vineri , 23 iunie 2017
Medalie de bronz pentru luptătorii CSȘ Petroșani la Campionatul Național pe echipe (juniori)

Medalie de bronz pentru luptătorii CSȘ Petroșani la Campionatul Național pe echipe (juniori)

Luptătorii Clubului Sportiv Școlar Petroșani au reușit să producă o frumoasă surpriză la Campionatele Naționale pe echipe destinate juniorilor, clasându-se pe treapta a treia a podiumului, lucru care i-a surprins chiar și pe oficialii federației de profil.

Echipa petroșăneană a plecat din start cu un dezavantaj de -2, întrucât nu a avut sportivi pentru două dintre categoriile din concurs, respectiv cele de 50 și 55 de kilograme.

Cu toate acestea, evoluția luptătorilor a fost una foarte bună, iar la finalul competiției echipa petroșăneană a obținut medalia de bronz.

Florin Heresteșan, Dănuț Ferau, Vasile Chivari, Ionuț Borbely, Petre Heresteșan și Alexandru Antal, antrenați de Răducu Gheorghe (Lele) și Cristian Popa au învins deși erau cotați ca outsideri.

”Am reușit un rezultat foarte bun, care ne-a surprins și pe noi, în condițiile în care nu am avut sportivi pentru două dintre categoriile din concurs”, a declarat, pentru GDD, antrenorul Gheorghe Răducu.

Potrivit sursei citate, dacă lotul petroșănean ar fi fost complet, rezultatul de la campionatul național pe echipe ar fi putut fi chiar mai bun. Pe treapta întâi a podiumului s-au clasat luptătorii din Odorheiul Secuiesc, iar pe cea de-a doua cei din Craiova.

Luptătorii petroșăneni au obținut în acest an rezultate foarte bune la competițiile la care au participat, având chiar și titluri de campioni naționali.

Mihaela MIHAI


Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0