an, la Retezat SkyRace Intersport s-au aliniat la start peste 650 de sportivi din România și din străinătate. Cursa de alergare a avut loc pe trei trasee de diferite dificultăți, cel mai greu traseu fiind Custura, urmat de Buta și apoi de traseul Valea Mării.

retezat2

„Vremea a fost puțin capricioasă de dimineață, cu multă ploaie și ceață, însă oamenii au fost mulțumiți chiar și de vreme, pentru că dacă era cald nu era tocmai potrivit pentru alergare. Au participat peste 650 de alergători, au fost și vreo 20 care s-au retras din cursă. Suntem mulțumiți că am reușit să aducem în Valea Jiului peste 600 de oameni, care au alergat plus alții care au venit cu ei, susținători și familii”, a declarat, pentru Gazeta de Dimineață Radu Milea, unul dintre organizatorii acestui eveniment.

Deși organizatorii au întâmpinat probleme în cazul marocanului Zaid Ait Malek cu viza și cu aducerea lui în România, lucrurile au ieșit bine până la urmă, toți participanții declarându-se mulțumiți.

„Dincolo de aprecierile noastre vin cele ale participanților, spre exemplu Maite Elizondo a afirmat că anul viitor primul lucru în agenda ei va trece cursa Retezat Sky Race”, mai spune Radu Milea.

Organizatorii evenimentului au pregătit și pentru ziua de duminică un concurs de orientare, unde au fost peste 100 de participanți, acesta fiind un concurs mult mai relaxant.

„Duminică am avut un concurs de orientare unde au participat în jur de 100 de persoane, a fost un eveniment de destindere, iar  participanții au avut contact cu un alt tip de sport, au învățat cum să citească o hartă. Orientarea sportivă se desfășoară în alergare, deplasarea pe un traseu văzut la prima vedere ce conține niște posturi de control, unde concurentul primește un cip de cronometrare și pontează efectiv fiecare punct de control”, mai spune organizatorul.

Ideea organizării unui astfel de concurs în Cheile Buții, județul Hunedoara a apărut în 2012 de la un cunoscător al Retezatului. Traseul a fost făcut la fața locului pas cu pas de către o echipă întreagă și este o modalitate de a promova mișcarea la nivel internațional, dar și frumusețile munților Retezat.

Iulia BĂLUȘĂ

 


Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0