joi , 25 mai 2017

Diverse

Din nou spor natural negativ în județ. Conform datelor oficiale, numărul hunedorenilor scade de la o lună la alta

Direcția Județeană de Statistică (DJS) a făcut publice datele privind principalii indicatori socio – economici înregistrați pe meleagurile hunedorene pentru luna octombrie a anului trecut. Plusuri și minusuri Printre chestiunile analizate de cei de la DJS Hunedoara a fost și cea a mișcării naturale a populației. Astfel, în privința născuților vii se observă două lucruri. Unul dintre acestea, ca să ...
Continuare...

Atenţie! Meteorologii anunţă depuneri de polei

Scăpăm de temperaturile geroase, însă meteorologii ne avertizează că urmează precipitaţii mixte şi vor fi depuneri de polei. Avertizarea este pentru intervalul 6 ianuarie, ora 04 – 6 ianuarie, ora 22. Potrivit avertizării meteorologice, în intervalul menţionat, temporar vor fi precipitaţii mixte ce vor favoriza formarea poleiului, iar aria acestora va fi în extindere treptată dinspre partea de sud-vest a ...
Continuare...

Cinci incendii la început de an

incendiu acoperis 001

Pompierii hunedoreni au avut din plin de lucru în primele zile ale acestui an, la fel ca şi echipajele de descarcerare şi cele de prim – ajutor. În intervalul 1 – 3 ianuarie acestea au intervenit la 5 incendii şi 5 transporturi de la domiciliu la ambulanţă ale unor pacienţi din Deva, Hunedoara şi Petroşani. Astfel, detaşamentul de Pompieri Petroşani ...
Continuare...

Hunedoreni în istorie. 68 de ani de la proclamarea Republicii Populare Române

Ziua de 30 decembrie 1947, ne place sau nu, face parte din istoria României. În acea zi, Regele Mihai I al României a abdicat, forțat sau nu, asta numai istoria ne-o poate dovedi, pe vremea când premier, în acea perioadă tulbure de după cel de-al doilea Război Mondial, era un hunedorean. “Baronul Roșu” Astăzi se împlinesc 68 de ani de ...
Continuare...

Amintiri despre Revoluţia din1989, depănate la Primăria Petroşani

Cei care au ieşit în stradă, în Petroşani, în Decembrie 1989 sunt aşteptaţi marţi, la ora 11, la Primăria Municipiului Petroşani, unde vor depăna amintiri despre acele zile însângerate şi vor ciocni o cupă de şampanie. La Petroşani nu s-au tras focuri de armă, nu au fost morţi, dar a fost Revoluţie şi, ca atare, au fost şi revoluţionari. An ...
Continuare...

Europarlamentar hunedorean în Kenya

Este nevoie de o legitimitate sporită a sistemului multilateral de negocieri comerciale, iar acest lucru se poate realiza prin consolidarea dimensiunii parlamentare a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) și o mai mare transparență în comerțul global. Acesta a fost mesajul pe care europarlamentarul UDMR de Hunedoara Iuliu Winkler, vicepreședinte al Comisiei de Comerț Internațional (INTA) a Parlamentului European (PE), l-a ...
Continuare...

Vizită la drumul spre Sarmizegetusa Regia

Luni, 21 decembrie 2015, la ora 11.00, în comuna Orăștioara de Sus, va avea loc o acțiune de inspecție a lucrărilor efectuate la DJ 705A, Costești – Sarmizegetusa Regia. La inspecție vor fi prezenti reprezentanți ai Consiliului Județean (CJ)Hunedoara, ai Serviciului Public de Administrare a Monumentelor Istorice, ai Primăriei comunei Orăștioara de Sus și ai constructorului. Modernizarea drumului spre cetatea ...
Continuare...

MOȘ ECO la Școala Gimnazială I. D. Sîrbu Petrila

Moș Eco, este un proiect județean organizat de Eco Școala Gimnazială I. D. Sîrbu Petrila. Ţinând cont că pe zi ce trece suntem tot mai afectaţi de efectele nedorite ale poluării prin acţiunile necugetate ale oamenilor mai ales în preajma sărbătorilor de iarnă, ne-am propus să desfăşurăm acest proiect prin care elevii pot realiza podoabe de Crăciun, brazi, felicitări folosind ...
Continuare...

Restricţii

S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru: Miercuri, 16.12.2015 în oraşul:  – Lupeni- între orele 09.00 – 15.00. Zona afectată: Cartier Viitorului. Motivul restricţiei: Anulare reţea veche zona CT – str. 9 Mai.  Mulţumim pentru înţelegere,  Birou Presă S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani 
Continuare...

In memoriam Maria Vulcu

În prag de sărbători, Liceul de Arte “Sigismund Toduţă” vă invită la concertul intitulat “A Jazzy Christmas”  susţinut de  formaţia  “Seven Wings” (new wave and slow jazz fusion) alcătuită din elevi ai liceului, profesor coordonator fiind Călin Sân. În cadrul concertului va participa, în calitate de invitat Corul “Lira” al claselor gimnaziale, coordonatorii acestuia fiind profesorii Răzvan Nemeş şi Călin ...
Continuare...


Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0